Probleme de familie

Doamne ajută! La o discuţie cu mama, eu i-am spus că mă simt mult mai bine când consider că din vina mea mi s-a întâmplat ceva neplăcut şi când nu dau vina pe altă persoană. Nu simt nici ură, nici dorinţă de răzbunare şi accept uşor ceea ce mi s-a întâmplat. Problema e că ea mă ceartă că sunt prostuţă şi îmi pun în spate şi greşelile altuia şi că mă voi îmbolnăvi consumându-mă degeaba. Dar eu aşa îmi găsesc liniştea. Mi s-a întâmplat de multe ori să susţin că alţii au făcut o nedreptate şi m-am chinuit mult că nu puteam să-i iert şi a fost cumplit pentru sufletul meu. Acum ei i-a venit ideea că într-adevăr sunt vinovată că m-am căsătorit cu actualul meu soţ şi îl urăşte şi mai mult (ea a avut mereu o părere proastă despre el şi nu a vrut să mă căsătoresc cu el şi tot timpul a încercat să mă influenţeze să ne despărţim). Nu ştiu cum să o fac să înţeleagă că nu procedează corect şi că nu de aceea am zis eu aşa, nu avea nici o legătură cu soţul meu. Până la urmă şi pe el l-am meritat aşa tot datorită păcatelor mele. Cum să procedez cu mama? Eu i-am spus şi duhovnicului de această situaţie şi ne rugăm toţi ca ea să nu mă mai certe pentru această problemă. Dar de fiecare dată, revine la aceeaşi discuţie. Vă rog să-mi daţi un sfat! Vă mulţumesc!