!!

Deşi am doar 19 ani, în viaţa mea s-au petrecut multe. Dar există câteva evenimente care ne marchează sau amintirea lor nu se poate şterge, deoarece aşa suntem unii. Unul dintre momentele marcante pentru mine a fost acum 2 ani, când din cauza unei deznădejdi am fost ispitită să cred că „tranchilizându-mă” nu voi mai simţi durerea. Aşa că am început să mă droghez. Vreau să spun că la mine iniţial era bine, dacă se poate numi bine, însă după trei luni am trecut prin nişte momente greu de descris în cuvinte. Deoarece eu având şi epilepsie (în stare latentă, deoarece sunt sub tratament) drogurile îşi făceau efetul altfel fiindcă se amestecau cu pastilele. Şi astfel ajunsesem să intru în sevraje să nu mai fiu eu şi din contra să simt o deznădejde mai intensă. Atunci într-un moment de disperare, mi-am întors privirea către Dumnezeu rugându-L să mă scape şi mi-a ascultat rugăciunea şi m-am oprit din consumat (cu eforturi) şi mi-am revenit, acum…sunt bine însă rănile trecutului există. M-am spovedit şi m-am împărtăşit, dar simt un regret şi mi-e ruşine pentru ce s-a petrecut cu mine atunci. Şi pe acestă cale aş dori să afle şi lumea că se poate scăpa din aşa ceva, însă doar cu ajutorul Lui Dumnezeu. Părinte, eu nu am o întrebare, am realizat de ce şi cum să-mi revin însă totuşi aş dori un sfat, un cuvânt de ajutorare.