0
0

Sărut mâna, sunt Carmen, fata care se chinuie să scape de gelozia asta otrăvitoare de suflet. Aşa este, vă mulţumesc din suflet pentru sfaturi şi pentru ajutor. E foarte greu să lupt să mă schimb, dar nu imposibil, cu ajutorul Domnului. Uneori, îmi vin aceleaşi gânduri de gelozie şi reproş, care mi-au distrus relaţia mea atât de frumoasă, dar nu le mai accept, mă gândesc Doamne, dar ce o fac? O iau din nou de la capăt? Mă rog foarte mult, dar cu toate astea, el rămâne la distanţă, nu-mi mai dă nici un semn, iar când eu din când în când îi mai dau câte un mesaj, (aşa m-a sfătuit părintele meu duhovnic, să nu renunţ la el, să-i mai dau eu câte un semn din când în când, pentru că eu sunt cea care a greşit) şi el nu-mi răspunde, eu atunci sufăr şi mai mult şi toate speranţele mele mor, în momentele acelea nu mai pot face nimic pentru dragostea mea. Dvs ce credeţi? De ce se comportă aşa cu toate că eu mă rog  mult? Oare şi-o fi găsit pe altcineva? Posesivitatea şi gelozia mea l-au îndepărtat atât de mult şi eu simt că nu mai pot face nimic să-mi aduc dragostea mea, pentru că rămâne indiferent la tot ce încerc eu să fac acum. Sau poate, nu ştiu, aşteaptă să vadă schimbarea mea. Probabil greşeala mea este şi că aştept răspuns imediat, şi de la el şi de la rugăciunile mele. Sărut mâna, vă mulţumesc din suflet pentru ajutor, aştept cu nerăbdare răspunsul dvs. Poate bunul Dumnezeu mă va scăpa de patimile acestea dăunătoare sufletului meu.

  • Carmen a întrebat 13 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Doar una pot să vă spun dragă soră! Femeia gârbovă a așteptat 18 ani tămăduire de la Mântuitorul, mergând la Biserică și rugându-se, niciodată pierzându-și nădejdea! Femeia cu scurgere de sânge 12 ani a așteptat tămăduirea, crezând și nădăjduind. Iar Dvs. suferiți de câteva săptămâni și vă pare chiar atât de mult. Sau, nu cumva bate deznădejdea pe la ușă?

Rugați-vă pentru un lucru. Ca Dumnezeu să facă voia Lui în viața Dvs. Și dacă e voia Domnului să fiți împreună, atunci, Dumnezeu să aducă pacea peste voi! Și dacă Dumnezeu vede că relația voastră nu are sorți de izbândă, poate că e cazul să nu insistați, ci iarăși să-l rugați pe Dumnezeu să vă aducă pace în suflet, ca să puteți trece cu bine peste această relație, dar și să trageți învățămintele de riguare din toată povestea! Așadar, rugați-l pe Dumnezeu să le aranjeze pe toate, cum știe El mai bine!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.