Cum pot rezista

0
0

Mă numesc Nichifor Răzvan Constantin, am 20 de ani şi am în suflet o mare supărare provenită din senin, anxietate şi depresie. Mă poate ajuta cineva vă rog din suflet? Un duhovnic care să mă îndrume.

  • Razvan a întrebat 12 ani ago
  • last edited 4 luni ago
  • You must to post comments
0
0
Deși după învățătura bisericii depresia pare a fi păcat împotriva Duhului Sfânt, haideți să vedem mai exact care sunt părțile acestui păcat și cum se poate de luptat cu ele.
Care este, după credința ortodoxă, cauza și susținătorul acestei boli sufletesti si care sunt pricinile ei ? Inainte de a ne referi la toate acestea, trebuie sa reamintim ca nu urmeaza sa ne referim la elementele medicale sau privitoare la trup. Nu este o tema medicala. Nu vorbim despre microbi, virusi sau imunitate, ci este vorba de o tema cu adevarat duhovniceasca. Astfel, credinta noastra il considera ca principal responsabil si intretinator al bolii pe diavol si puterile sale, iar deprimarea ca pe o actiune diavoleasca. Citim in Sfanta Scriptura despre depresia lui Saul, care provenea de la un duh viclean (I Regi 16,14-l5).
Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „Cea mai daunatoare dintre actiunile diavolesti este covarsitoarea stare de urat”, intelegand prin aceasta deprimarea, si continua: „pentru aceasta diavolul pe cel pe care-l stapaneste prin aceasta-l stapaneste” (Barrille, p. 380).
Evanghelia este de acord ca diavolul este izvorul deprimarii si scrie: „diavolul intristarii… ia si usuca orice bucurie a sufletului” (Filocalia I, p. 50-51). Sfantul Casian intareste faptul ca exista un diavol al deprimarii si ne indeamna sa luptam impotriva lui zicand: „O importanta nevointa este de a ne impotrivi diavolului deprimarii” (Filocalia I, 74-76). Scrie si Sfantul Dorotei: „…Sigur acea deprimare a fost din cauza inrauririi diavolilor si ispita aceea a provenit din invidia lor” (RG. 88,1681).
Scrie Sfantul Nil: „Vicleanul duh al deprimarii… insfaca sufletul” (RG. 79, 1453 D). Si Sfantul Antioh adauga: „Nelegiuitul diavol al deprimarii apuca si prinde sufletul” (RG. 89,1509a). Si ca sa nu ma intind prea mult, trebuie sa insist asupra faptului ca toti parintii ortodocsi sunt de acord in aceasta privinta. Insa Ortodoxia nu se opreste la aceste observatii, ci cerceteaza cum primeste omul influenta pricinuitorului bolii, a diavolului, si cum reactioneaza la aceasta expunere.
Asa, spre exemplu, o alta cauza a deprimarii care il aduce pe om sub influenta diavolului este si sentimentul de vinovatie sau mustrarea constiintei, care apare din pricina greselilor si a pacatelor savarsite si din lipsa unei corecte actiuni care sa le indeparteze, a caintei si a Spovedaniei. Asa persista depresia in mod intens si conduce chiar si la sinucidere. O pilda cunoscuta ni se prezinta in Noul Testament, unde Iuda, din pricina ca se lasase coplesit de sentimentele de vinovatie, s-a lasat impins pana la sinucidere, in timp ce exista pocainta, pe care insa nu a dorit-o (Matei 27, 3-5). O alta pilda graitoare despre depresie ca urmare a sentimentului de vinovatie o gasim in Vechiul Testament prin primul ucigas si fratricid de pe pamant, Cain. Cain nu s-a sinucis, dar a trait o viata chinuita de o infricosatoare stare de deprimare. (Facere 3,1-l6).
