Biblioteca ortodoxă

 
PDF Imprimare
Vineri, 25 Mai 2012 11:56
De dragul granturilor europene, legea anticreștină, antimorală şi chiar antistatală  a fost votată cu doar 4 voturi împotrivă
Parlamentul a adoptat astăzi Legea egalităţii. Doar patru parlamentari au votat împotriva Legii.  Este vorba despre Zinaida Greceanîi, Veronica Abramciuc, democratul Oleg Sîrbu şi deputatul PLDM Valeriu Ghileţchi.Unul din argumente pe care l-au invocat cei ce au votat a fost faptul că Legea egalităţii nu le va permite homosexualilor, lesbienelor şi transsexualilor să întemeieze familii şi să adopte copii, ci este doar o garanţie pentru cei care sunt altfel decât majoritatea , inclusiv de orientare sexuală netradiţională, astfel încât aceştia să nu fie discriminaţi în şcoli, la serviciu, spitale etc.
 Deşi este destul de clar că adoptarea legii, reprezentă doar o primă victorie împotriva tradiţiei şi religiei creştine. Următorul pas care ne aşteaptă va fi anume amendarea punctului din Constituţie care prevede că, în Republica Moldova, familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, iar, ulterior, va fi adoptată o lege care le va permite „familiilor” de homosexuali să adopte copii.

 Şi dacă noi deja am cedat acum, de ce să credem că următoarele schimbări sunt ale unui viitor îndepărtat sau imposibil?

Să ne aducem aminte de Marea Britanie, care, după ce a încetat „discriminarea ” homosexualilor, astăzi copiilor din acestă ţară li se interzice în instituţiile preşcolare să folosească şi cuvintele „mamă” şi „tată”.

Oare de ce mai avem nevoie ca să înţelegem ce va urma în continuare după ce legea „egalitatăţii” a fost votată?


 


Alte articole:


Comentarii  

 
0 #5 Țurcan Cristina 28-05-2012 12:45
Domnule Nicolae nu judeca si nu vei fi judecat...................fiecare sa se uite la constiinta lui dacai impăcată.
Citat
 
 
+1 #4 OXYcan 27-05-2012 22:03
noi sıntem tara creştina nu trebue sa dam voie nici un caz la aşa ceva de 12 ani sın ın turciea şi aiç fac adunari dar ıi fugaresc politiea şi turcii spun cas musulmani şi no sa le dea voe. ımi pare rau ca credinta noastra se pierde :(
Citat
 
 
+3 #3 Crestin indurerat 26-05-2012 14:43
Cred ca IS Mitropolitul nostru Vladimir ar trebui sa rosteasca anateme pentru toti deputatii care au votat pro legii anticrestine, deoarece nu s-a tinut cont de recomandarile si solicitarile crestinilor vis-a-vis de aceasta lege controversata... Controversata de sintagmele de genul "orientare sexuala", pentru ca celelalte categorii de minoritati sunt doar de implutura in textul legii, dorinta fiind de a ne vari pe gat homosexualitate a si pacatul...

Anateme pentru tradatorii de tara si neam!!!
..."Cine-au indragit strainii
Manca-i-ar inima canii,
Manca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las- Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua 'ntreaga, noaptea 'ntreaga,
Doar s-a 'ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mantui neamul tau!
Tu te 'nalta din mormant
Sa te-aud din corn sunand
Si Moldova adunand.
De-i suna din corn odata,
Ai s-aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri 'n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara in hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spanzuratorile.." Mihai Eminescu
Citat
 
 
+2 #2 Nicolaie 26-05-2012 11:09
Pîrinte vinovat ești matale în frunte cu Mitropolitul care ați luat în ultima sută de metri, apă în gură, iar Filat și homosexualii sau bucurat mult.Armata bisericii a trădat prin indiferență, iar dumitale faci parte din ea.Spuneți voi cei din blagocinia Orhei ce ați făcut în acest sens ca să puneți piedică?
Citat
 
 
+1 #1 p. petru 26-05-2012 05:00
parinte Iulian am dat-o in bara si vinovati sintem doar noi cei care am tacut. ANATEMA!!!
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

 
Calendar


 
 

Ultimile articole
 



Descarcă în formatul preferat.
    

 

 
Православие.Ru  Filme Ortodoxe
Logos.md  Frumoasa.md
Teologie.net  Teologie.md
Biblioteca ortodoxa digitala VIOSTIL  Personalitati basarabene
Biserica Ortodoxa din Moldova