Biblioteca ortodoxă

 
PDF Imprimare

Răspuns ortodox comentariilor făcute la articolul ”Ce ne învaţă Sfînta Scriptură despre suflet? De ce „martorii lui Iehova” n-au suflet?”

Ca autor  a articolului  ”Ce ne învaţă Sfînta Scriptură despre suflet? De ce „martorii lui Iehova” n-au suflet?”, care a fost publicat atât în paginile Ortodoxia.md cât și în paginile Portalului Misionar Ortodox Moldova Creștină, și care a generat un șir de comentarii din partea martorilor lui Iehova, vreau să spun că afirmaţia  „martorii lui Iehova” nu au suflet, sau nu doresc să aibă suflet nu este din capul meu ci este o învăţătură luată din cartea martorilor - „noi nu avem un suflet sau un spirit nemuritor… Simţurile şi gîndurile noastre depind de funcţiile creierului. La moarte creierul îşi încetează activitatea. Amintirile, sentimentele şi simţurile noastre nu continuă să existe într-un mod misterios, independent de creier. Ele nu supraveţuiesc distrugerii creierului”. (Ce ne învaţă în realitate Biblia? pag. 58) Oricine poate să cerceteze acest lucru. Aşa că nu văd pricina pentru care vă jigniţi  pe mine, domnule Marcu, trebuie să vă supăraţi pe cei ce au scris această carte. Martorii cu care m-am întîlnit susţineau această învăţătură, cred că şi dumneavoastră când mergeţi la „predică”, faceţi acelaşi lucru. Ori această învăţătură se contrazice cu Biblia, fiincă nu crearea  creierului  l-a făcut pe om viu, ci  suflarea  de viaţă a lui Dumnezeu(Facere2,7). Argumentele Biblice a existenţei sufletului nemuritor  le-am prezentat în articolul de mai sus, dar se pare că Biblia nu vă este argument, aţi trecut aceste versete cu vederea. În privinţa versetului de la Matei 10,28, mia-ţi făcut chiar un cadou. Aici vreau să atrag atenţia cititorilor asupra faptului ca o astfel de „traducere” (dată de d-l Marcu) a acestui verset găsim doar în Biblia martorilor,  şi doar în „traducerile” lumii noi.

Interpretarea martorilor: „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul, ci temeţi-vă de cei care ucid sufletul  în gheenă.”( Matei 10, 28) - Dar după o astfel de „ traducere” această învăţătură  a Mântuitorului  rămâne fără sens. În acelaşi verset se spune să nu ne temem de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu-l pot ucide, deci la moartea trupului sufletul nu moare - fiincă el este nemuritor; şi tot aici (doar în interpretarea martorilor) spune că sufletul poate fi ucis. Sunt două învăţături care se contrazic, dar noi ştim că Mântuitorul nu învăţa învăţături care să se nege una pe alta. Deci, gîndiţi-vă şi singur domnule Marcu dacă e bine să denaturezi învăţătura Bibliei, ca să susţii propriile învăţături?

Şi încă una - dacă nu aveţi sau nu există un suflet nemuritor, de ce susţineţi cu tot dinadinsul că sufletul moare? CUM POATE SUFLETUL SĂ MOARĂ, DACĂ EL NU EXISTĂ?  Într-adevăr cuvîntul SUFLET  are mai multe sensuri în Biblie

 1. Suflet nemuritor

 2.Oameni  sau persoane

3. Viaţa omului

4. Animale,  ceea ce am arătat şi în articol. Iar versetele de la Iezechiel 18, 3-19, sau mai corect 18, 4-20, pe care îl aduceţi de 3 ori ca „argument” pentru moartea sufletului, (probabil că altul nu mai aveţi), după cum a observat şi Octavian nu e suficient, ba mai mult  se referă la sensul al 2-lea al sufletului - oameni sau persoane. Persoana tatălui sau a fiului care va păcătui, acela va muri: „17. Pe sărac nu asupreşte, nu ia nici camătă, nici dobândă; poruncile Mele le păzeşte şi se poartă după legile Mele; acest om nu va muri pentru nedreptăţile părintelui său, ci în veci va trăi.  18. Iar tatăl său, pentru că a apăsat pe alţii, a răpit ceea ce era al fratelui său şi a făcut în poporul său ceea ce nu era îngăduit, iată va muri pentru nedreptatea sa.  19. Dar veţi zice: Pentru ce fiul să nu poarte nedreptatea tatălui său? Pentru că fiul a făcut ceea ce era drept şi legiuit şi toate legile Mele le-a ţinut şi le-a împlinit; de aceea va trăi.  20. Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa.”  Deci e clar că dacă citim nu doar o propoziţie ruptă din context, ci tot capitolul e cu totul altceva decît vreţi să susţineţi. De aici putem face concuzia că studiile dumneavoastră domnule Marcu sunt bazate nu pe Biblie, ci pe broşurile organizaţiei, unde sunt culese doar frânturi de versete, ori dumneavoastră cunoscînd adevăratul sens al Bibliei nu sunteţi destul de cinstit şi daţi alt sens al învăţăturii despre suflet, decât cel adevărat.

