|
|
Îi rănim cu adevărat doar pe cei pe care-i iubim....
Cineva care ține foarte mult la mine, mi-a spus acum ceva vreme că nu putem să-i rănim cu adevărat decât pe cei pe care-i iubim. Și, aș zice eu acum, se aplică și invers, adică nu pot să ne rănească cu adevărat decât cei care ne iubesc.
Cum ar putea să te dezamăgească până la durere și până la lacrimi cineva care-ți este indiferent? De ce l-ar durea pe cel care nu te iubește că tu ai căzut între tâlhari? Îi este mult mai simplu să treacă pe alături. Da, orice venetic poate să arunce cu pietre și unele dintre pietrele aruncate e posibil să te mai și lovească dar loviturile astea fac parte din gama „ceea ce nu ne omoară ne face mai puternici“. Dureri care trec și care nu lasă decât o vânătaie repede uitată și vindecată.
Dar dacă mama îți dă o palmă pe care știi că nu ai meritat-o, sentimentul de nedreptate pune stăpânire pe tine și doare mai mult decât palma. Iar dacă ai meritat-o, ideea că ai făcut ceva ca s-o meriți te roade și mergi să-ți ceri iertare. Nu-ți ceri iertare de la oamenii de care nu-ți pasă dacă-i superi sau îi rănești în vreun fel ci de la cei care-ți sunt dragi și pe care-i iubești.
Spuneam uneori că dragostea adevărată doare. Cea care nu doare este păcăleală. Doare pentru că este o foarte mare apropiere între oameni diferiți, fiecare cu asperitățile lui, fiecare modelându-se după celălalt și modelându-l pe celălalt. Doare pentru că nu ni se pare niciodată că am avea destul din persoana iubită.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
Țiganca Zamfira, chip al pocăinței noastre
De şase ani sunt preot voluntar la Penitenciarului nr. 16 Pruncu din Chişinău. Activitatea noastră de aici este un pic diferită faţă de cea din România, deoarece avem şi parohie – asta înseamnă că, pe lângă activităţile de parohie, mai desfăşurăm şi activităţi misionare, cum ar fi cea de la penitenciar.
Din această cauză, eu nu pot să fiu permanent acolo, nici nu pot săvârşi Sfânta Liturghie duminica şi în sărbători, dar ajung săptămânal – de obicei, miercurea şi vinerea. Mă ajută voluntari veniţi chiar din rândul condamnaţilor, care îi ajută să se pregătească pe cei care vor să participe la slujbe, le dau cu o seară înainte să citească ori dintr-un Ceaslov, ori din ce avem noi la îndemână atunci în mica bibliotecă a bisericii.
Dar mai întâi trebuie spus că întâmplarea pe care vreau să o povestesc s-a petrecut în toamna anului 2008.
Instituţia noastră este unicul penitenciar spital unde sunt internaţi atât bărbaţi, cât şi femei. Şi, într-o celulă de femei din secţia Chirurgie, a fost şi o ţigancă – Zamfira. Când unul din voluntari a venit cu o seară înainte să întrebe cine va veni la slujbă, Zamfira i-a spus: „N-am nevoie de carte, dar vreau să vin mâine la biserică”. Era o ţigancă în jur de 36 de ani – o ţigancă frumoasă, care era şi uşuratică, din câte am înţeles. De la 16 ani era condamnată pentru ucidere: îşi omorâse copilul, şi mai făcuse şi multe altele. Aşadar, a doua zi, Zamfira a venit la biserică.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
Sfintele mironosite si femeile crestine de azi
“Dupa cum stiti, Duminica a treia dupa Inviere este Duminica femeilor Mironosite, a credincioaselor, a gospodinelor, celor care intretineti viata in familie si in lume. Trebuie sa fiti fericite ca aveti din partea lui Dumnezeu o atentie deosebita. Si iata, prin Maica Domnului si prin sfintele femei purtatoare de mir, si dumneavoastra aveti cinstea aceasta de a avea o Duminica in an, in care sunteti cinstite in chip deosebit. Dumnezeu sa va inmulteasca harul si darul Sfantului Duh si darul dragostei crestine sa fie cu adevarat cu dumneavoastra, ca sa fiti ce trebuie sa fiti, sa intretineti caldura crestina in familie si buna intelegere. Pentru ca in familie cunoasteti ce dezastru este astazi. Nu le mai amintim pentru ca stiti dumneavoastra mai bine decat mine.
