Se întâmplă de multe ori ca cineva să simtă un necaz peste măsură din pricina stării acestei lumi. Să sufere văzând că voia lui Dumnezeu nu se împlineşte astăzi de către oameni, şi nici de către el însuşi. Să-l doară cu durerea trupească şi sufletească a celorlalţi. Această sensibilitate este un dar de la Dumnezeu. La femei o întâlnim mai des. Sufletele care au această subţirime sunt în chip deosebit primitoare ale vestirilor şi ale voii lui Dumnezeu. Aceste suflete sensibile au putinţa de a spori mult în viaţa cea întru Hristos, căci îl iubesc pe Dumnezeu şi nu vor să-L întristeze. Au de străbătut o primejdie. Dacă nu îi predau cu încredere lui Hristos viaţa lor, este cu putinţă ca duhul viclean să-şi tragă foloase din delicateţea lor şi să-i arunce în întristare şi deznădejde.

 Această sensibilitate nu are îndreptare. Poate fi numai transformată, preschimbată în iubire, bucurie, adorare dumnezeiască. Cum? Prin întoarcerea către cele de sus. Să întoarceţi orice necaz către cunoaşterea lui Hristos, către iubirea Lui, către slăvirea Lui. Iar Hristos, Care aşteaptă totdeauna cu ardoare să ne ajute, vă va da harul şi puterea Sa, şi va preface necazul în bucurie, în iubire pentru fraţi, în adorare către El Însuşi. Aşa va fugi întunericul. Să vă amintiţi de Apostolul Pavel. Ce spunea? Acum mă bucur în pătimirile mele (Col. 1, 24).

De ce (nu) postim?

Civilizaţia materialistă a strâmbat înţelegerea postului

Erau vase anume păstrate pentru Postul Mare. Şi cu câtă primeneală sufletească ajungeam la Sfintele Paşti! „Se poate să nu ţii postul? Domnul Hristos a postit patruzeci de zile pentru păcatele noastre şi noi să nu postim? Mare păcat să calci rânduială postului!” Aşa gândeau creştinii ortodocşi de altădată.

Mă iubești?

"Mă iubeşti?" –îl întreabă un om pe altul. "Desigur, că te iubesc" – răspunde acela. "Atunci de ce nu faci ceea, ce îţi cer?"

A minţit Petru, atunci când la întrebarea lui Hristos: "Mă iubeşti ?", răspunde "Da, Doamne"?

Petru nu a minţit, dar Mântuitorul continuie să-l întrebe: "Mă iubeşti?". Aceste intrebări, care vor fi doar trei, sunt asemenea unei  baionete, ce lărgeşte adâncimea iniţială de două şi apoi de trei ori.  "Mă iubeşti ?" -"Te iubesc"?

"Atunci de ce te-ai lepădat de mine, dacă mă iubeşti. Şi deci - Mă iubeşti tu oare? "-"Te iubesc, Doamne"!

Astăzi pe cei dependenți încearcă într-un efort comun să-i ajute preoții, medicii, psihologii, analizând în detalii aspectele diferitelor metode posibile a izbăvirii de dependență. Cu toții fiind de acord că dependenţa – este înfrângerea voinței omului, și atât timp, cât el vrea în continuare să-şi lege viața de aceste substanțe și în același timp se consideră liber de ele, el nu este capabil să învingă.

Întrebările sunt foarte complexe şi voi încerca să răspund la ele pe rând.

De la bun început vreau să subliniez că posturile n-ar trebui să fie nişte perioade cu totul speciale în viaţa noastră, ci doar o intensificare a luptei fiecăruia cu păcatul şi patimile din el. După căderea în păcat a protopărinţilor, omul este chemat la o continuă postire şi înfrânare, la trezvie şi contemplaţie, numai că această lucrare duhovnicească este realizată cu o intensitate diferită în perioadele anului bisericesc, dar care nu trebuie să înceteze niciodată.