Sfantul Ioan Scararul vorbeste despre deprimare ca urmare a simtamantului de vinovatie: „Exista deprimarea care izvoraste din ingreunarea constiintei, cauzata de multimea pacatelor; omul traieste intr-o mahnire de nesuportat, deoarece s-a umplut intru totul cu multimea relelor sufletesti. Mai ales din cauza acestei greutati are sentimentul ca se scufunda in adancul disperarii” (RG. 88,1032-l033).Insa nu numai sentimentul vinovatiei si mustrarile constiintei sunt cele care provoaca deprimarea. Exista si alte cauze. De cea mai mare importanta este egoismul omului, adica mandria lui si ingamfarea, precum spune Sfantul Ioan Scararul: „Exista si deprimarea care ni se intampla noua, oamenilor, din cauza mandriei si a egoismului”.
O alta cauza foarte serioasa a deprimarii este viata comoda, viata traita pentru placeri. Oricat ar parea de exagerat la prima vedere, invatatura ortodoxa a Bisericii postitoare si nevoitoare staruie si spune prin gura de aur a Sfantului Ioan: „Viata traita in senzualitate si placeri il duce pe om la deprimare. Cu atat mai mult cu cat aceasta viata de placere naste deprimarea ca tristete, cu akedie, cu boli si, in afara de asta, de multe ori fara sa existe vreo cauza. (RG. 62, 604). Acelasi sfant ne vorbeste de o alta cauza a deprimarii: lipsa unei ocupatii, lipsa preocuparilor, lenea cu alte cuvinte, zicand: „Dar ce ? Crezi ca nu patimesc deprimarea aceia care traiesc o viata fara de lucrare? Gresesti. „Ca pilda sustine ca bogatia si puterea sunt si ele pricini ale deprimarii. În mod special frica pe care o au bogatii de a nu-si pierde bogatia, si puternicii de a nu-si pierde puterea si scaunul. Sfanta Scriptura face legatura intre bogatie si insomnie, care au ca o consecinta evidenta deprimarea, zicand: „Privegherea celui bogat topeste trupul lui si grija lui strica somnul. Grija privegherii goneste atipirea si ca o boala grea alunga somnul” (Isus Sirah 31,1,2).
O alta pricina care naste deprimarea este lacomia omului si nesatiul de a dobandi alte si alte bunuri. Si ori patimesc deprimare ca nu le pot strange, ori patimesc cand, odata stranse, apare indestularea sau saturarea si constatarea ca sufletul nu s-a saturat de vreme ce grabnic se obisnuieste cu bunatatile. Si sfarsesc in ceea ce am spus la inceput din Vechiul Testament: „Desertaciunea desertaciunilor, totul este desertaciune” (Ecclesiast 1, 2). Este graitoare intamplarea pe care am auzit-o intr-o cuvantare si pe care gasesc potrivit sa o adaug in acest loc.
Un luxos iaht a ancorat intr-o dupa-amiaza intr-un micut port din Grecia. Cei care sedeau la cafeneaua din port s-au minunat de bogatia lui. Pe prora lui statea scris: Melancolia. Oamenii au asteptat sa iasa calatorii, insa n-a iesit nimeni. A ramas cinci zile iahtul in port. Doar de doua ori a iesit un om trist, dupa cum isi tragea pasii, si a mers pana la primul magazin, a cumparat cina aproape nezicand nimic si s-a intors pe vasul sau cu acelasi mers deznadajduit. Frumosul si luxosul sau iaht de care poate se plictisise nu a putut sa-l scoata din deprimarea care-l chinuia.
Pilduitor, alte cauze ale deprimarii sunt invidia si gelozia. Omul care e gelos si invidios pe aproapele sau pentru bunurile materiale sau duhovnicesti ale acestuia este nefericit. Traieste mereu in tristete. Si nu va iesi niciodata din aceasta fara sa iasa mai intai din celelalte doua. Si chiar dupa aceasta poate cadea iarasi in invidie si gelozie. Sfantul Ioan Gura de Aur zice: „Nimic nu e mai rau decat invidia si gelozia”. „Nimic nu e mai rau decat sa fie muscat, ars sau topit de invidie omul ca altul traieste in belsug” (RG. 59, 23). Si in alta parte zice: „O, invidie… care esti cui ascutit in inima. Caci ce cui se-nfige atat de mult si strapunge inima ca invidia ?”. Zice si Marele Vasile: „De ce te mahnesti, omule, tu, cel ce ai invidia inlauntrul tau?”