La capitolul logică am să spun şi eu ceva:

1. După „logica” d-lui Marcu  nemurirea sufletului se bazează doar pe scrierile lui Origen sau Fer. Augustin dar aceste scrieri nefiind Biblice nu le putem primi (cu toate că aceştia au fost buni cunoscători ai  Bibliei, şi ai limbilor în care au fost scrisă aceasta); totodată după „logica” d-lui, el ne  recomandă  să-l citim pe Aristotel filosof antic sec. 4 î.Hr. (ar fi această scriere mai Biblică?), care chipurile ar fi împotriva sufletului. De fapt  Aristotel  învaţă că sufletul este - puterea de viaţă (entelehia) a trupului. Fără suflet omul nu poate trăi, simţi, gîndi; iar după moartea  trupului sufletul este eliberat pentru viaţa veşnică. Sufletul este veşnic şi nemuritor.  Mai multe informații avem pe wikipedia.  Despre nemurirea sufletului şi  Origen şi Fer. Augustin  au  citit tot din Biblie. Mântuitorul Hristos ne învaţă că după ce a murit săracul Lazăr : „Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.”( Luca16,22-23)  deci nu se spune că a murit creierul şi gata!!!  Și nu îndrăzniți să afirmați că e totul doar o parabolă, și sânul lui Avraam, și moartea și chinurile, pentru că s-ar primi că Hristos a spus doar bancuri. Iar la schimbarea la faţă s-au arătat  Moise şi Ilie ( d-l Marcu susţine că n-a fost ceva real), iar această arătare a fost atât de reală încât Apostolii au dorit să le facă chiar câte o colibă de fiecare (Marcu 9,4-5); Mă întreb, cât mai real trebuia să fie arătarea lui Moise și a lui Ilie ca să creadă și Martorii lui Iehova? De fapt, pentru noi destulă este și mărturia celor trei apostoli și nu încercați să susțineți că aici a fost doar o viziune pentru că ve-ți părea ridicoli! Mai sus, după afirmațiile voastre Hristos a spus doar bancuri, aici a arătat apostolilor doar ”viziuni”... Dacă continuați așa, mâine ajungeți să negați și existența lui Hristos, nu v-a rămas mult;  

În Vechiul Testament împăratul Saul prin vrăjitoarea din Endor,  făcînd păcatul spiritismului a vorbit cu Samuel după moartea trupească a acestuia. (1 Regi 28,11-18) Cum ar fi fost posibil aşa ceva dacă nu ar exista sufletul nemuritor? Iar ficțiuni?

2.După „logica”  „martorilor” dacă cuvîntul suflet are mai multe înţelesuri, înseamnă că suflet nemuritor nu există, cu toate că Biblia ne învaţă despre sufletul nemuritor.     

