Hristos a Înviat! Sărut mâna, Părinte! Binecuvantaţi! Şi eu sunt de acord cu cine a spus că nu ne trebuie chat! O ciumă şi un venin mai mare decât chatul şi forumurile, nu poate exista pe internet! Mai ales atunci când este vorba despre credinţa noastră ortodoxă, pe care o putem pângări cu neştiinţa şi cu superstiţiile amestecate şi cu învălmăşeala care este în sufletul nostru. Prin chat şi forumuri ai ocazia să cleveteşti, să te iei la ceartă, să provoci conflicte în urma cărora să nu mai poţi dormi nopţile liniştit, este periculos foarte, Părinte. În plus, forumurile creează dependenţă, şi vorba fratelui, n-o să ne mai dezlipim de pe scaune să mergem la Sfânta Biserică. Am fost şi eu pe câteva forumuri şi Slavă Domnului că le-am lepădat! Apoi v-am găsit pe dvs şi mă simt mai liniştită că citesc răspunsurile, încerc cu ajutorul Domnului să pun în practică ce ma sfătuiţi, pentru că am încredere în sfaturile Sfinţiilor Voastre. Aşa, am mai avut eu o dată nevoie de un sfat bun, o alinare şi m-am dus pe un forum ortodox şi mi-am spus oful şi povestea şi acolo numai s-a râs pe seama mea şi s-a făcut o judecare în amănunt…m-am simţit tare rău în urma la aceea, ce citeam acolo, am fost atât de traumatizată, încât nici astăzi nu pot să deschid vreo pagină a site-ului şi forumului respectiv. Ce am aici, este suficient! În privinţa celor care vor să-şi întâlnească jumătatea pe acest site, se pot posta într-o rubrică anunţuri matrimoniale, şi apoi să îşi scrie scrisori, nu să vedem toţi discuţii otrăvitoare pentru suflet pe chat pe aici! Aşa e foarte bine! Mulţumim şi Slavă Domnului că ne sunteţi alături! Doamne ajută!
- a întrebat 13 ani ago
- last edited 9 luni ago
- You must login to post comments
Mulțumesc mult pentru încă un punct de vedere!
Sincer să fiu, văzând câtă răutate curge pe aceste forumuri și, dacă e să fim sinceri, cei care scriu sunt nu mai mult de o mie, din toată Moldova, dar atâta răutate…
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.