...

Doamne ajută! Sărut mâna, părinte! Apelez des la dvs căci de multe ori răspunsul m-a ajutat. Am o problemă să zic aşa, nu ştiu dacă e chiar problema. Am 17 ani, şi de un an şi câteva luni îmi place un coleg, el este adventist (a fost botezat ortodox, dar când era mic părinţii lui au trecut la această sectă). Nu suntem împreună, eu nu am vrut să ştie sentimentele mele, pentru că simţeam dacă va şti, va râde de mine (îi place să fie în mijlocul atenţiei, iar eu sunt timidă). Dar i-am zis în octombrie, vorbeam şi am ajuns la subiectul acesta, şi nu ştiu de atunci şi până acum nu a fost nici da, nici nu. Şi l-am întrebat ce vrea şi a zis că nu forţează lucrurile, el vrea să vină de la sine, iar aseară am avut o discuţie mai ciudată pentru că mi-a zis că ce rost ar avea să-l cunosc că oricum mai avem un an şi pe urmă îl uit, m-a durut lucrul acesta şi i-am zis că îl voi lăsa în pace, şi că va scăpa de mine. Acum, eu lucrul acesta l-am mai zis de două ori şi nu am putut scăpa, şi vreau să scap, părinte. Sună comic, poate, dar nu ştiu, nici rugăciunea nu merge, când sunt tulburată, e greu…serios. Am plâns aseară mai mult şi m-am rugat ca să scap şi mi-am adus aminte de cuvântul Scripturii „ce e cu neputinţă la oameni, e cu putintţă la Dumnezeu” şi mi-am zis să las în mâna lui Dumnezeu. Dar mi-e frică să nu cedez iar. Ce sfat îmi daţi? E greu, e puternic şi greu de stăpânit.Iertaţi-mă, sunt sigură că sunt alţii care au probleme serioase şi vă caută!