Divort

Bună ziua, Părinte, îmi pare rău să vă scriu în postul Paştelui despre asemenea probleme, dar sufletul îmi este zdrobit. Suntem cu soţul meu de 8 ani împreună dintre care 4 în căsnicie. Anul trecut tot în postul Paştelui am aflat că a avut o amantă în toată căsnicia. Atunci a cerut divorţul şi mi-a spus că a făcut o greşeala că s-a căsătorit cu mine şi că vrea să-şi trăiască viaţa alături de fata ceea. Eu divorţul nu am vrut să i-l dau şi el a depus cerere la judecată. Sufletul atunci îmi spunea că se va întoarce şi îşi va da seama ce face. A trăit cu fata ceea cam 4 luni, fiind încă căsătorit cu mine. Tatăl lui a avut 3 soţii, lăsându-l mic de un an, maică-sa a locuit singură şi întotdeauna i-a insuflat că trebuie să fim fericiţi şi să căutăm fericirea aici pe pământ, pentru trup şi suflet. Toamna aceasta soţul a retras cererea de divorţ şi s-a întors la mine spunând că sufleteşte el numai cu mine poate vorbi şi că lângă fata ceea turbă, pentru că nu avea cu cine schimba 2 vorbe. L-am iertat, m-am rugat foarte mult ca Dumnezeu şi Sfinţii Cerului să-l lumineze. Dumnezeu a auzit ruga mea, a făcut o minune şi el s-a întors. Îmi vorbea de copii şi casă, şi planuri. Au trecut 3 luni de când suntem împreună, nici măcar nu s-a atins de mine în tot acest timp şi iar în Postul Paştelui mi-a zis că nu vede viitor alături de mine, pentru că nu mă mai doreşte trupeşte şi că totuşi atracţia fizică stă la baza unei familii, iar înţelegerea şi vorbele de suflet le poate găsi şi cu prietenii. A depus la divorţ şi serile când vine, îmi spune ce a făcut peste zi, ce planuri are pe viitor, îmi cere sfaturi, iar pe mine asta mă doare. când ştiu că mâine îmi va închide uşa şi gata. El susţine că este cu sufletul împăcat şi că în faţa lui Dumnezeu este curat pentru că a încercat a doua oară să reclădim familia, dar nu merge. Nu este atracţie fizică şi el pleacă. Copii nu avem, suntem foarte tineri 28 şi 32, nu ştiu ce se întâmplă. L-am iertat şi cred că îl voi ierta întotdeauna. Parcă mi-i milă de el şi mă îndrăgostesc şi mai mult. Toţi din jur mă acuză că sunt oarbă şi proastă şi că el îşi bate joc de mine, mă dispreţuieşte, dar eu nu văd acest lucru. Pentru mine este soţul meu şi la bine şi la rău. Acum când pleacă, sufletul meu este pustiit şi îl întreb pe Dumnezeu de ce a făcut o minune şi acum o ia înapoi. De ce mă pune să trec prin calvarul despărţirii, care acum este şi mai dureros, pentru mine, pentru că m-am îndrăgostit practic a 2-a oară de soţul meu şi cu toate că a greşit, îl iubesc şi mai mult. De ce face Dumnezeu minuni dacă le ia înapoi. De ce se întâmplă aşa? Acum când mă rog, mi-i frică să cer ceva de la Cer, pentru că mă tem că îmi va auzi Domnul ruga, dar iar voi suferi pentru că mi-o ia. Ce să fac? De ce se întâmplă toate astea? Pentru ce ne permite Dumnezeu să trecem Taina Cununiei, dacă ştie că se va destrăma oricum familia. De ce…Ce se poate de făcut, Părinte. Îmi doresc din tot sufletul familia alături de el şi vreau să fie tatăl copiilor noştri. De ce dragostea iartă şi este oarbă?