O alta cauza a deprimarii pe care o cunoaste Ortodoxia sunt patimile omului, numite in mod curent vicii: alcoolismul, jocurile de noroc, neinfranarea sexuala, lacomia pantecelui, iubirea banilor, setea de glorie (iubirea de slava) si, in ultimii ani, drogurile. Aici inseram textul Cuviosului Nil, cel care frumos scrie: „Nu poate exista deprimare atunci cand patimile nu exista… Acela care izgoneste patimile izgoneste si deprimarea. Pe cel pe care nu l-a biruit placerea lumeasca, pe acesta nu-l biruieste nici deprimarea. Deoarece acela care scapa de placerea patimilor nu poate fi stapanit de deprimare” (RG. 79,1456).
In sfarsit, cad prada deprimarii din cauza impartirii, imprastierii sau a scindarii interioare oamenii neincetat extrovertiti, oamenii tulburati din exterior, de imagini, impresii, calatorii, cunostinte, privelisti, ocupatii etc. Despre acestia graieste Cuviosul Nil Ascetul ca „parasesc locul unde locuiesc, il schimba repede, nu si deprimarea inimii lor… Cu nimic nu o micsoreaza. Ba dimpotriva, o hranesc si o cresc, o intaresc si-i dau multe forme” (RG. 79, 189-l92). „Nu vor iesi spre bine cunoscand din toate si traind nestatornic… Si schimband si locuinta din loc in loc, din pat in pat, semanand cu iepurii” (RG. 79, 224). Intocmai cu cei care au patima flecarelii (barfirii) interioare si a gandurilor rele, despre care spune Sfantul Pimen: „Cred ca tac in timp ce inima lor ii osandeste pe ceilalti. Acestia nu tac, ci neincetat palavragesc in adancul lor” (Pateric, p. 88). Altfel spus, e vorba de cei care nu au comuniune cu ceilalti oameni si traiesc in singuratate, doar cu propriul sine si cu cele ale sinelui. Deci putem spune ca de deprimare sufera toti cei care nu au credinta si nadejde in Dumnezeu.
Urmarile deprimarii
Urmarile deprimarii sunt infricosatoare. Sa vedem observatiile si constatarile Bisericii Ortodoxe despre acestea. Scrie Sfantul Casian: „Duhul deprimarii intuneca sufletul si de cum ramane asupra vreunuia, nu-l lasa sa gandeasca drept, ci stramb, si il impiedica prin orice faptura… De asemenea, nu-l lasa sa studieze si sa-i invete pe altii. Si numai e om rabdator si bland, ci cuprins de nervozitate. Simte ura pentru fiecare fapta buna. Si sfarseste in… disperare. Omul se indeparteaza de orice buna intalnire si urmareste singuratatea si nu accepta sfaturi nici chiar de la prietenii adevarati… De vreme ce deprimarea preia sub controlul ei intregul suflet, il umple de amaraciune si nepasare. Si il indeamna pe om sa-i evite pe ceilalti oameni pe motiv ca acestia sunt cauzele ravasirii. Si nu-l lasa pe om sa recunoasca faptul ca nu din exterior, ci dinlauntrul sau isi trage radacinile boala”.
Si continua Sfantul Casian: „Urmarile deprimarii vin de la duhul viclean si acestea sunt dezamagirea, ura, contrazicerea, deznadejdea, nelinistea in rugaciune. Sa ne luptam deci impotriva acestui duh al deprimarii pentru a-l indeparta din inima noastra” (Filocalia gr., voi. I, 74-76). Despre urmarile deprimarii vorbeste Cuviosul Nil, zicand: „Cand deprimarea biruieste sufletul omului, paralizeaza vioiciunea si rabdarea lui si-l intuneca. Deprimarea este o piedica in calea oricarei izbanzi” (RG. 79,1453D).
