|
Crucea preoției
Diaconul (Canoanele Sfinţilor Părinţi)
 602. - Diaconii sunt ajutorii episcopului şi ai preoţilor (F. Ap. 6, 1-7). Ei ingrijeau de săraci, predicau cuvântul Domnului, la nevoie botezau (F. Ap. 8, 5-10), ajutau la slujbele bisericeşti, duceau Sf. Împărtăşanie la cei închişi sau bolnavi (Const, Ap. II, 57; VIII, 13;). Ei sunt supuşi episcopului şi preotului şi fără învoirea lor nu pot lucra absolut nimic în biserică (Sf. Ignatie Teof. Ep. c. Nag. 2, 6). Când lipseşte preotul din biserică şi se face slujba, diaconul poate să zică doar: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor... (V. datoriile păstorilor)
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
 |
 |
Căsătoria clericului (Canoanele Sfintilor Părinţi)
 399. - Căsătoria clericului este socotită legală numai o singură dată înainte de hirotonie, cu o fecioară evlavioasă. Cei ce au gând să se hirotonisească, întrucât pentru ei căsătoria este o probă de foc, sunt datori de la început, să-şi pună înainte toate posibilităţile de viitor: poate el să fie la înălţimea chemării de preot, conducându-se pe sine, pe soţie şi pe copii, precum şi biserică cu care vă lega o altă cununie şi mai superioară? În caz de văduvie cu copii, va putea el să rămână la înălţimea castităţii pentru Domnul şi pentru misiunea bisericii, şi în acelaşi timp, să-şi gospodarească şi copiii? Dacă, conştiinţa îi va răspunde cu sinceritate evlavioasă da, să se hirotonisească, iar de nu, să se ocupe cu altceva în viaţă. Toate justificările unor oameni care cer recăsătorirea, nu sunt decât oameni cu conştiinţa adormită (Rom. 11, 8), lipsiţi de focul cel sfânt al apostolatului (Luca 24, 32), având o inimă uscată faţă de trăirea duhovnicească, care socotesc preoţia ca pe o funcţiune oarecare aducătoare de câştig, dar nu ca pe o misiune apostolică, căci altfel ar răsuna în inima lor cele spuse la (I Regi 2,29; 8,3; Ier. 6,13-14; Osea. 4, 7-11). Pentru orice cleric, căsătoria a doua este preacurvie şi curvarii împărăţia lui Dumnezeu nu o vor vedea (l Cor. 6,9-10; Gal. 5,19-21; lifes. s, 3-5).
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
Curvia clericilor
 541. -"Curvia clericului este un păcat grav, fiindcă persoana preotului ca om, trebuie să fie floarea evlaviei creştine, alesul Domnului, lumina lumii prin învăţătura şi sarea pământului printr-o înaltă ţinută morală" (Matei 5,12-14). În legea lui Moise, de asemenea, s-au oprit astfel de păcate pentru preoţi" "Să nu-şi ia de soţie o curvă, sau o femeie necinstită, sau lăsată de bărbat, căci ei sunt sfinţi. Să fie socotit sfânt, fiindcă el aduce jertfa Dumnezeului tău... Dacă fiică unui preot va curvi, necinsteşte pe tatăl său şi să fie arsă în foc" (Lcv.2i, 7-9). Mai târziu preoţii s-au dedat la păcate grele, dar pedeapsa Domnului trebuia să vină peste ei şi peste popor: "Preoţii calcă legea mea şi îmi pângăresc lucrurile mele sfinte. Nu fac nicio deosebire între ce este sfânt şi ce nu este sfânt, nici nu mai învăţa pe oameni să facă deosebire între ce este necurat şi ce este curat. Se depărtează de la poruncile Mele şi Eu sunt defăimat întru slujba lor" (Iez, 22, 26; Osea. 6, 9; Ier. 8,11; 13,10).
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
Caterisirea preoţilor(Canoanele Sfinţilor Părinţi)
 306. -"Caterisirea este ridicarea darului Sf. Duh, dat unui bărbat prin taina hirotoniei din pricina nevredniciei omeneşti a purtătorului acestui dar, constatat prin judecata făcută de conducerea canonică a bisericii, conform cu legile scripturistice şi canonice. Prin caterisire se ridică omului, care poartă hirotonia, numai dreptul de a o exercita în sânul bisericii, însă pecetea hirotoniei rămâne asupra omului primitor ca un fapt care nu se mai poate despărţi de fiinţa lui. Iuda a fost apostol, şi ca apostol a rămas să fie judecat; şi clericul, cleric rămâne, dar pentru nevrednicia întrebuinţării apostolatului, i se zice şi lui ca şi lui Iuda: Mai bine nu s-ar fi născut (Matei 24, 24; Ioan 13, 27). În ziua judecăţii nu i se va zice că a fost cleric, ci: Nu mie mi-ai slujit (Matei 7, 22-23). Deci, pentru sinea primitorului, hirotonia nu se poate sterge cu toată răspunderea ei, dar lucrurile ei faţă de obştea bisericii, desăvârşit se anulează prin caterisirea canonică fiind conform cu legea Domnului (Matei 7,15-16; 24, F. Ap. 20,29). "Mai bine ar fi fost pentru ei să nu fi cunoscut calea Domnului, decât după ce au cunoscut-o, să se lepede de sfintele porunci date lor" (II Petru 2,1- 22).