De aceea, cei care veniti la biserica, care va rugati lui Dumnezeu si aici la biserica si acasa la dumneavoastra, daca va rugati cu luare aminte, cu dragoste, cu smerenie si cu staruinta, veti avea ajutor permanent din partea lui Dumnezeu si veti fi mangaiate in necazurile dumneavoastra. S-a vorbit si vorbim si astazi despre Duminica aceasta a sfintelor femei purtatoare de mir. Nu uitati ca dumneavoastra, toate femeile crestine ortodoxe si fiicele dumneavoastra sunteti mironositele Bisericii Ortodoxe de astazi si din toate timpurile.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
Parintele Selafiil cel Orb: «Iarta-ma, Doamne, ca n-am facut nimic bun!»
“Părintele spunea că vremea este aproape. ‘O să înceapă mare învălmăşeală în Biserică, eu n-o s-o prind, dar voi o s-o prindeţi‘. Mai spunea că e aproape timpul cînd cărţile ortodoxe vor fi nesemnate şi se vor răspîndi din mînă în mînă. Atunci vor propovădui femeile, ca pe vremea sfinţilor apostoli, deoarece preoţii nu o vor putea face. Dreapta credinţa va fi păstrată prin epistole răspîndite printre credincioşi, deoarece partea oficială a Bisericii nu va mai propovădui adevărul. Cu toate acestea, părintele spunea să mergem aşa înainte, fără să ne rupem de episcopi“. (Parintele Selafiil de la Noul Neamt)
Duminică, 28 noiembrie împreună cu un grup de pelerini din România am avut ocazia să primim un cuvînt de învăţătură de la părintele Selafiil cel Orb de la mănăstirea Noul Neamţ, din Kiţcani. Bătrînul, chiar dacă are deja 96 de ani şi nu e în stare să să poarte pe sine fără ajutorul chileinicului Ghenadie, ne-a primit pe toţi cu dragoste şi bunăvoinţă şi, după ce ne-a binecuvîntat pe noi şi pe familiile noastre, ne-a răspuns la întrebări. Convorbirea noastră a fost mai neobişnuită, pentru că părintele Selafiil nu mai aude de ani buni şi părintele Savatie, ucenicul lui s-a văzut nevoit să-i strige la ureche întrebările noastre. A fost o experienţă de neuitat.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
Cum am vrut sa ma fac calugar si de ce nu m-am mai facut
Părintelui Clement Haralam, starețul Zosima al meu
Pe la 25 de ani îmi intrase în cap să le las pe toate și să mă fac călugăr. Eram pe cale să termin Teologia și, cu toate că aveam nevastă acasă, îmi tot căutam de treabă printre frații și părinții de la Trei Ierarhi. Mă trezeam cu noaptea-n cap să ajung la ceasuri, apoi, peste zi, vindeam la pangar lumînări și iconițe, pe la prînz dădeam o mînă de ajutor la bucătărie, după-amiaza făceam pe ghidul pentru vizitatorii mănăstirii, iar după vecernie mă aciuam printr-o chilie sau alta, pînă dădea starețul peste mine și mă alunga acasă: Du-te, măi, că te-așteaptă nevasta.
Plecam cu ciudă, mă mai încurcam vreun ceas, două prin curte, cu nea Petrică, paznicul, mare amator de povestiri cuvioase, iar a doua zi o luam de la capăt. Cînd se mijea de ziuă, mă găseau iarăși cinstiții părinți la ușa bisericii, ca un pui de bodaproste, așteptînd să înceapă slujba. De la o vreme, nu-l mai slăbeam pe duhovnicul meu, starețul Clement. Călugăr, în sus, călugăr, în jos. Ce-ți trebuie, măi, călugărie? mă lua părintele Clement, om dintr-o bucată și nu prea deprins cu meșteșugul vorbelor alese. Uite-așa, părinte, ziceam eu, n-am pace dacă nu mă fac călugăr. Azi așa, mîine așa.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
"Eu nu am cunoscut o treaptă mai înaltă, mai frumoasă, mai luminoasă şi mai dulce, decât aceea a monahului care iubeşte şi este iubit"
În ultimii ani, părintele Savatie Baştovoi a devenit un nume de referinţă pentru ortodocşii din România şi Basarabia.
