Biblioteca ortodoxă

 
PDF Imprimare

De ce este masturbarea păcat?

Deoarece folosim un dar divin cu alt scop şi în alt cadru decât cel pentru care a fost creat. Darul sexualităţii, deoarece este un dar divin, nu a fost creat pentru autosatisfacere. El ne-a fost dăruit să îl folosim în cadrul familiei (Proverbe 5:18) şi pentru scopul cu care a fost aşezat în noi. El trebuie să includă obligatoriu 2 persoane, un bărbat şi o femeie care sunt în legământul sfânt al căsătoriei. (Maleahi 2:14)

Deoarece prin practicarea masturbării promovăm trăirea pentru plăcere. Trebuie să ne amintim că noi, absolut toţi, am fost creaţi să trăim pentru plăcerea şi pentru bucuria Stăpânului, a Creatorului, a Domnului nostru. (1 Corinteni 10:31) Este adevărat că trăind pentru Dumnezeu şi pentru Împărăţia Sa, avem parte şi de plăcere, dar nu aceasta este scopul trăirii noastre. Cine trăieşte pentru plăceri, va constata foarte curând că va face tot ceea ce îi promite sau ceea ce îi produce plăcere. Aceasta ne va conduce spre mult mai multe păcate şi în final, spre condamnare veşnică.

Deoarece prin practicarea masturbării promovăm egoismul. Dumnezeu nu ne vrea egoişti. (Romani 14:7) Omul egoist va avea mari probleme atât în relaţionarea pe verticală, cât şi în relaţionarea pe orizontală cu semenii şi cu familia. Datorită egoismului, el va începe cu un păcat şi va continua cu multe altele, devenind aşa cum spune Sfântul Apostol, robul păcatului. (2 Petru 2:19)

Deoarece urmările masturbării sunt mari şi multe. În primul rând, trebuie să menţionăm micşorarea puterii de autocontrol. Persoana care se masturbează, dovedeşte că nu îşi poate controla dorinţa sexuală. Această practică se va extinde însă foarte curând şi în alte domenii de viaţă. Ea va afecta negativ relaţiile de familie, deoarece va fi greu să găsim un partener aşa de disponibil şi de performant ca „aparatele" folosite în masturbare. Experienţa arată că cele mai multe persoane care nu se pot controla înainte de căsătorie, nu vor găsi puterea aceasta nici după intrarea lor în legământul căsătoriei. Apoi trebuie să menţionăm apariţia inevitabilă a dependenţei. Cei care se masturbează, vor deveni dependenţi de această plăcere. Ei vor dori plăceri mai frecvent şi la un alt nivel, unul superior. Nu putem să ascundem, să nu fim cinstiţi şi să recunoaştem că masturbarea are urmări fizice şi urmări spirituale. Pentru că vorbim de plăceri necontrolate sau scoase din ritmul oferit de Domnul prin felul în care am fost structuraţi, ele distrug trupul nostru. O eliminare excesivă de spermă în cazul bărbaţilor şi mai ales a adolescenţilor, duce la eliminarea excesivă din corp a multor elemente vitale pentru dezvoltarea organismului. Aceasta poate influenţa negativ dezvoltarea sănătoasă şi armonioasă mai ales în perioada formării, adică în perioada adolescenţei. Cei care practică masturbarea o perioadă îndelungată, pot avea probleme cu puterea de memorare şi vor constata lipsa puterii de concentrare. Tinerii care se masturbează vor avea o imunitate scăzută şi în trupul lor se va accelera procesul de îmbătrânire. Am discutat cu tineri care în urma masturbării au început să aibă probleme care ridică mari întrebări în domeniul relaţionării cu partenerul de căsnicie. Unii au probleme de erecţie, alţii de ejaculare rapidă, alţii de nemulţumire şi neîmplinire în relaţie etc. Masturbarea deci atacă trupul nostru care trebuie să fie templul Duhului Sfânt. (I Cor. 3,16-17) Trebuie menţionat şi faptul că mulţi în urma masturbării au o imagine negativă despre ei, se izolează, devin tot mai închişi şi sunt mult mai vulnerabili depresiilor.

