Biblioteca ortodoxă

 
Intreaba preotul

Categoria curenta: Păcatele
Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13187 2012-08-24 22:08:11 Stiu ca e mare pacat..... Păcatele un suflet
Intrebare
Bună seara Preasfințite Parite! Sunt și eu o păcătoasă, am 24 ani și am foarte mare nevoie de ajutorul dumneavoastră! Acum 8 luni am cunoscut un băiat de 28 ani! La prima vedere cu el am simțit că îmi este ceva aproape de suflet de parcă îl știam de o viață cu toate că la început doar ne salutăm, mai apoi timp de 2 săptămîni am început să ne întîlnim, eu știam foarte puține despre, după două săptămîni cu lacrimi în ochi mi-a mărturisit că este căsătorit și că este conștient că face un păcat enorm de mare dar cu sentimentele pe care le are pentru mine nu poate face nimic cât nu s-ar stăruit a încercat din răsputeri să le ascundă dar nu poate, mi-a mărturisit că eu sunt prima femeie din viața lui pentru care a plâns că nu putem fi împreună între noi există ceva de nedescris parcă sîntem un întreg, am impresia că toată viață l-am căutat, mi-a zis că abia acum își da seamă că niciodată nu și-a iubit soția dar nu era conștient de această îi se părea că aceea era dragoste adică ceva firesc nimic deosebit.... abia acum a înțeles sensul vieți. Eu dându-mi seamă în ce situație mă aflu am plecat din țară cu toate că îl iubesc foarte mult am hotărât să dispar din viață lui fiindcă e păcat asta o știuuuu. Timpul trece dar nimic nu se shimba, adică, cu ceea ce simt pentru el. El mi-a găsit număru și mă sună .. eu îi răspund FIINDCĂ NU SUNT ÎN PUTERE SĂ FIU INDIFERENTĂ la apelul lui. Oare să fie destin sau ispită. Mă întreb de ce Doamne sunt tocmai eu în situația această eu știu ce este durerea și nu vreau să fac nimănui rău, plus la această el are un copil cu soția lui și îi este foarte greu... nu vrea să sufere copilul pentru că așa sa întîmplat! Dați-ne vă rugăm un sfat ce să facem să fie corect! Sărut mînă! Vă mulțumesc din suflet anticipat și îmi cer iertare pentru păcatul ce îl fac inconștient/conștient!
Raspuns

Ispită curată care te va pierde. Atât pe tine cât și pe el. Și dacă dorești să te pierzi atunci lasă-te dusă în ispită. Mare păcat porți cu tine. Deși spui că știi că e păcat totuși continui să pui lemne pentru a-l ține aprins. Mântuire nu vei avea. Grăbește-te să stingi acest foc aprins între voi și rupe orice sentiment față de el. La fel să îl determini și pe el să rupă acest sentiment. Și să îl îndemni să aibă grijă de familie și să nu umble căutând păcatul. Căci și așa ne găsesc ele, fără să le căutăm. Vedeți cazuri precedente. Au mai fost femei din acestea care încercau să își construiască fericirea pe durerea altora. Vedeți ce le-am răspuns și lor. Aveți grijă. Doar atât vă spun. Sunteți pe malul prăpăstiei.

Dumnezeu pedepsește păcatul și nu lasă trecută cu privirea fapta noastră cea urâtă.

mag. Vitalii Mereuțanu

Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13180 2012-08-24 12:08:52 Păcatele
Intrebare
Buna ziua Părinte. După cununie tinerii se pot împreuna trupește sau trebuie să aștepte după a 8 zi după citirea rugaciunei rânduite după cununie?
Raspuns

Bună ziua. Ar fi o aberație să spunem că nu pot. Se pot. Altfel nu are logică.

Doamne ajută și iubiți-vă întru Domnul.

mag. Vitalii Mereuțanu

Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13170 2012-08-23 16:08:32 Mandria Păcatele Amyyy
Intrebare
Cum se luptă împotriva mândriei? Este vreun canon? Este mândrie să nu accept un baiat care mă place și eu nu?
Raspuns

Smerenia este arma împotriva mândriei, cu ea să te îndeletnice și în ea să locuiești și vei scăpa de patima mândriei. Dar să nu uiți și de faptul cine ești și pentru ce trăiești această viață: pentru a te mântui.

Lumina învierii să lumineze prin noi tuturor.

mag. Vitalii Mereuțanu

Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13163 2012-08-23 13:08:53 Păcatele Petru
Intrebare

Bună ziua. Vreau în această săptămînă să merg la spovedanie, dar o fac a doua oară abia, şi am două întrebări care vreau să mă ajutaţi să le înţeleg pentru a face totul corect. 1. Trebuie să repet şi a doua oară păcatele făcute mai devreme dacă eu nu le-am mai repetat de la prima spovedanie pînă acuma? Eu ştiu că ele se iartă şi parcă nu ar trebui dar totuşi vreau să ştiu precis. Şi 2. Puteţi să îmi lămuriţi care este diferenţa dintre curvie şi preacurvie? Am căutat în arhiva întrebărilor dar nu am mai găsit. Problema este că prima oară m-am condus după un îndrumar pentru spovedanie şi cînd ajungeam la curvie şi preacurvie nu ştiam cum e corect, am făcut sau nu, mai precis cum se numeşte păcatul dacă nu am avut o relaţie sexuală cu o fată, ci doar ne-am sărutat şi cuprins etc. Mă scuzaţi pentru formulare incorectă a întrebărilor şi mulţumesc din timp.