3. Şi iarăşi după „logica” lor dacă în afară de suflet mai exista şi duh, suflet nemuritor nu există! Ori prezenţa sufletului şi a duhului ne demonstrează că  pe lângă trup există  o parte spirituală a omului care îl face pe om viu, şi care ne leagă cu Dumnezeu, şi nu doar  creierul după cum afirmă „martorii”. D-l Marcu mărgineşte traducerea cuvîntului duh -  ruach în ebraică sau pneuma în greacă doar la cuvântul „vînt”, dar el se mai traduce şi, „Suflare”, „viaţă”, .., şi nu orice „vânt” face viu un corp neînsufleţit.  Şi duhul şi sufletul îl fac pe om viu, fără de acestea nici trupul şi nici creierul nu poate trăi, iar după moartea trupului merg la Dumnezeu: (3 Regi 17, 20-22) „Apoi a strigat Ilie către Domnul şi a zis: "Doamne Dumnezeul meu, oare şi văduvei la care locuiesc îi faci rău, omorând pe fiul ei?"  21. Şi suflând de trei ori peste copil, a strigat către Domnul şi a zis: "Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el!" 22. Şi a ascultat Domnul glasul lui Ilie; şi s-a întors sufletul copilului acestuia în el şi a înviat.”  „Iov 34,14. Dacă Dumnezeu n-ar cugeta decât la Sine Însuşi şi dacă ar lua înapoi la Sine duhul Său şi suflarea Sa,  15. Toate făpturile ar pieri deodată şi omul s-ar întoarce în ţărână.”

Iarăşi vreau să atrag atenţia la ce învaţă „martorii”: „noi nu avem un suflet sau un spirit nemuritor… Simţurile şi gîndurile noastre depind de funcţiile creierului. La moarte creierul îşi încetează activitatea. Amintirile,  sentimentele şi simţurile noastre nu continuă să existe într-un mod misterios, independent de creier. Ele nu supraveţuiesc distrugerii creierului”. (Ce ne învaţă în realitate Biblia? pag. 58) Iar  spiritul chiar după spusele d-lui Marcu e duhul, şi duhul nicăieri în Biblie nu moare, ci „se întoarce la Dumnezeu” (Ecles.12,7).  „Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu!” (Fapte 7,59).  „Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul.”( Luca 23,46) 

Şi în sfîrşit simţurile, sentimentele noastre nu depind numai de creier( după cum învaţă martorii), ci şi de suflet,  fiind darul lui Dumnezeu, omul trebuie să „iubească pe Dumnezeu din toată inima lui, din tot sufletul şi din tot cugetul (Matei 22,37; Marcu 12, 30; Luca 10 ,27; Deuteronom 6,5; 11,13; 13,3;30,6; 10,12). Nu există nici un verset în Sfânta Scriptură din care să învăţăm că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu doar cu creierul aşa cum învaţă „martorii”. Rugăciunea trebuie făcută şi cu duhul nu doar cu creierul! „Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.”  (Ioan 4, 24)
Sufletul se bucură sau se întristează „întristat e sufletul meu până la moarte"
(Matei 26,38; Marcu 14,34).

Preot Ioan Goncear

 

 


Alte articole:


Comentarii  

 
-2 #12 Svetlana 27-01-2013 17:41
Contrazic si eu martorii, nu pt ca au careva ura pe ei, nu!sunt oameni bravo, linistiti, poate am avea ce invata de la ei....ei nu fac viata asa de complicata ca crestinii....dar cred ca crestinii sunt cea mai corecta credinta daca excludem traditiile si obiceiurile care in Biblie nici nu se pomenesc...ridicatul pomenilor, de sufletul cuiva.....Cum putem scapa sufletul unuei persoane decedata, daca sufletul ei este deja la Dumnezeu sau in iad?Sa fi fost asa toti s-ar ruga pt sufletul decedatului, ar da bani, ar achita slujbele....dar nu este asa...Fiecare isi are viata sa in miniinile sale si treb sa lucreze pt scaparea sufletului sau.Slava tie Doamne!
Citat
 
 
0 #11 Svetlana 27-01-2013 17:32
Cred ca nu face sa ne certam pt a ne demonstra care e mai drept...oricum gresim judecind pe altii...intradevar martorii lui Iehova au prea multe restrictii, pe care Biblia nu ni le da!,,,cum ramine cu sarbatorile mentionate in Biblie- pe care martorii nu le primesc, si pe care crwstinii ortodocsi le sarbatoresc cu exces de bautura, cu obiceiuri i traditii prostesti si nu in rugaciune precum ne invata Biblia...Dumnezeu sa ne ierte si sa ne binecuvinteze.
Citat
 
 
+3 #10 Claudiu15 27-12-2012 13:32
Citez pe Vlad12:
Stimate autor, am o intrebare in privinta articolului care tine de intrebarea cui trebuie sa ne rugam , mintuitorului sau tatalui sauu ? si la fel va rog argumentati versetele de la MATEI 6:9-13. de ce Hristos Isus ne invatat sa ne rugam tatalui care este in ceruri pecind el se afla pe pamint , astept de la dumnevoastra un raspuns concret si bine argumentat, va multumesc anticipat