Deoarece masturbarea implică şi imaginarea sau vizionarea unor lucruri păcătoase. Pentru că omul păcătos nu se poate controla, deşi iniţial crede aceasta, multe persoane, bărbaţi şi femei, care se masturbează au devenit dependente şi de pornografie. Sunt mulţi care destul de curând ajung să aibă nevoie de imagini care să îi satisfacă. Alţii se uită la tot felul de filme sau documentare tocmai pentru a-şi putea satisface dorinţa sexuală la un nivel mai mare. Aceasta implică cheltuieli financiare şi atrage alte implicaţii fizice, relaţionale şi spirituale. Aşa cum este de aşteptat, chiar dacă diavolul nu ne-o spune de la început, un păcat atrage obligatoriu alt păcat şi lanţul acesta continuă până în ziua eliberării prin pocăinţă şi întoarcerea totală spre Dumnezeu. Dacă aceasta nu are loc, atunci dependenţa ne va ţine robi mereu şi finalul va fi iadul groaznic şi veşnic.

Deoarece masturbarea va reduce actul sexual din căsătoria de mâine la o simplă stare de senzaţii. Vreau să vă spun încă o dată celor necăsătoriţi că Dumnezeu ne-a creat cu darul sexualităţii. Atunci când ne-a creat în acest fel, El nu a dorit să pună în noi o povoară, ci o mare binecuvântare. Din nefericire, mulţi înşelaţi de duhul vremii, reduc darul la o simplă „eliberare". Dragul meu, darul sexualităţii ne-a fost oferit din dragoste divină şi trebuie să fie mult mai mult decât doreşte natura noastră păcătoasă. Cei care practică masturbarea vor avea mari probleme în relaţia de familie şi în căutarea metodelor de a-i aduce împlinire celuilalt. Actul sexual va deveni un scop în sine, nu un mod de exprimare a iubirii curate dintre soţ şi soţie. Orgasmul va deveni un scop, ceea ce va face mai mult să ne chinuim în relaţie, decât să ne bucurăm de relaţie.

Deoarece masturbarea distorsionează modul în care ne privim partenerul de căsnicie. Cei care practică masturbarea vor dori ca partenerul de viaţă să fie cel puţin la fel de disponibil şi de performant ca mijloacele de masturbare. Mânaţi de pofte, vom ajunge să confundăm partenerul de viaţă cu un obiect, nu îl vom privi ca pe o persoană care are voinţă, nevoi, stări diferite prin care trece etc.

Prin urmare, nu te lăsa înşelat de ideile lumii postmoderne. Masturbarea a fost privită mereu ca un păcat şi rămâne păcat, indiferent cine şi din ce motive, ar dori să o numească altfel.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie


 


Alte articole:


Comentarii  

 
-2 #5 Marius 10-08-2011 20:45
Incerc sa inteleg logic articolul. Daca cineva e steril si face scurgere de samanta, nu mai este considerata pacat scurgerea?

Este păcat oameni buni, pentru că însăși conștiința șoptește lucrul acesta! Nu pentru aceasta a fost creat omul, dacă e să fim sinceri...
Preot Iulian Rață
Citat
 
 
+5 #4 Ioana 17-04-2011 18:19
Se poate tine in frau cu ajutorul spovedaniei,imp artasaniei,ruga ciunii. :-)
Si te simti extraordinar daca ,in momentul in care iti vine in minte sa faci acest pacat incepi sa te rogi''Doamne,Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu,Miluie ste-ma pe mine,pacatosul'' sau ''Doamne miluieste!''
Citat
 
 
+6 #3 Doar eu 07-03-2011 21:42
si eu vreau liberatatea de dinainte..e ca o patima cutremuratoare ce te manuieste ca pe o marioneta in pacat.as vrea sa pot scapa si sa ma pot elibera de acest cumplit lucru.Doamne ajuta!!!
Citat
 
 
-3 #2 anna 15-10-2010 14:40
am citit intr-o carte ca nu este pacat ,este ceva normal.

Administrator: Rămâne Dvs. să hotărâți cui dați dreptate, cărții sau autorului acestui articol!
Citat
 
 
+5 #1 Avram 12-07-2010 21:09
Am fost răpus de câteva săptămâni de acest păcat, nu știu cum să scap de el, când vine, vine ca o ispită, și nu pot săi țin frâu.... :sad: :sad: :sad:
Știu că numai Dumnezeu mă poate ajuta...
Vreau libertatea de dinainte... :sad: :sad:
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

 
Calendar


 

Ultimile articole
 



Descarcă în formatul preferat.
    

 

 
Православие.Ru  Filme Ortodoxe
Logos.md  Frumoasa.md
Teologie.net  Teologie.md
Biblioteca ortodoxa digitala VIOSTIL  Personalitati basarabene
Biserica Ortodoxa din Moldova