Interviu cu ieromonahul Petru Pruteanu

În Portugalia slujiți ca preot-misionar. Ce fel de obligații aveți? Ce este cel mai greu în slujirea Sfinției Voastre acolo și ce este cel mai interesant?

Când am scris pe blogul meu că sunt „preot-misionar”, am avut în vedere, în primul rând, faptul că slujesc într-un mediu majoritar eterodox, adică romano-catolic. Și din start slujirea de acolo este diferită de cea într-o țară majoritar ortodoxă, fie Moldova, fie o altă țară ortodoxă. Dar în esenţă slujirea, n-aș spune că diferă foarte mult. Doar că acolo oamenii, pe lângă faptul că se adresează la preot cu diferite întrebări şi participă la slujbe, Biserica este pentru ei și un loc de întâlnire, pentru că nu locuiesc toți într-o singură localitate, ci în localități diferite. Și dacă preotul dă o conotaţie duhovnicească acestor întâlniri, iar ei au sensibilitate să o înţeleagă, atunci îşi dau seama că de fapt Hristos îi adună. Mai sunt şi unii care se adună la bar, la restaurant sau la plajă, dar cei pe care îi cunoaștem noi, se adună în jurul lui Hristos. Misiunea noastră este de a-i ține în jurul lui Hristos și de a-i face pe cei care încă nu s-au apropiat de Biserică, să fie cât mai apropiați.

Ce putere au preoţii?

La o privire generală, ce putere au preoţii ăştia? N-au armată sau miliţie, nu pot impune nimic, nici măcar să vii la Biserică, la ajun le poţi bine merci închide uşa în nas, prin biserică poţi să nu dai decât cu picioarele înainte, sau mai nou nici măcar atunci.

Asistăm de ceva vreme la un atac concertat, bine plătit şi sistematic asupra preoţilor ortodocşi. Nimic de alte confesiuni. Orice buletin de ştiri din media e musai să conţină ceva de scandal, vreun popă beat, vreo bazaconie, corupţie probabilă, clopot furat, ceva acuzaţii isterice însă fără fond, orice numai să dea senzaţia unei grave erori sistemice în ceea ce priveşte preoţimea.

Dacă priveşti o dată sau de două ori la asemenea făcături, ca om normal la cap, cu copii şi părinţi, te amuzi teribil, dai din cap îngăduitor, te încrunţi uşor sau chiar slobozeşti o consderaţie generală. Dacă şi ăştia s-au nărăvit, atunci noi ce să mai spunem, adică, dacă şi oamenii virtuţii, avocaţii lui Dumnezeu, sfinţiile lor, cad în păcat, atunci despre bieţii oameni ce să mai vorbim?

 Însă dacă auzi mereu, aceeaşi prezentatoare ineptă cu voce seacă vorbind în fiecare seară despre ororile reale sau închipuite ale preoţilor, încetul cu încetul se infuzează în minte o generalitate a corupţiei, o breaslă a păcatului legiferat, purtătoare de stigmate teribile şi de secrete băneşti uriaşe. Oamenii ajung să creadă ceea ce aud, indiferent cât de stupidă ar fi afirmaţia, numai dacă o aud foarte des.

Preoţii şi mercedesurile

"Cel fără de păcat dintre voi, să arunce cel dintâi piatra". i-a îndemnat Mântuitorul pe fariseii şi cărturari. Mustraţi de cuget, nu au îndrăznit s-o facă. Din păcate, astăzi, sunt prea mulţi cei, "fără de păcat", care nu mai încetinesc de a arunca cu pietre în Biserică şi în slujitorii ei. Desigur că nici acest articol şi nici multe altele, nu-l vor putea schimba pe cel, care este doar în căutarea răului din lume şi a păcatelor celorlaţi  şi nicedecum nu e în stare să le vadă pe cele proprii, dar sper să aducă puţină lumină pentru cei, care cu adevărat o caută. " Toate sunt curate pentru cei curaţi; iar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimeni nu este curat, ci li s-au întinat lor şi mintea şi cugetul."

Cuvântul trăducătorului