Cine este mijlocitorul? Nu Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu adevarat?
Ce spune "Nimeni NU vine la Tatal, decat prin Mine".
Raspuns la intrebarea ta: Mat.9,27-29; Mat.15,21-22,28; Mat.20,29-34.
Sunt toate versetele de la Matei, dar atentie ce Biblie citesti, ca englezii au recunoscut ca au gresit traducerea, iar cea mai veche Biblie din lume, este IDENTICA cu Biblia ortodoxa.
Citat
 
 
+2 #9 Vlad12 20-12-2012 21:32
Stimate autor, am o intrebare in privinta articolului care tine de intrebarea cui trebuie sa ne rugam , mintuitorului sau tatalui sauu ? si la fel va rog argumentati versetele de la MATEI 6:9-13. de ce Hristos Isus ne invatat sa ne rugam tatalui care este in ceruri pecind el se afla pe pamint , astept de la dumnevoastra un raspuns concret si bine argumentat, va multumesc anticipat
Citat
 
 
+1 #8 Misu 19-07-2012 13:34
Nu am intalnit in Biblie expresia ,,suflet nemuritor''.Daca Dumnezeu ne da un suflet care este nemuritor,cum il poate apoi Dumnezeu distruge daca acel suflet greseste grav?Sau ce rost are sa dai cuiva un suflet nemuritor,acel suflet greseste ,omul purtator al acelui suflet moare fizic iar el ,sufletul,se intoarce la Dumnezeu care-l chinuie vesnic!Ce placere are Dumnezeu sa chinuie un suflet dat de El insusi,cand El este drept si iubitor!!!Asa se manifesta iubirea Lui?Sufletul dat este perfect cand il primesti ?Daca este perfect de ce te lasa sa gresesti?Sa presupunem ca trupul omului este hardul iar sufletul softul.Daca softul este perfect,toate functiile sale sunt perfecte,iar daca este imperfect,creat orul lui il distruge?Si de vina este softul(sufletul ) nu cel care-l creeaza?Ingerii au suflet?Ei sunt sau nu nemuritori?Dupa ce murim,mai avem vreo sansa sa fim inviati sa traim pe pamant in forma actuala,sa zicem?

Administrator: Dragă frate Mișu, dacă realmente dorești să-ți întărești cunoștințele despre suflet, ai aici link: http://ortodoxia.md/despre-martorii-lui-iehova/1451-ce-ne-invata-sfanta-scriptura-despre-suflet-de-ce-martorii-lui-iehovaq-n-au-suflet
Aici, ai încă un material: http://ortodoxia.md/descopera/9-ortodoxia-pentru-incepatori/3213-sufletul-omenesc-natura-lui-spiritual-i-starea-lui-contient-de-dup-moartea-trupului-conform-invturii-sfintei-scripturi
Despre ce va fi după moarte: http://ortodoxia.md/descopera/9-ortodoxia-pentru-incepatori/959-cerul-si-pamantul-nou-viaa-venica
Iar aici, ve-i afla răspuns întrebării este bun sau este rău Dumnezeu, îi va chinui Dumnezeu pe oameni, ori, ei singuri aleg latura dată: http://ortodoxia.md/descopera/9-ortodoxia-pentru-incepatori/965-despre-iad-si-vesnicia-lui
Lectură plăcută ziditoare de suflet și nu uita, întrebările sunt la rubrica întreabă preotul!
Preot Iulian Rață
Citat
 
 
0 #7 George Stancu 16-05-2012 22:48
Hristos a inviat!

Oameni buni , credinta noastra ortodoxa are aproape 2000 de ani ..despre ce vrobim aici ? despre erezii aparute de catea zeci sau sute de ani? ..nu exista nici o polemica , trebuie sa respectam credinta transmisa de sfintii apostoli si apoi de sfintii parinti . Este extraordinar de simplu si adevarat .