Raspuns

Mulțumim pentru  că scrieți cu diacritice ne sunteți de un mare folos prin această sârguință. Păcatele mărturisite și nemaifăcute la ce să le mai mărturisiți. Altfel se numește îndoială de credință. Deci nu mai este nevoie să le mai mărturisiți încă o dată. În ce privește curvia și preacurvia o să vă spun doar ceea ce cunosc eu și îmi pare mai aproape de adevăr. Dar poate să fie și alte explicații mult mai profunde și mai adevărate. Eu însă nu le-am descoperit încă: Preacurvia este orice relaţie sexuală în afara căsătoriei în care este implicată cel puţin o persoană căsătorită, altfel spus preacurvia este acelaşi lucru cu adulterul. Pe când Curvia este orice relaţie sexuală în care sunt implicate persoane ce nu fac parte dintr-un legământ de căsătorie. Prin urmare doar căsătoria este cadrul legal pentru relaţiile sexuale, iar singurul scop al acestora trebuie să fie procrearea. Iar sărutul trebuie să rămână un act purtător de puritate și departe de patimă, fără de păcat. Și vă recomand un articol: „Sărutul fără de păcat”.

Să vă ajute Dumnezeu să vă împărtășiți cu vrednicie și spre a voastră mântuire.

mag. Vitalii Mereuțanu

Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13143 2012-08-22 10:08:31 Păcatele al.s.p
Intrebare

Părinte rog de mă iertați, am o boală sufletească, aproximativ doi ani și ceva am trăit în păcatul malahiei, m-am lăsat de acesta iar consecințele încă mai există, există nopți în care am vise desfrânate și de la care am scurgere, ce să fac părinte să dispară și aceste vise? Și spuneți vă rog daca noaptea am avut asemenea chestie cât nu mi se permite de a mă atinge de cele sfinte și de a merge la biserică? Pentru că am situații în care nu am știut și sâmbăta spre duminică am avut scurgere și duminică am intrat în biserică după care am înțeles că nu se permite dacă noaptea nu a fost curată, spuneți-mi vă rog ce să fac și cum să fac?

Raspuns

Scumpii noștri, Dumnezeu să vă ajute să vă ridicați din această bolnăvicioasă patimă. Aveți defapt, perfectă dreptate și, poate vor trebui să treacă și ani, până când acest urât păcat se va dezrădăcina. Practic, fiecare dintre noi, a avut în viața sa lupta cu patimile și cu păcatele. Și nu cred, că de fiecare dată diavolul a ieșit învingător în această luptă. De ce vă spun acest lucru? Pentru că, nu există un standart, de a te izbăvi de patimi pentru tot omul. Fiecare, a reușit în felul său să scape de o luptă sau de alta. Ideia, e că și Dvs. trebuie să răscoliți în memorie și să vedeți, cum ați reușit să-l învingeți pe diavolul și ispitele sale.

Astfel de exemple sunt nenumărate, la Sfinții Părinți, la frații noștri contemporani. Care, au reușit să scape de patimi alergând pe cărbuni aprinși, alții, și-au omorât corpurile în căldurile și strășnicia pustiului, altul, a reușit cu rugăciunea inimii, altul, a reușit prin post... Alții, încearcă să ne ajute din propria experiență, pe care ne-o redau la rubrica Frământările sufletești ale tinerilor. Și Dvs. o să reușiți, sunt sigur. Important, e să vă puneți nădejdea în Dumnezeul nostru!

Preot Iulian Rață

Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13141 2012-08-22 00:08:44 as vrea un sfat Păcatele Raluca
Intrebare

Bună seara părinte, aș vrea și eu să vă cer un sfat. Acum la "Adormirea Maicii Domnului" m-am spovedit, dar nu am făcut o spovedanie corectă... eu stau la sat și era singurul preot la care ma puteam spovedi și nu am putut să îmi zic păcatele cele mai mari cu voce tare ..mi le-am spus în gând și m-am căit foarte înaintea lui Dumnezeu, iar motivul pentru care nu am putut să spun este acela că vărul meu este căsatorit cu fiica dumnealui și mă gândeam că nu voi mai putea da ochii cu acest om. Păcatul acesta l-am mărturisit la alți preoți, pentru că eu, momentan sunt studentă și de obicei făceam o spovedanie corectă și primeam canon pe măsură, dar acum... nu știu ce-am făcut. Știu că rușinea vine de la diavol și am auzit și faptul că păcatul e considerat de 2 ori mai grav, oare ce rugăciune aș putea citi ca să nu mai am asa semne de întrebare și remușcări de conștiința? Vă rog să îmi dați un sfat! Vă mulțumesc și Doamne ajută!