Sa vedem si descrierea unui sfant care a cunoscut in viata sa deprimarea. Este avva Doro-thei, care continua aici o istorisire a sa: „In timp ce eram inca acolo… am suferit pentru prima data de o deprimare insuportabila si simteam o enorma sila si stramtorare ca si cum as fi inceput sa-mi dau sufletul. Desigur, acea deprimare a fost din cauza lucrarii diavolilor si acea ispita venea din invidia diavolilor. Ma simteam foarte ingreunat, intunecat, nemangaiat, neavand nici o odihna, ci de peste tot simteam intristare, simteam ca ma sufoc. Din fericire, a venit repede harul lui Dumnezeu in sufletul meu, pentru ca traiam ceva ce nimeni nu poate suporta” (RG. 88,1581).
De urmarile deprimarii tine si akedia. Despre aceasta vorbeste iar Sfantul Casian cand zice: „Duhul akediei este legat si lucreaza indeaproape cu duhul deprimarii. Este infricosator si greu acest diavol si lucreaza in om slabiciune si mo-leseala si ingrozire si il umple de scarba pentru locul unde locuieste si pentru casnicii si fratii sai si pentru orice lucrare; pana si pentru citirea Sfintei Scripturi. Aduce in mintea omului gandul de fuga si peregrinare… Alaturi de toate astea ii starneste o foame imensa… Il face nestatornic, visator, lenes si nelucrator… Acest senti-ment foarte greu de suportat il cunostea foarte bine Sfantul Apostol Pavel, ca un doctor intelept, si dorea sa-l scoata cu radacini cu tot din sufletul tuturor.
Si ne-a aratat cauzele din care ia nastere, zicand urmatoarele: „Fratilor, va poruncesc in numele Domnului nostru Iisus Hristos sa va feriti de orice frate care umbla fara de randuiala si nu dupa predania pe care ati primit-o de la noi. Caci voi insiva stiti cum trebuie sa va asemanati noua, caci noi n-am umblat fara randuiala intre voi, nici n-am mancat de la cineva paine in dar, ci cu munca si cu truda am lucrat noaptea si ziua ca sa nu impovaram pe cineva dintre voi. Nu doar ca n-avem putere, ci ca sa ne dam pe noi insine pilda voua, spre a ne urma. Caci si cand ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta: daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance. Pentru ca auzim ca unii de la voi umbla fara randuiala, nelucrand nimic, ci iscodind” (II Tesaloniceni 3, 6-11). invatatorul neamurilor, propovaduitorul Evangheliei, lucra ziua si noaptea, cu silinta si osteneala, pentru a nu ingreuna pe careva. Deci ce trebuie sa facem noi atunci cand vine si ne cucereste akedia (sila) de orice lucrare?… Apoi ne arata limpede paguba care ne vine din ake-die. Deoarece din nelucrare (datorita akediei) ia nastere curiozitatea, si din curiozitate neoranduiala, si din neoranduiala toate relele… Si aceasta o spun Sfintii Parinti, ca acel care se indeletniceste cu lucrarea de multe ori se lupta cu un singur diavol si il biruieste pe acesta. insa cel care sufera de akedie si ramane nelucrator (fara sa se indeletniceasca cu vreo lucrare) este luat in stapanire de mii de diavoli” (Filocalia gr. vol. I, 76-78).
Sfantul Ioan Scararul scrie despre akedie, care are aproape aceleasi simptome cu deprimarea: „Akedia este paralizarea sufletului si slabirea mintii, trandavia si nepasarea pentru orice lupta, ura fata de orice munca. Cel care (monah) sufera de akedie ii fericeste pe oamenii din lume, il condamna pe Dumnezeu ca nu este milostiv si iubitor de oameni, are oboseala in vremea rugaciunii… Akedia creeaza de multe ori, indeosebi dimineata, dureri de cap, febra, ingrozire, tulburari de stomac” (RG. 88, 860).
