boala

0
0

Doamne ajută. Am ajuns într-o situaţie care mă plasează în dificultate şi nu găsesc, în momentul de faţă, argumenet suficiente pentru a lua o decizie. Am cunoscut un tânăr, de care nu pot spune că sunt tare îndrăgostită, dar sunt lucruri pe care le-aş aprecia şi pe care le-aş pune la baza unei casnicii. Dar am aflat recent că are hepatita C, o afecţiune care se transmite prin contact cu sângele. Din câte am citit există şanse relativ reduse de a contacta boala convieţuind familie, dar oricum acest risc există. Şi iată mă gândesc dacă să merg înainte, nădăjduind în mila Domnului că nu-mi va afecta viaţa mea şi a viitorilor copii, sau în momentul în care am libertate de a alege şi nu sunt legată să mă feresc. Dar mă gândesc, pe de altă parte că e un om bun poate, şi să nu regret că l-ar refuzat… Am nevoie de un sfat, pentru că mă simt derutată şi nu ştiu cum ar fi bine să procedez. Vă multumesc.

  • lilia a întrebat 12 ani ago
  • last edited o lună ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, fiecare din noi avem câte o boală, fie trupească dar mai cu seamă sufletească,dacă vei fi pătrunsă de harul lui Dumnezeu, vei fi ajutată și apărată de Cel Preaînalt, a tunci , chiar dacă toți oamenii răi, întriaga lume, întreg pământul, toți diavolii, și întreg iadul, s-ar ridica și s-ar porni împotriva ta, chiar dacă toate necazurile și toate nenorocirile din lume  te-ar împresura, totuși cu nimic nu te vor birui. Pentru că Dumnezeu este mai puternic decât toți. El îl ține, îl apără, și îl ocrotește cu mâna Sa cea atotputernică pe creștin.Nu te teme suflete evlavios și iubitor de Dumnezeu.Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.Așa că dacă îl iubești mergi și împarte cu el crucea pe care vă o va încredința Domnul.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.