Exista vreo speranta?

Sărut mâna, părinte! Mă iertaţi am mare nevoie de un sfat într-un caz mai delicat. Acum 1 an m-am îndrăgostit pur şi simplu fără intenţie involuntar de băiatul care îl ajută la slujbe pe părintele nostru din parohie, student la teologie, nu ştiu cum s-a întâmplat, am simţit un cutrmur în suflet, şi mereu am un sentiment puternic când îl văd, îl simt în inima mea, nu îl pot uita. Dar nu am îndrăznit să mă apropii de el deşi el a încercat. Problema este că eu am un trecut pătat, nu am avut o familie care să mă educe cum trebuie, am avut mai multe aventuri, am făcut videochat, de câţiva ani încerc să mă schimb, şi îmi pare cu adevărat rău de toate câte am făcut, nu mai sunt aceiaşi şi Dumnezeu ştie că am încercat din răsputeri să îmi schimb viaţa, dar nu vreau să o distrug pe a lui, mi-e teamă că ar putea să nu primească preoţia din cauza că ar fi cu mine… Există vreo speranţă părinte? Îmi este atât de greu, sunt atât de îndrăgostită de el şi el şi el îşi doreşte să mă cunoască atât de mult… Simt că şi el are aceleaşi sentimente.