Raspuns

În primul rând, dragă soră, nu trebuie să te mărturisești la un părinte, la care îți este rușine să te mărturisești. Trebuie să o faci, totdeauna la un singur părinte, pe care ți-l alegi în calitate de părinte duhovnic. În al doilea rând, nu știu dacă am înțeles corect, păcatul odată mărturisit și pentru care ați luat deja canon de pocăință, nu se mărturisește a doua oară. S-au, se mărturisește doar dacă există remușcări de conștiință, adică, dacă simțiți că ați rămas cu păcatul nedezlegat. Iar, dacă nu l-ați mărturisit și simțiți conștiința neîmpăcată, altă ieșire din situație nu există, decât să mergeți la părintele și să vă mărturisiți. Nici o altă rugăciune, nu poate înlocui Taina Sfintei Spovedanii iubiții mei frați!

Și nu spovedania formală, ci cea spusă, din inimi și din suflet, cu pocăință sinceră și cu multă părere de rău!

Preot Iulian Rață

Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13137 2012-08-21 20:08:50 Produse de post Păcatele Marina
Intrebare

Spuneți-mi vă rog, calmarii și fructele de mare se consideră produse de post? Vă mulțumesc.

Raspuns

Din punctul nostru de vedere, nu! Acestea, trebuiesc catalogate alături de produsele din pește. Adică, atunci când avem dezlegare la pește, mâncăm și din acestea. Dacă nu avem dezlegare la pește, nu mâncăm nici fructe de mare!

Post binecuvântat de Dumnezeu!

Preot Iulian Rață

Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13121 2012-08-20 23:08:55 recadere Păcatele ionut
Intrebare

Spovedesc și recad în păcatul malahiei. Mi-e și rușine să mă duc la preot. E grea lupta. Aș dori un cuvânt de întărire. Preotul îmi spunea să mă căsătoresc, căci am și vârsta 24 ani, dar i-am zis că nu am cu cine.

Raspuns

E bun îndemnul părintelui, dar știi că parcă simt că la tine nu o să ajute. Rare cazuri când ajută. Iar cea mai sigură vindecare vine din propria voință. Trebuie să ajungi să curăți gândul, să luminezi grăuntele credinței ca să răsară virtuțile. Nu cred că o relație sexuală cu o fată te va ține prea mult departe de această patimă urâtă. Atâta timp cât nu ai o voință puternică de a te depărta, nu vei scăpa. Atâta timp cât plăcerea își păstrează rădăcinile în mintea ta și nu le vei tăia cu propria ta voință. Și să știi că poate și de asta nici nu ai pe cineva. Domnul vrea să te depărtezi singur, căci atunci este depărtarea sigură și pe vecie. Tu trebuie să observi că e lucru grav acesta și să mai lași satisfacția, sau plăcerea care îți aduce pe moment această patimă. Ea aduce dublă durere asupra ta. Încearcă să te privești mai mult după ce faci acest păcat. Chiar imediat după ce ai făcut: ce om ești și ce om ajungi să fii. Și pune piciorul imedait în față după ce te vezi la ce ajungi.

Păcatul malahiei este un păcat al înhibării mintale, și trebuie să încercăm să ținem mintea mereu trează pentru a nu ne lăsa trași de înhibarea pătimași a satisfacției carnale.

mag. Vitalii Mereuțanu


Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13112 2012-08-19 19:08:27 confuzie ?! Păcatele alex
Intrebare
Doamne ajută! Părinte, doresc să mă spovedesc dar nu știu dacă voi primi dezlegare pentru că sunt bisexual, adică nu am avut relații sexuale doar că am atins organe masculine și feminine și am făcut sex la webcam cu bărbați. Mie silă de mine și mie rușine, dar vreau să primesc iertare și nu știu dacă voi primi și dezlegare pentru împărtășanie. Ce să fac pt că vreau să fiu mântuit. Îmi pare rău pentru ce am făcut doar la vârstă de 15 ani pe care o am.
Raspuns

Bună ziua. Nu știu ce să îți spun. Aș începe cu următorul verset: „Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui DumnezeuI Cor, 6, 9-10. Ni se spune destul de clar. Nu este exclusă însă Împărăția lui Dumnezeu pentru cei care au greșit și s-au căit și nu mai fac păcatul, pentru că spus este: „Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostruI Cor, 6, 11. Nu vreau să îți judec fapta sau să vorbesc despre ea. Mă alături silei tale. Depărtează-te de păcat și numai atunci când deja vrei să primești leac pentru rană, dar fiind deja departe de fapta rușinoasă, să te apropii de spovedanie. Eu te îndemn să nu te grăbești spre Împărtășanie că foc te așteaptă. Cel mai bine este să aduci mai întâi efortul pentru a te lepăda de păcat, să te spovedești și să ceri ajutorul părintelui duhovnic. Iar de împărtășanie să te apropii atunci când te faci vrednic. Dacă vrei să fii mântuit trebuie să te ridici din mocirla dată și să ajungi la desăvârșire.

Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.

mag. Vitalii Mereuțanu

Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13103 2012-08-19 01:08:39 Doamne ajuta, Parinte!! Păcatele eu
Intrebare
Părinte, de 10 ani trăiesc într-o mare neliniște și într-un mare păcat. Mesaj nepublicat... V-as ruga frumos să nu faceți public mesajul meu. Vă mulțumesc!! Doamne ajută și iartă-ne Doamne!!!
Raspuns

Foarte urât păcat. Nu îi ceri să divorțeze dar încerci să-l determini la așa ceva: „să mă lase în pace dacă nu vrea ceva serios cu mine”. Ești o persoană cu care el încearcă să-și îmbogățească aventurile. Nu am ce să vorbesc despre el. Ceea ce trebuie să faci tu: să fugi de păcatul în care te afli. E un păcat al curviei care te va pierde în ceva timp. Nu poți să îți construiești fericirea pe durerea altora. De aceea te îndemn să rupi această patimă aventuroasă și să te rogi lui Dumnezeu să te ierte pentru ce ai făcut. De nu te vei îndrepta vei avea de suferit. Și să nu te întrebi atunci de ce trebuie să suferi. Îți spun să știi și să te pregătești de durerile care te așteaptă. Odată ce rămâi în păcat se grăbește încercarea ta.

Doamne ajută.

mag. Vitalii Mereuțanu

Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13099 2012-08-18 22:08:27 farmece Păcatele irina
Intrebare
Buna ziua! Aș vrea sa vă întreb, dacă cunoașteți un preot puternic în rugăciuni care ajută la desfacerea farmecelor și la ce mănăstire să-l găsim. Vă mulțumesc frumos.
Raspuns

Bună ziua. Eu cred că la voi nu e problema farmecelor. După cum ați scris în cealaltă întrebare. De ce până la nașterea celui de al doilea copil soțul a fost alfel? Oare nu trebuia să aibă loc farmecele chiar de la momentul când sa despărțit de fata cu care a fost? Am spus, mergeți și căiți-vă de faptul că ați fost la vrăjitori. Până când nu vă veți îndepărta de vrăjitori și de credința în ei, nu vă va putea ajuta nici un preot.

Vrăjitorii sunt niște învârtitori de minți omenești și niște profitori pe baza suferințelor omenești.

mag. Vitalii Mereuțanu

Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13091 2012-08-18 10:08:29 avortul Păcatele Cristincik
Intrebare
Buna ziua. Am nevoie de un sfat, am făcut cel mai grav lucru din viața mea. AVORTUL... Părinte ce trebuie să fac pentru acest fapt. Mă căiesc Doamne pentru fapta ce am făcut. Mereu când intru în Biserică aprind câte o lumânare și pentru suflețelul care l-am alungat din noi... Iartă-mă Doamne. Mulțumesc
Raspuns

Bună ziua. În primul rând trebuie să nu îl mai faci. Acesta e primul pas. Apoi ar fi bine să aduci căință pentru ceea ce ai făcut. Dar să ai grijă că la tine păcatele sunt la pachet. Ai foarte multe. Ține cont și de întrebările de mai sus, la care ți-am răspuns deja! Ar fi bine să te gândești puțin și să vezi pentru ce trăiești. Care e scopul vieții tale. Sufletul tău practic că nu mai trăiește. Poate ar fi bine să mergi să îl reînvii prin taina Spovedaniei și a Împărtășaniei. Și să trăiești credința. Trăiești formal și negi anteția care trebuie oferită mustrărilor de conștiință. Citește toate răspunsurile pe care ți le-am dat până acum și încearcă să aduci ordine peste toate. Fugi de mocirla păcatelor că mare răutate tragi după tine.

Dumnezeu este un Dumnezeu drept și nu lase nici un păcat nepedepsit.

mag. Vitalii Mereuțanu

Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13064 2012-08-16 15:08:16 spovedania Păcatele Sori
Intrebare
DOAMNE AJUTĂ  CUM POT SĂ-MI ÎNTĂRESC CREDINȚA? PENTRU că am o credință slabă și mai ales îndoieli cu privire la spovedanie și experiențe nereușite la duhovnici mă spovedeam la noi în oraș și preotul nu avea răbdare să audă până la sfârșit ce aveam de zis deși nu cred că mai mult de 10 min dura și mi-a sugerat o mânăstire și mergând acolo vrând să mă aspov la starețul bătrân nici el n-a vrut să mă spovedească și m-a trimis la 1 mai tânăr și acum cred că a vrut să-l ispitească cu mine să-i dea o lecție că în timp ce mă spovedea se uită la mine la sâni fix și după spovedanie direct în ochii mei și în timpul slujbei la fel și eu am crezut că s-a indrag de mine și i-am scos povești l-am zis la maici ce a făcut și i-am zis și lui ce am simțit și ce am văzu și n-a vrut să mă piardă ca credincioasă dar mi-a fost teamă să mai merg la el și i-am vb și urât și m-am spovedit și le-am spus și altor duhovnici ce mi s-a întâmplat și acum parcă îmi pare rău că nu era băiat rău și chiar a spus că a vrut să mă facă sfântă și să-mi fie ghid. Acum poate e prea târziu dar cum aș putea să îl recuperez cumva că poate și maicele și preoții cred că mi-am bătut joc de ele dar am fost și eu foarte ispitită de blanzenia lui. Nu știu ce să fac pentru că am fost cam stricată și m-am spov păcatele mari deși în postul asta nu m-am spovedit. I-am spus și preotului care m-a trimis la mănăstirea aceia ce mi s-a întâmplat și acum parcă mai tare e nervos că și cum aș fi ultima lepădată mă simt. Maică-mea mă tot sfătuiește să nu mă mai spovedesc de toate în amănunt ci să spun doar că am făcut de toate sau ceva de genul că preoții astăzi nu mai poți avea încredere în ei că servesc intereselor. Și adevărul e că și pe protul de la noi l-am văzut prieten bun cu primarul cu a cărei nevastă mă judec și nu mai am încredere ba chiar cred că e mai ticălos că mine și că nu prețuiește sinceritatea mea ba chiar cred că nici el nu s-a căsătorit fecior și atâta vb despre feciorie că parcă slujbele lui sunt copiate și acum încearcă să copieze pe preotul tânăr la care m-am spovedit că să pâră că s-a mai schimbat că ultima data când m-am spovedit m-am dus la el și a spus să merg la duhovnicul care mă cunoaște așa e de ironic și când i-am spus că am un duhovnic departe m-a spovedit dar într-o dimineață pe la 6.15 vrând să aprind lumânare înainte să merg la servici el venind la biserică i-a zis ironic că fac focul ...
Raspuns