Autor a numeroase volume de proză şi poezie, deopotrivă scriitor ficţional şi eseist tradiţionalist, este laureat al mai multor premii literare şi e menţionat în câteva cărţi de critică şi istorie literară. Dintre volumele sale mai importante, care au cunoscut mai multe ediţii şi au fost traduse în limbi străine, amintim:
Elefantul promis (poezie, 1996), Iepurii nu mor (roman, 2001;), Nebunul (roman, 2006), Ortodoxia pentru postmodernişti (eseu), Între Freud şi Hristos (eseu), A iubi înseamnă a ierta (eseu), Audienţă la un demon mut (roman), Diavolul este politic corect (roman), Fuga spre câmpul cu ciori - amintiri dintr-o copilărie ateistă (roman).
Tirajele însumate ale cărţilor sale sunt de câteva sute de mii de exemplare. Aceste cărţi, conferinţele publice pe care le-a susţinut şi participarea la emisiuni de televiziune au făcut din părintele Savatie un reper mai ales pentru tinerii cu dorinţa de îmbunătăţire duhovnicească. Văzându-i fervoarea ortodoxă, n-ai bănui că acest monah încă tânăr a fost un ateu convins şi un artist postmodern de vârf.
Născut pe 4 august 1976, la Chişinău, într-o familie de atei, cu un tată propagandist comunist, Ştefan Baştovoi a absolvit Liceul de Artă "Octav Băncilă" la Iaşi. Pe când era în clasa a XII-a, a fost internat la Spitalul Socola, unde a scris ciclul Un diazepam pentru Dumnezeu, care l-a consacrat ca poet.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
Pentru cei care vor să ştie dacă se potrivesc
Pentru cei care vor să ştie dacă “se potrivesc”: NU VĂ POTRIVIŢI! Doar Duhul Sfânt poate potrivi oamenii.
Am citit undeva că numai Duhul Sfânt face ca două persoane să se înţeleagă, numai Duhul Sfânt poate ţine legătura dragostei între persoane.
Restul e… nimicul creaturii şi nimicul omenesc care nu valorează… nimic. Adică nu contează deloc dacă “ne potrivim” acum, câteva săptămâni sau luni. Noi nu suntem egali nici cu noi înşine, ne schimbăm de la o zi la alta. Cum am vrea să ştim dacă cel de lângă noi va mai fi la fel ca acum peste câteva luni sau un an? Cu siguranţă noi vom fi alţii şi el/ea va fi altul/alta.
Dacă ne potrivim acum, astăzi, cine ne poate garanta că ne vom potrivi la fel şi mâine sau toată viaţa?
O relaţie nu merge de la sine. Trebuie să lucrezi asupra ta şi asupra celuilalt şi asupra relaţiei, trebuie să îngrijeşti dragostea ca pe o floare, să îi schimbi pământul, să îi rupi frunzele uscate şi să o uzi la timp cu apă suficientă.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
Despre Cruce şi smerenie
Ştii, când cineva îmi sărută mâna, cu degetele de la mână fac semnul Sfintei Cruci, şi astfel oamenii nu sărută mâna mea, ci Sfânta Cruce.
Văzându-i pe unii dintre fraţii mei duhovniceşti, obişnuiam să-l întreb pe Părintele Porfirie: - Bunicuţule, cine e acest om? Când era vorba despre vreun profesor universitar, îmi răspundea: - Acesta, fiule, este un om foarte mare. Este profesor universitar. Noi nu suntem nimic pe lângă el. Ştii, când cineva îmi sărută mâna, cu degetele de la mână fac semnul Sfintei Cruci, şi astfel oamenii nu sărută mâna mea, ci Sfânta Cruce. De asemenea, când văd că cineva are nevoie de mine şi nu îl pot ajuta în alt fel, având mâinile sub rasă, fac semnul Crucii cu mâna aflată sub rasă şi astfel îl binecuvântez.
În anul 1979, cand m-am dus la Muntele Athos şi m-a învrednicit Dumnezeu să iau binecuvântare de la Părintele Paisie, Sfinţia sa m-a întrebat cine era duhovnicul meu. Răspunzându-i că-l aveam duhovnic pe Părintele Porfirie, cuviosul Paisie mi-a spus:
|
|
Citeşte mai mult...
|
|