Vă scriu vouă, tinerilor...

"Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea..." (I Corinteni 13, 13)

Stau închisă de ceva timp în amăgitoarea mea cochilie gândindu-mă la o posibilă ieşire, la o posibilă scăpare şi evadare din aceasta. Printre crăpăturile obraznice născute înlăuntrul meu, zăresc cu uimire săgeţi de lumină, gânduri întremate şi înfipte adânc în celula mea astupată... Astupată de ce? De lume, de vise, de iluzii călătoare şi de priviri bolnave? Nu... Noaptea intră în mine acoperind neputinţele din sufletul meu. Poate cămăruţa mea lăuntrică e astupată de puzderia nebună de stele ce-mi fac cu ochiul, amăgitoare de altfel şi ele...

Alerg pierdută prin îmbulzeala mea de sentimente sufocante, alerg desculţă în fum de tămâie şi-n vânt dulceag de Iunie. Speranţele mele se vânzolesc gălăgioase, iar o dată cu ele se zbate în mine rugăciunea. Ah, de rugăciune... de asta îmi e dor!

Se roagă prin baruri, prin discoteci, prin cămine studenţeşti afumate de prea multa „iarbă” trasă în piept. Se roagă nu să Îl iubim, căci iubirea nu se cerşeşte. Se roagă, ne roagă să avem un dram de demnitate, să acceptăm veşnicia. Să conştientizăm că suntem nişte nătărăi atunci când credem că putem trăi fără El, că putem fi fericiţi hrănindu-ne cu resturile acestei lumi. Se roagă ca El să aibă un rost, un sens în viaţa noastră. Se roagă să nu-L târâm în iad după noi, căci nu pentru asta a venit pe acest pământ. Se roagă pentru o Cruce pe care nu o mai vrem. Se roagă pentru o fericire pe care, de fapt, nu o avem. Căci totul este mult prea trecător într-o lume în care suntem mult prea efemeri.

Nu s-ar putea crede că iubește cu desăvârșire cine trăiește în concubinaj. Dacă îți iubești prietena/prietenul cu adevărat, atunci nu este nevoie de o perioadă de probă pentru a vedea dacă merge relația. Însăși ideea Hai să locuim împreună să vedem dacă suntem compatibili, dacă ne înțelegem bine pune sub semnul îndoielii sentimentele dintre cei doi. În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire (I Ioan, 4:18).

Recurgerea la viața în concubinaj relevă lipsa unei bune educații creștine și a unui sistem de valori morale. Urmând îndemnul Sfântului Apostol Pavel, părinții au marea misiune de a-și crește copiii în frică de Dumnezeu și de a-i deprinde să trăiască viața aceasta în scopul dobândirii celei veșnice: ...creșteți- i întru învățătura și certarea Domnului (Efeseni, 6: 4).

Nu trebuie să judecăm pe cei care trăiesc în concubinaj deoarece scris este: Nu judecați ca să nu fiți judecați. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura (Matei, 7: 1, 2).