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
Recăsătorirea Preoţilor (Canoanele Sfinţilor Părinţi)
 1672. -Recăsătorirea preoţilor a fost strict interzisă chiar de la început: "Episcop, preot sau diacon să se hirotonisească numai acela care s-a căsătorit o singură dată" (Tim. 3, 2-12; Tit. l, 6), fie că le trăiesc soţiile, fie că le-au murit. Însă după hirotonie nu le mai este îngăduit să se mai căsătorească, dacă sunt necăsătoriţi sau dacă au soţii să se împreuneze cu altele, ci să se mulţumească cu aceea pe care a avut-o când a fost hirotonisit. Servitorii (paraclisierii), cântăreţii, anagnoştii şi portarii poruncim ca să fie căsătoriţi o singură dată, iar dacă au intrat în cler mai înainte de căsătorie, le îngăduim să se căsătorească dacă doresc aceasta ca nu cumva păcătuind să fie pedepsiţi. Însă poruncim ca nimeni dintre clerici să nu ia soţie desfrânată, servitoare din casă, văduva, pe cea lăsată de bărbat cum zice legea. Diaconiţa să se faca o fecioară neprihanită (I Tim. 5,9), dacă nu, poate să fie şi o văduvă, care s-a căsătorit o singură dată, credincioasă şi cinstită". -Const. Ap. VI, 17.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Patericul despre preoţie!
 În timpurile de demult, călugării duceau o viaţă liniştită în singurătate; de aceea în paterice sunt amintiţi foarte rar preoţii-călugări. Acum însă în mănăstire s-au înmulţit preoţii-călugări, pentru îndeplinirea slujbelor dumnezeieşti, aşa încât ei tânjesc după liniştea de altă dată. În legătură cu această problemă, eu am purtat discuţii nenumărate cu părinţi iscusiţi şi am auzit de la ei următoarele: monahii retraşi în liniştire şi singurătate primeau mângâiere pentru sufletele lor, zicând rugăciunea lui Iisus cu mintea în inimă, sub îndrumarea nemijlocită a învăţătorilor lor, pentru că mulţi dintre ei, exersându-se în această rugăciune în singurătate, din nepricepere, cădeau în cursele diavolului, uneori îmbolnăvindu-se fără leac. Călugării care se află în preoţie, nu se expun unor asemenea ispite pentru că sfinţirea prin Sfintele Taine ale lui Hristos este lucrătoare şi îi apără pe cei care le primesc cu credinţă.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
Preoţia - sublimitate şi jertfă a misiunii apostolice
 Preoţia, ca sfântă slujire, este aleasă şi înaltă atât prin temeiul său dumnezeiesc, cât şi prin lucrarea ei apostolească. Preoţia este slujirea aleasă şi înaltă din pricina temeiului ei dumnezeiesc, fiindcă acest temei este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, Care a devenit Mare Arhiereu, fiind un arhiereu din Dumnezeu "după rânduiala lui Melchisedec" (Ev. 8, 12) şi Care a stat în ceruri de-a dreapta Tronului slavei ca liturghisitor al celor sfinte şi al cortului adevăratei mărturii, pe care le-a întemeiat Dumnezeu şi nu omul. (Sf. Nectarie de Eghina, "Despre preoţie", editura Sophia, Bucureşti, 2008, p. 9.)
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
Cuviosul Paisie despre Preoţii fără reverendă
 Prin anul 1972 se discuta subiectul schimbării îmbrăcămintei preoţeşti şi câţiva preoţi de mir voiau să ia binecuvântare de la Stareţ ca să nu mai poarte reverenda. Unul din ei l-a vizitat pe Stareţ şi a început să-i spună: "Nu reasa îl face pe preot. Mai de preferat ar fi ca unii preoţi să umble fără reasă pentru că astfel se pot apropia mai uşor de lume" şi alte neghiobii asemănătoare. Stareţul nu a reuşit să-l convingă. La sfârşit i-a spus: "Vino mâine şi-ţi voi răspunde".
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
Cuvânt despre preoţie
 O, minune preaslavită! O, putere negrăită! O, înfricoşătoare taină a preoţiei! Spirituală şi sfântă, cinstită şi fără de prihană, pe care Hristos, când a venit, a dăruit-o celor vrednici. Cad şi mă rog cu lacrimi şi suspine, ca să mă oglindesc în această comoară a preoţiei. Că este o comoară pentru cei ce o păzesc cu vrednicie şi cuvioşie; este păvaza strălucitoare şi neasemuită; este turn neclintit, zid de nedărâmat; este temelie tare, care de pe pământ se înalţă până la bolta cerească. Dar ce spun, fraţilor? Preoţia este atârnată de bolţile cele mai înalte ale cerului; intră fără de împiedicare în înseşi cerurile cerurilor şi merge strălucit şi lesnicios prin mijlocul îngerilor şi al puterilor celor netrupeşti. Dar pentru ce spun prin mijlocul puterilor celor de sus? Stă de vorba cu însuşi Stăpânul îngerilor, cu Ziditorul şi Dătătorul de lumină. Şi, numai ce voieşte, ca îndată şi primeşte, cu multă îndrăznire, cererile pe care I le face.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
|
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 Următor > Sfârşit >>
|
|
Pagina 4 din 5 |
|
