casatoria cu un om nepotrivit

0
0

Sărut mâna, părinte, nici nu ştiu de unde să încep. Am făcut multe greşeli până acum, deşi am 26 de ani, mă simt un om bătrân şi chinuit de necazuri, niciodată nu am fost adepta distracţiei. Am avut nişte părinţi ce m-au ţinut foarte din scurt, dar nici mie nu îmi plăceau, mergeam la biserică din dragoste pentru Dumnezeu. L-am iubit de copilă şi am vrut să mă dedic lui întru totul. Dar am făcut o mare greşeală, verişoara mea a cunoscut un băiat chipeş şi eu pe fratele acestuia. După o relaţie de lungă durată ne-am căsătorit, cu acordul preasfinţitului Daniel. Am făcut derogare la episcopia din Bucureşti.Astăzi după 9 ani, îmi plânge inima de durere de supărare, îmi pare foarte rău că m-am căsătorit cu acest om şi am întemeiat o familie, avem 2 copii gemeni pe care îi creştem cu drag, dar eu simt că nu fac parte din acest peisaj. Tot timpul alerg după ceva, fie bani, fie un loc de muncă. Tot timpul dorinţe, nu vă mai zic că rudele mele mă tot învinuiesc că m-am căsătorit cu acest băiat şi chiar îmi zic că „ei nu-i nimic, mai sunt cazuri din astea”. Soţul meu este un om deosebit, mă iubeşte şi mă respectă, uneori simt că nu merit. Îmi duc zilele cu greu, uneori chiar am gânduri negative, nu am respect pentru persoana mea, parcă şi pe strada mi se pare că mă judecă lumea pentru ceea ce am făcut. Nici prieteni nu am, pentru că eu cred că nimeni nu vrea să vorbească cu un om ca mine.

  • crestina a întrebat 11 ani ago
  • last edited o lună ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră: „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor” (Matei 5, 3). Cel sărac cu duhul se consideră sărac în podoabe duhovnicești, dar în realitate, a atins prima treaptă a urcușului spre cele înalte.Omul smerit este așadar, chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Cel smerit este cel care tinde mereu spre mai bine și este conștient permanent că el se află pe un drum, pe drumul desăvârșirii.Smerenia izvorăște din harul divin, dar și din efortul de cunoaștere a sinelui, a dependenței față de Dumnezeu și față de semeni.Cel smerit trăiește pocăința și răbdarea, iar față de sine va manifesta o trezvie continuă și indiferență față de laude; în relația cu semenii, smerenia înseamnă modestie, îngăduința, împăcare, dragoste creștină.Omul unit cu smerenia este bun, blând, milostiv, sârguitor. Celor smeriți, celor săraci de acel ucigător păcat al mândriei, Domnul le promite împărăția cerurilor, raiul, în care „nu va mai exista nici moarte, nici plângere, nici suspin” (Ap.XXI, 4), ci fericire veșnică.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.