Cred că ar trebui mai mult să te gândești la mântuire, ca scop al acestei vieți. Ești prea superficială. Pentru tine cele ce au loc în biserică sunt ca o joacă în zaruri. Nu e chiar așa. Chiar de te-a smintit ceva, ceea ce e important este să te sârguiești spre o viață model, spre mântuire. Dar nu vrei să scapi de omul cel carnal din tine și te împlinești și în biserică în el. Tare mi-aș dori să îți găsești un duhovnic care să te mântuiască ca la carte. Dacă vrei mântuire trebuie să te atârni mai serios de această dorință și să te sârguiești spre mântuire. Să lași grija de păcatele altora și să încerceți să te scapi de ale tale. Să te depărtezi mai întâi de păcate și apoi să îți găsești un duhovnic bun care să te ajute să dobândești mântuirea și să scapi de cele ale trupului: crede-mă, sunt foarte multe. Sper să te luminezi în adevăr și să vrei să te mântuiești. Până ce văd doar un critic sceptic. Iar cei slabi care aleargă la duhovnici din mânăstire să le fie o lecție de învățătură cele descrise de surioara aceasta. La călugări să meargă cei care caută desăvârșire iar cei care caută iertare și ajutor spre îndreptare să îi aibă în atenție pe preoții de mir. Și să nu mai smintească pe cei care au depus anumite voturi de mântuire.

Doamne miluiește.

mag. Vitalii Mereuțanu

Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13049 2012-08-15 11:08:12 cum sa procedez... Păcatele Simplu
Intrebare
Bună ziua. Vreau să mă ajutați cu un sfat și pe mine, părinții mei au divorțat 17 ani în urmă, cauza căsătoriei a fost tata, el să regăsit în biserică și tot ce e legat cu ea, (cer scuze cum mă exprim, nu știu dacă corect m-am exprimat, dacă am ofensat cu ceva, cer scuze), așa cum spuneam tatăl meu a plecat din familie pe drumul Domnului, noi de fapt (eu și fratele meu) am rămas cu mamă, pe timpul ăla tatăl meu nu avea nici casă, nici mamă, ia fost foarte greu pentru început, noi cu fratele nu am riscat să mergem după el, ci am rămas cu mama, tatăl ni-a lăsat noua tot, nu a luat nimik cu el, eu eram după școală, trebuia să fac o facultate, să mă căsătoresc, cu tatăl dacă mergeam, nu reușeam poate pe vremea aia să obțin de toate, cu atât mai mult că eu cred în Domnul, dar doar atîta cât poate sufletul meu, și când mă rog, o fac din suflet, puțin da din suflet, au trecut ani, mulți ani, eu am o familie și fratele la fel, mama mea să căsătorit a două oară, are o familie minunată, tatăl între timp a făcut academia de teologie, a apărat diplomă, și e staret la o mânăstire importantă, în toți acești ani cu tatăl nostru nu prea comunicam, el e rece cu noi, când ne vorbește, nici nu se uită la noi, privește în depărtare, dacă îl rugăm să ne acorde 5 min și să vină să vorbească cu noi, vine...foarte rar, și vorbim doar 2-3 min... pentru alții el e mereu disponibil, le ajută, îi ascultă.. pentru noi mereu nu are timp, nu ridică telefonul dacă vede numărul nostru... odată nu ne sună să ne întrebe, de vă e bine sau rău.. are nepoți și de fiece dată când ai vede, întreabă aceiași întrebare, câți ani are? Nici un interes față de noi, dacă al sunăm, prima întrebare e.. Ce vrei? Acu de curând am aflat că și luat o fată de suflet, adika fiică săi fie, o ajută cu tot și o sprijină mereu, dar noi, ai lui copii cum rămînem? Ce să facem? Ce vină avem noi că el cu mama au divorțat? El nu ne poate ierta și azi că am rămas cu mama și nu am plecat cu el, a fost câteva ori mi-a reproșat; dacă mergeați cu mine, azi era să aveți de toate, dar dacă ați ales cu mama, atunci ce mai vreți de la mine? Mie nu îmi pare rău de pasul care l-am făcut 17 ani în urmă, dacă ar trebui, laș mai face odată, eu sunt singură azi la rândul meu mamă și cred că cu fratele am procedat corect când am luat decizia să rămînem cu mamă, pe vremea aia a suferit un stress că rămas cu 2 copii cu toate grijile, și pe 1 salariu de soră medicală, tata în toți acești ani nu a ajutat-o odată cu nimic, nimic... mamă la început se mai întîlnea cu el, povestea probleme ei cu noi, poate el ne mai vorbește, ne mai îndrumă... dar el cu timpul sa făcut din ce în ce mai rece și odată ia zis mamei, nu mă mai căuta, acestea nu-s probleme mele, din momentul ce copii au rămas cu tine, sunt ale tale probleme, cum vreai, așa rezolvale... eu nu-l judec pe tatăl meu, dar nu știu de ce așa se comportă cu noi, copii lui, nu ne recunoaște deloc, despre el aud doar vorbe de laudă.. e pe buzele la toată lumea... are de toate, nu neg.. dar o dată când a dus o bucățică de pâine la gură, nu să gândit o dată la noi, avem noi oare ce mânca? Măcar să ne întrebe de suntem vii, suntem morți, bolnavi, sănătoși, mama de mii de ori îmi spune.. nu-l mai sunați, nu-l mai căutați că nu vrea să știe de voi, oare voi nu înțelegeți? Ea nu zice cuvintele astea că să ne îndepărteze de el, ci vede cum noi suferim, ai sunăm, al căutăm, ne interesăm, ai trimitem mesaje... ci el nimik în skimb, nimik, nici un cuvânt cald, un sfat... mereu plâng după întîlnirea cu el.. când merg să-l văd, știu că e pe 2 min, dar de fiecare dată sper că data asta va fi întîlnirea pe 10-15 min să poate chiar o zi întreagă, să vorbesc și eu cu el, să-i zic problemele mele, să mă sfatuie să mă îndrume.. nimik... plâng, mereu plâng.. am zis de mii de ori k nu-l mai caut să mă interesez de el dacă e bine sau nu.. dar nu pot.. îmi încalc cuvîntul și iară sun, iară ai dau mesaje, iară îl sun, apoi iară mă întristez, iar plîng, iară îmi promit că nu-l caut și tot așa, nu mă lasă inimă să fiu indiferentă, nu pot.. spuneți-mi ce să fac, cum să procedez și procedez eu bine sau nu? Cum să mă liniștesc? Dacă nu ne vrea, atunci să-l lăsăm așa cum vrea el? Sau să sufăr în continuare? Au trecut 17 ani și nu să schimbat nimic, ce trebuie eu să fac ca măcar o dată să mă sune shi să mă întrebe și pe mine, bună dragu tatei... ce mai faci scumpă mea ...((((
Raspuns