In sfarsit, cea mai grava si infricosatoare urmare a deprimarii este moartea. Si moartea sufletului, dar si moartea trupului prin sinucidere. Spune Apostolul Pavel: „intristarea lumii (lumeasca) aduce moartea” (II Corinteni 7,10).
Inainte de a trece mai departe, trebuie sa subliniez cat de corecte sunt observatiile invataturilor ortodoxe despre aceasta boala, deprimarea: ele sunt valabile de 1500-2000 de ani si pana astazi, precum se arata si din aceste putine texte. Diagnosticul exact al simptomelor, precum s-a vazut, nu difera mult de cel al medicinii moderne, caci cu cat citim din insemnarile medicale contemporane legate de aceasta tema nu gasim nimic in plus.
Leacurile deprimarii
Credinta ortodoxa nu face insa doar constatari, asa cum nici doctorii buni nu pun doar diagnosticul, ci trec mai departe la practica terapeutica (a vindecarii). Asa si Biserica: intrebuinteaza leacuri si vindeca deprimarea.
Deprimarea, precum am spus mai inainte, este considerata de catre Ortodoxie ca o boala foarte grava. insa nu incurabila. Si aceasta deoarece Marele Doctor al sufletelor si al trupurilor noastre, Dumnezeu, a daruit si bucuria. Bucuria vine din urmatoarele: Insusi Iisus ofera obositilor si dezamagitilor acestei vieti odihna si vindecarea ca pe un dar pentru toti cei care I-au cerut-o apropiindu-se de EL „Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). Si nu se opreste aici. Daruieste leacuri specifice acestei boli suflete sti.
Daruieste pacea de care au atata nevoie cei deprimati: „Pacea Mea o dau voua, nu precum da lumea va dau Eu. Sa nu se tulbure inima voastra, nici sa se infricoseze” (Ioan 14, 27). Daruieste dragoste, ca tamaduire a fricii, zicand: „in iubire nu este frica” (I Ioan 4,18). Si comuniunea persoanelor, exprimare a dragostei. Spune Sfantul Ioan Casian: „Pentru vindecarea deprimarii, Ziditorul tuturor si Doctorul sufletelor, Dumnezeu, singurul care cunoaste bine ranile sufletului, ne indeamna nu sa rupem legaturile cu oamenii, ci sa taiem relele gasite in interior. Deprimarea se vindeca prin cercetarea oamenilor evlaviosi” (Filocalia gr. vol. I, pp. 74-76). Daruieste bucuria. Insusi Hristos daruieste bucuria Sa ca pe ceva negrait. „Bucuria Mea sa fie in voi si bucuria voastra sa fie deplina” (Ioan 15,11).
Daruieste credinta, zicand fiecarui deprimat si infricosat: „Nu te teme, crede numai” (Marcu 5, 26). Daruieste nadejdea, sfatuind prin gura Sfantului Apostol Pavel: „Bucurati-va in nadejde” si in alta parte: „Sa nu va intristati, ca ceilalti, care nu au nadejde” (I Tesaloniceni, 13). Daruieste rugaciunea si din rugaciune incredintarea de ajutorul dumnezeiesc, zicand si promitand: „Toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi” (Matei 21, 22).
Daruieste viata virtuoasa. Zice Sfantul Ioan Gura de Aur: „Exista o singura cale de a scapa omul din aceasta boala, deprimarea: vietuirea in virtute” (RG. 2,604). Daruieste Duhul Sfant cu roadele Lui, care sunt: „dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia” (Galateni 5, 22-23), acelea care ii lipsesc celui deprimat. Deprimarea, spune Sfantul Casian, se vindeca cu rugaciune, cu nadejdea la Dumnezeu, cu citirea cuvantului lui Dumnezeu si cu buna intovarasire” (Filocalia gr. vol. I, pp. 74-76).
