Sufletul are obişnuiţe, şi trebuie să-l deprindem astfel, că orice n-am face să fie cuprinsă voia Domnului. Şi aţi spus bine, înainte de orice început şi de orice să trăiţi în rugăciune. Ea trebuie să fie continuă şi nu e neapărat să fie mereu cuvinte, cel mai important lucru e să ocupi mintea şi inima cu lucrurile sfinte. Nu te pune la rugăciune, înainte de a fi alungat de la tine tot ceia ce împiedică zborul sufletului tău spre El. Smerenia, încrederea şi curăţia vieţii – sunt scara pe care se urcă rugăciunile noastre. Urât lucru este să te rogi lui Dumnezeu şi să trăieşti rău, pentru că precum eşti tu aşa este şi rugăciunea ta. Când ceri ceva de la Dumnezeu, lasă-te cu totul în voia Lui, dorind să dobândeşti numai ceia ce El crede că este mai de folos sufletului tău. Nu te vei ruga decât pentru lucrurile pe care poţi să le voieşti în mod cinstit. De le vei face toate cu intenţie dreaptă, chiar prin aceasta te rogi, şi de stai totdeauna în prezenta lui Dumnezeu, tu faci cea mai frumoasă rugăciune. A te lăsa în voia Domnului – înseamnă smerenie şi se ştie că e cea mai plăcută Ziditorului. Cât despre dorinţe, planuri, aspiraţie, ştiţi cum se spune: „Omul presupune, Domnul împărţeşte”, deci aceasta e mândrie şi neascultare, împlinirea voii proprii şi egoism. Ascultă pronirii Dumnezeieşti şi supune-te, astfel vei dobândi mari bogăţii sufleteşti, atât aici pe pământ, cât şi-n patria cerească.

Capul să ne plecăm şi de Domnul să ascultăm!