Surioara mea cea scumpă. Nu mai fi trist. Te înțeleg și știu și eu ce înseamnă să fii fără tată(singur am crescut fără tată), dar nu aș îndrăzni să îl învinuiesc în ceva. Chiar dacă a decis să fie cu altă femeie, l-am respectat la fel cum o respect la moment și pe mama, pe el îl mai am în rugăciune, Dumnezeu să-l odihnească în pace. Ceea ce e important este să nu mergem și noi pe urmele cele greșite ale părinților. Nu aș putea numi urmă greșită cea a tatătului tău. Dacă crezi că nu v-a oferit dragostea de tată atunci voi la rândul vostru să o oferiți copiilor voștri. Iar pe tata să îl iubiți ca pe un tată, și acum și mai mult, ca și un tată duhovnicesc. Să vă bucurați că aveți un rugător atât de mare în această lume. Nu-i mai judecați faptele și mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate, pentru că sunt pentru a voastră mântuire. Și încercați să nu îi fiți îngreunare în ceea ce are de făcut. Fiți înțelepți și mereu când ajungeți să vorbiți cu el să îi cereți doar un simplu lucru: tată și părinte roagă-te și pentru noi lui Dumnezeu. Și mulțumim că exiști pentru noi în asemenea loc minunat. Ține cont că odată ce a ales calea monahismului el s-a rupt de această lume, a lăsat lumea și tot ce a avut în ea și s-a dus să-l urmeze pe Hristos. Și să știi că tot pentru al voastru bine. Nu va lasat goi, ci singur ai spus că va lăsat tot ce a avut. Nu a luat nimic cu el! Pentru aceasta deja trebuie să fiți recunoscători în fața lui Dumnezeu. Spui că nu îl judeci dar aduci cei mai mari jăratici de judecată asupra lui. Timpul a lăsat să vedeți și voi cum stau lucrurile și acum să vă bucurați de ce aveți. La ce bine să rămâi cu judecata? Nu judeca că nu ai de unde să cunoști gândul și încercările lui până a ajunge la această treaptă. Nu ai de unde să știi tu cum a înghițit el acea bucățică de pâine. Nu ai de unde să știi tu cum s-a chinuit el pentru a aduce această mântuire între voi. Mare mântuire este să ai unul din părinți să se sârguiască pe calea Domnului. Deci eu văd o mare judecată în sufletul tău. Și vreau să cer și părerea celor care citesc aceste rânduri să spună și ei dacă simt judecata în sufletul surioarei noastre. Eu m-am rușinat când am văzut așa de mare judecat și îmi cer eu iertare Domnului pentru tine. Știu că ai durere, dar această durere poți să o ai numai dacă ești departe de Domnul. De aceea te îndemn să lași cele ale lumii: gânduri, judecată, tristețe, ..., și să îl descoperi pe Dumnezeu în această viață. Poate că într-adevăr ar fi mai bine să îl ajutați nu să îl mai deranjați. Lăsați ca Domnul să îi judece fapta. Voi să vă întăriți în credință și să vă bucurați de viață. Și nu vă mai plângeți că nu vă sfâtuie și nu vă îndrumă. Singură spui că ești mulțumită de drumul pe care l-ai ales. Ai preferat să rămâi cu lumea, atunci cu lumea și fii. Părintele și-a dat un vot al mântuirii și trebuie să îl urmeze. Deci voi pentru ei sunteți ca oricare alt creștin. Odată ce spuneți că nu ați regretat că nu ați mers cu el, atunci fiți buni și nu mai trâmbițați ci trăiți viața pe care ați ales-o și bucurați-vă de cele ce vă aduce ea. Trebuie să înțelegeți și să aflați ce e cu calea pe care a ales-o el și de se intercalează cu cea pe care ați ales-o voi să aveți. Nu e ușor, dar încercați să aflați cele la care vă îndemn eu. Până nu veți găsi cele lăuntrice, cele duhovnicești nu îl veți înțelege pe tatăl vostru.

