Icoane

0
0

Bună ziua. Zilele trecute soţul meu m-a întrebat, dacă în cele 10 Porunci este scris… Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor… atunci de ce noi ne închinăm la icoane? Şi de ce la noi Iisus Hristos în icoane este alb, la chineji El este chinez, iar la cei de rasă neagră, respectiv negru. Eu n-am ştiut ce argumente să-i aduc, dar i-am spus că noi nu ne închinăm la acel lemn, sau la acea hârtie din care este făcută icoana, nici nu ştim întradevăr cum arată. El ce ne închinăm la chipul Lui. Astăzi am găsit aşa informaţie pe net http://ortodoxbiblestudymoldova.blogspot.com/2009/04/icoane-incalcarea-directa-poruncii-nr2.html#comments şi aş vrea să ştiu şi părerea voastră la această temă. P.S În timp ce scriam mesajul mi-am dat seama că în poruncă scrie: Să NU-ŢI faci chip cioplit, nici altă asemanare, nici să te închini lor. Deci, dacă am înţeles corect, noi înşine să nu ne facem nouă chip cioplit, nici altă asemănare şi să nu ne închinăm la alţii (care poate şi-au făcut)? Dacă dumeavoastră credeţi că această întrebare poate să smintească pe cineva, trimiteţi-mi răspunsul pe email. Vă mulţumesc din suflet şi Dumnezeu să mă ierte dacă am întrebat ceva rău!!!

  • Elena a întrebat 14 ani ago
  • last edited o lună ago
  • You must to post comments
0
0

Sfânta Scriptura nu numai că n-a condamnat icoanele, dar a dovedit că Dumnezeu însuși le-a îngăduit. El a născut pe Fiul Său, care după cuvântul Scripturii e icoana naturală a Tatălui, „este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut”. Dumnezeu a făcut pe om după „chipul și asemănarea Sa”. Dumnezeu este cel dintâi care a făcut icoane, cum zice Sf. Ioan Damaschin. Nici Legea Veche n-a oprit uzul icoanelor, după cum afirmau ico­noclaștii și cum susțin, după ei, protestanții și cultele neoprotestante. Po­runca întâi din Decalog care oprea reprezentarea lui Dumnezeu prin vreun chip care există-n cer, pe pământ, în apă sau sub pământ, avea în vedere și înclinarea spre idolatrie a iudeilor, precum și influența popoarelor ido­latre care îi îndemnau spre aceasta, cum s-a și întâmplat în vremea lui Moise, cu vițelul de aur. Dispozițiile Legii Vechi arată că reprezentarea unor personaje sau simboluri religioase erau îngăduite. Dumnezeu poruncește lui Moise să facă chipurile celor doi heruvimi care străjuiau Cortul Mărturiei, precum și șarpele de aramă ca semn de izbăvire în pustie, împotriva mușcăturilor șerpilor veninoși. Solomon va împodobi mărețul templu din Ierusalim, zidit de el, cu chipuri de heruvimi, lei și alte animale, etc. Interzicerea „chipurilor cioplite” nu era, după cum spune Sf. Ioan Damaschin, decât o măsură de pedagogie divină. Sf. Ioan Damaschin arată că, daca în Vechiul Testament Dumnezeu a comunicat cu oamenii prin cuvânt, în Noul Testament această comunicare s-a făcut în cuvânt și în chip. Căci Cel nevăzut s-a făcut văzut cu ochii lor trupești, ceea ce în Vechiul Testament era numai prefigurat în simboluri. Doctrina cinstirii icoanelor stabilită la sinodul al VII-lea ecumenic a rămas normativă pentru sinoadele și teologii care s-au ocupat ulterior de această problemă. Cinstirea icoanelor nu e idolatrie pentru că nu se poate confunda cu cinstirea pe care o dăm lui Dumnezeu: pe Dumnezeu îl cinstim prin latrie sau adorare, iar pe sfinți, icoanele și moaștele lor prin simpla venerare, cum o numește Sf. Ioan Damaschinul – cinstirea relativă, pentru că această cinstire stă-n relație cu prototipul (origina­lul), la care se referă: nu cinstim icoanele pentru ele însele, ci din pricina sfinților care sunt zugrăviți pe ele, după cum, la rândul lor, pe sfinți îi cinstim, nu pentru ei înșiși, ci pentru Dumnezeu care i-a încoronat. Doctrina ortodoxă despre cinstirea sfintelor icoane e cuprinsă și-n cărțile noastre de slujbă: „Mă închin sfinților și cinstitelor icoane, adică lui Hristos însuși și Prea Curatei Maicii lui Dumnezeu și tuturor sfinți­lor; nu însă cu închinăciune ca lui Dumnezeu ci înălțându-mă cu mintea la chipul ce înfățișează; pentru aceea și cinstea cea către acestea o trec la prototipuri”, se cuprinde în Arhieraticon mărturisirea la hirotonie, a can­didatului la episcopat. În rugăciunea principala din Rânduială pentru binecuvântarea și sfin­țirea icoanei Domnului nostru Iisus Hristos, din Molitfelnic, se precizează aceeași idee: „am pus această icoană înaintea măririi Tale, nu îndumnezeind-o, ci știind că cinstea icoanei se suie la cel zugrăvit pe dânsa”. Sfințirea icoanelor nu duce la transformarea sau transfigurarea mate­riei; în această privință icoana se deosebește de Sf. Euharistie în care Hris­tos se află prezent în mod real, substanțial în chiar natura pâinii și a vi­nului prefăcute în Domnului.

Câte alte dovezi  mai sunt necesare pentru a crede și a înceta în a fi necredincioși?!

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.