Daruieste harul, mila si iertarea pacatelor ca leacuri contra sentimentului de vinovatie si izbavirea de greutatea coplesitoare a constiintei vinovate tuturor celor care cu pocainta se apropie de Dumnezeu si de Tainele Sale in Biserica: Taina Spovedaniei (a marturisirii) urmareste iertarea pacatelor si impacarea omului vinovat cu Dumnezeu; Taina Sfintei impartasanii spre „lasarea pacatelor si viata de veci”, in unirea rastignitului Dumnezeu – plinatatea vietii si a sanatatii in comuniunea oamenilor singuri cu aproapele, cu toti fratii, membri ai Bisericii; Taina Sfantului Maslu, spre lasarea pacatelor si minunata vindecare a fiecarei boli si, bineinteles, si a deprimarii.
Pocainta si credinta prin care bolnavul participa la Taine sunt izbavitoare. Este cunoscuta replica Domnului Iisus Hristos, Cel care o rostea dupa fiecare minunata vindecare: „Credinta ta te-a mantuit” (Matei 9, 22).
Daruieste pocainta, unul dintre cele mai puternice leacuri in vindecarea deprimarii. Toti deprimatii care au experimentat pocainta, adica intoarcerea adevarata, s-au vindecat cu desavarsire si chiar degraba.
Daruieste invatatura conform careia cunoas-terea de sine sau, dupa Dumnezeu, osandirea de sine sau plangerea de sine, asociata cu smerenia si amintirea de Dumnezeu, dezleaga deprimarea si daruiesc pace si alinare, precum spune Sfantul Isihie: „Atunci cand ne intristeaza multe ganduri irationale, vom gasi usurare si bucurie cand ne plangem si ne osandim pe noi insine cu sinceritate si usurinta sau cand le des-coperim Domnului la fel cum le-am spune oamenilor. Si cu siguranta vom gasi odihna in oricare situatie” (Filocalia, vol. I, p. 203). Si incuviinteaza Sfantul Grigorie Palama ca „plangerea de sine… umple sufletul de o fericita bucurie” (Filocalia gr. voi. IV, p. 109).
Daruieste Biserica si viata bisericeasca nu doar ca simplu medicament, ci ca pe cel mai actual si desavarsit loc de vindecare, pentru toate suferintele sufletesti si mai ales pentru deprimare. Daruieste dumnezeiescul cult ca un balsam impotriva deprimarii. Sfanta Liturghie, toate sfintele slujbe si randuieli sunt ocazii ale adevaratei bucurii si sarbatori a nefericitelor suflete. Sunt prilejuri de alinare si vindecare prin harul dumnezeiesc care se imparte ca dar bolnavilor iubitori de slujbe.
Daruieste vindecatorii, care sunt parintii duhovnicesti. Acestia au fost daruiti de Dumnezeu, au fost binecuvantati de Acesta ca sa vindece pe cei suferinzi de suferintele sufletesti. Numai ca acestia nu sunt foarte multi si este nevoie sa fie cautati de catre bolnav.
In sfarsit, daruieste minunea. Minunea vindecarii care vine pe negandite ca har dumnezeiesc, ca dar al lui Dumnezeu atunci cand toate leacurile materiale sau spirituale nu pot lecui deprimarea. Si bine va face omul sa astepte minunea lui Dumnezeu. Sa il vindece Dumnezeu miraculos ca si pe multi alti suferinzi, orbi, paralitici, surzi, muti.
Scrie Sfantul Isihie catre Teodul: „Atunci cand suntem in stare de deprimare, de disperare si deznadajduire, trebuie sa facem ceea ce a facut si David, adica sa incepem rugaciunea noastra catre Dumnezeu si sa descoperim deprimarea noastra Domnului. Trebuie sa ne marturisim lui Dumnezeu deoarece poate cu intelepciune sa randuiasca starea noastra si sa usureze povara noastra si sa ne izbaveasca din coplesitoarea deprimare” (Filocalia, voi. I, Ed. Gradina Maicii Domnului, p. 203).

Asa are Biserica noastra leacuri din belsug pentru a vindeca oamenii deprimati, care singuri renunta la medicamente si se restabilesc deplin.
Arhimandritul Spiridonos Logothetis
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.