Domnul sa va lumineze !
Citat
 
 
+1 #6 Nadea 01-05-2012 16:22
stimati cititori...dupa cum am citit o parte din aceasta contrazicere..nu am mai vrut s-o termin...explicatia ar fi ca:chiar daca D-zeu exista trebuie sa-i dam ascultare...nu prea des citesc biblia dar sunt convinsa ca d-zeu nu ar vrea ca noi sa se sporim daca e unul mai adevarat ca altul...ci sa credem ca totusi binele invinge!..sau..nu? sa ma corecteze cineva..,fie Iehova sau Dumnezeu....faptele trebuie sa fie aprobate de el si daca ne vom certa de la simple cuvinte care nu ne sunt pe masura de inteles nu cred ca domnul acum se bucura de creatia sa...(( vreau doar sa spun ca degeaba l-a sacrificat d-zeu pe fiul sau Isus pt. ca noi sa fim mai presus ca el..?NU!...eu sunt fericita ca ma rog Dumnezeului celui ce este in ceruri...d-zeului cel ce a creat totul si nea dat totul ca si cum o mama ii da totul copilului sau..copilul la rindul sau o respecta pe mama sa pt ca i-a dat viata... si acesta ii cere ajutotul mamei atunci cind este dezorientat...sper ca pentu cei ce nu pot intelege unele lucruri...sa ceara ajutorul sincer a domnului pentru viata pe care ne-a dat-o...!

Administrator: Aveți perfectă dreptate că certurile nu aduc nici un folos și nu aveți dreptate în restul. Adevărul, ne poate face vii dragă soră doar Adevărul. Ori, omul care nu Are Adevărul, trăiește în minciună. Sfânta Scriptură ne spune că Hristos este Calea, Adevărul și Viața și tot SFânta Scriptură scrie că diavolul este tatăl minciunii. Așadar, contează foarte mult să credem în Duh și în Adevăr!
Citat
 
 
+1 #5 Adrian Mihai Oltean 04-04-2012 20:47
As dorii sa stiu daca si animalele au suflet nemuritor sau nu ?daca au suflet nemuritor as dorii sa stiu ce se intimpla cu acesta la moartea animalelor ?merge in cer sau in iad ? va multumesc
Citat
 
 
0 #4 alexandru 31-08-2011 22:13
Citez pe mdan:
Doamne ajuta!

Nu am puterea si nici dezlegarea sa intru in polemici, dar vreau sa subliniez un mic aspect:
Daca in Iezechel 18:20
"Dar sufletul care păcătuieşte, acela va muri"
inseamna ca sufletul - suflarea lui Dumnezeu peste om - va muri (Doamne , iarta-ma!), ce se intampla atunci cu sufletele care nu pacatuiesc? Pai, din invatatura martorilor, tot va muri (adica Duhul se va duce la Domnul) atunci cand trupul va muri. Atunci , Doamne , pentru mine , care sunt fiinta muritoare , plina de pacate, care e rodul credintei mele?

Si daca sufletul moare odata cu trupul, ce logica a avut oare Iezechiel sa sublinieze
ca sufletele care pacatuiesc vor muri, cand ele vor muri oricum la moartea trupeasca?

Sa ma iertati daca am suparat pe cineva!
Dumnezeu sa va ajute si sa va lumineze!



mai ,mdan moartea sufletului este atunci cind cade in iad si niciodata nu va fi linga Dumnezeu. daca suntem cu sufletele curate atunci avem viata adica pe Dumnezeu, si desigur ajungem in rai.... iar daca suntem pacatosi FARA POCAINTA atunci inseamna moarte adica DEparte de Dumnezeu, si desigur ajungem in iad.... sa-ti fie clar
1 (viata fara pacate)Dumnezeu ii viata, adica rai.
2 (viata cu pacate)Fara Dumnezeu ii moarte, adica iad
Citat
 
 
+4 #3 marcu 09-06-2011 09:46
Stimate domn:
SA SE INTOARCA SUFLETUL LUI IN EL;..............................................................Mesaj cenzurat
Administrator: Lasaţi aberaţiile pentru dvs. pe noi nu ne interesează, chiar nu va este clar?
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

 
Calendar


 
 

Ultimile articole
 



Descarcă în formatul preferat.
    

 

 
Православие.Ru  Filme Ortodoxe
Logos.md  Frumoasa.md
Teologie.net  Teologie.md
Biblioteca ortodoxa digitala VIOSTIL  Personalitati basarabene
Biserica Ortodoxa din Moldova