Hristos în mijlocul nostru.

mag. Vitalii Mereuțanu

Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13048 2012-08-15 11:08:03 despre gicitori Păcatele
Intrebare
Buna ziua! Este mare păcat să mă duc la o femeia care are daru de a vedea viitoru? Dacă femeia e tare credincioasă??? Că dacă ceva nu e în regulă ea ne trimete la preot! După spusele unor cunoscute de ale mele? Mersi mult MĂ ROG DOAMNE IARTĂ-MĂ
Raspuns

Bună ziua. La ce îți trebuie să știi cele de mâine? Oare nu e clar că ziua de azi are deajuns pentru puterile noastre? E mare păcat. Și mai mare păcat este pentru acea femeie care nu știe cum să-și chivernisească talantul (dacă se dovedește a fi așa cum spuneți dumneavoastră) înainte vederii. Așa că sfatul nostru este: mergeți deodată la preot.

Lumina e doar la Hristos și nu la cei care se pretind hristoși.

mag. Vitalii Mereuțanu

Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13042 2012-08-14 16:08:27 pacatele Păcatele Andy_90
Intrebare
BUNA ZIUA, PĂRINTE. Părinte, eu o dată retrăiam de o notă la bacalaureat. M-am pornit la mănăstirea Cosauţi să mă rog, să aprind o lumînare. Cînd am ajuns, îl rog pe stareţul Ieronim să-mi deschidă acest locaş. El nu mi-a deschis, dar a vorbit foarte brutal cu mine: - DUTE ŞI-ţi caută de treabă! Eu mă adresez frumos: Părinte, vă rog foarte frumos deschideţe-mi. EL strigă: -Du-te că acuş te lichesc! Pleaco de aici! Ce fel de preot el este că se poartă aşa cu creştinii? Dacă chiar NU AVEA TIMP, putea să-mi spună cu binişorul: nu am timp. Vei veni mai tîrziu. Eu pe loc m-am dezamăgit de acest locaş sfînt. Cum aş putea să scriu şi să-i transmit mitropolitului. Eu cred că el trebuie caterisit.
Raspuns

Bună să îți fie inima și mai puternică credința și înțelepciunea. Și crezi că dojana acelui preot aduce asupra lui caterisirea? Știi tu ce înseamnă caterisire și pentru ce se dă ea? Cercetează mai întâi și apoi să arunci aceste cuvinte în lume. Dar eu cred că și meritai un pic de dojană. Aceasta o spun cunoscându-te din întrebările pe care le trimiți. Credința frățioare este alta. Referitor la cazul cu închinatul în Biserică. Eu era să mă rog chiar lângă zidurile ei, dacă era să fie închisă Biserica. Există o rânduială pe care trebuie să o respectăm. Dacă biserica era închisă atunci trebuia să respecți rânduiala acelei instituții monahale. Îți închipui ce s-ar întâmla de ar veni câte 20 din oameni ca tine care să ceară să li se deschidă biserica? Fii bun și mergi altă dată atunci când biserica e deschisă și nu te mai arăta criticul din incinta ortodoxiei. E clar că și cuvântul părintelui lasă de dorit. Dar acum vorbesc cu tine și nu cu părintele. Deci fii bun și devin-o un bun creștin, un creștin demn de urmat.

Doamne iartă-l că e mic și încă nu știe în întregime mântuirea.

mag. Vitalii Mereuțanu

Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13041 2012-08-14 16:08:27 pacatele Păcatele Andy_90
Intrebare
BUNA ZIUA, PĂRINTE. PĂRINTE, când era bunica mai în puteri, retrăiam tare mult de ea. Acum ea a îmbătrînit, este neputincioasă, judecă cum nu trebuie. Cu părere de rău eu de ea nu am nici o milă, nu mi-i jale, mi-i indiferent, sunt brutal cu ea, nu am nici o dragoste de ea. Din ce cauză sunt aşa.
Raspuns

Bună ziua. Ce crezi? Pentru cine am răspuns la întrebarea 12961. Te rog frumos să nu mai trimiţi întrebări dacă nu ai ce întreba. Şi imediat îţi răspund şi la întrebarea următoare. Sper să fie pe măsura obrăzniciei tale şi mustrarea. Să ştii că de vei continua în acest duc al nesimţirii îţi voi ignora întrebările.

Doamne ajută.

mag. Vitalii Mereuţanu

Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13032 2012-08-13 14:08:22 pentru Daniela Păcatele
Intrebare
Draga mea, asculă te rog învăţătura mag. Vitalii Mereuţanu că te învaţă de bine, noi sîntem un cuplu care ne dorim foarte, foarte mult copii dar cu părere de rău încă nu avem, nu aş dori la nici o femeie să simtă acea durerea în suflet pe care o am eu, cu lacrimi în ochi vă scriu sincer, dar îi mulţumesc Domnului pentru toate, cred, cînd vom fi vrednici de un asemenea Dar Îl vom primi neapărat şi aş vrea să închei cu o frază a Sfinţilor Părinţi care zic „... pe mormintele copiilor voştri fericirea nu o puteţi "construi"”, te rog să nu faci acest pas fatal, de care vei regreta toată viaţa. Ştii Daniela, stau şi mă gîndesc cum se simte micuţul la tine în burtică în timp ce tu stai tot cu decizia să-l păstrăzi sau ba... el sărmanul nu are nici o vină... toate aceste emoţii negative el foarte bine le simte, deci te îndemn să îl iubeşti şi să-i vorbeşti chiar de acum, sigur că te înţelege. P.S. Un ajutor material, financiar cred că ar fi binevenit doar că nu ştiu unde-l putem trimite. Sper că nu te-ai supărat prea tare, mă rog de mă iartă.
Raspuns

Scumpul sufletului meu, va veni bucurie și peste tine. Știe de ce Dumnezeu te încearcă. Mă bucur că dai dovadă de o credință frumoasă și rodnică. Vei primi în baza credinței voastre. Mi-a plăcut foarte mult fraza citată de la Sfinții Părinți. Avem oameni mari în rândul înaintașilor noștri și merită se le urmă nu numai sfaturile ci și propriile exemple. În ce privește dorința de a o ajuta pe Daniela: sper ca surioara noastră să mai revină pe aici și să ne mai lase un cuvânt despre starea ei și a micuțului și poate să ne lase și ceva date de contact. Vă mulțumim mult că știți să fiți alături de cei în suferință: aceștia sunt cei mai mici ai lui Hristos, de care să avem grijă în această viață. Vă îmbrățișez pe toți și vă mulțumim că sunteți mereu alături de noi. La fel mulțumesc pentru că ați urmat exemplu de mai sus și ați trimis o întrebare la care nu a trebuit să muncim în corectarea ei: diacritice și explicit.

Cu stimă și mult respect ...

mag. Vitalii Mereuțanu

Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13022 2012-08-12 16:08:06 instabilitate Păcatele florina
Intrebare
Sărut mâna, părinte! Întâi aș vrea să vă rog să nu îmi publicați povestea, vă mulțumesc mult! ... întrebare anonimat ...
Raspuns

Bună ziua. E foarte bine pentru noi când nu doriți să vă facem publică situația: nu avem de corectat cuvântul pe care îl trimiteți. De citit îl citim și fără diacritice și chiar cu greșelile pe care le faceți. Încercăm să deducem dar e mai bine că nu se publică. Ne scutește și de o muncă. În ce privește moarte: toți trebuie să murim. Nimeni nu va trece de această treaptă a vieții. Dar nu trebuie să ne temem de moarte. Nu trebuie să ne fie greu să murim deși ne va fi greu să ne despărțim de cei dragi. Însă moartea e o treaptă de trecere spre altceva. De aceea trebuie să o primim ca ceva ce face parte din viața noastră. Și nu trebuie să ne temem de ea și nici să ajungem în panică dacă vedem că alții au ajuns să pășească această treaptă. În ce priveștea ceea ce te neliniștește acum: nimeni nu te pune să alegi. Fiți fericiți și împliniți, dar în legea Domnului. Nu mai amânați ci aduceți-vă în rânduială. Asta e tot ce trebuie să faceți. Nimeni nu e obligat să renunțe la cineva. Trebuie numai să fie totul cum ni se cere.

Iubiți-vă întru Domnul.

mag. Vitalii Mereuțanu

Nr Data Tema Categoria Numele
Nr. 13001 2012-08-11 17:08:52 Păcatele Geany
Intrebare
Sărut mâna, părinte. E păcat să practici perversiuni sexuale?
Raspuns

Bună seara. Un loc vi-l citez din Scriptură: Toate îmi sunt îngăduite dar nu toate îmi sunt de folos! Luminați cazul dat cu acest verset.

Hristos e iubire și în această iubire să ne iubim și noi.

mag. Vitalii Mereuțanu

 
Calendar


 
 

Ultimile articole
 



Descarcă în formatul preferat.
    

 

 
Православие.Ru  Filme Ortodoxe
Logos.md  Frumoasa.md
Teologie.net  Teologie.md
Biblioteca ortodoxa digitala VIOSTIL  Personalitati basarabene
Biserica Ortodoxa din Moldova