Părinte, am o mare durere în sufletul meu. Soțul meu e o persoană care dacă se supără, ține mânie foarte mult timp. E o persoană care știe ce este păcatul, dar păcatul mâniei și neiertării stă adânc în inima lui. Se supără de la lucruri simple. Cum să procedez ca să dezrădăcinez din inima lui aceasta? Mă rog pentru el și pentru familie. Credeți că mi-i tare greu pe suflet. Din săptămâna brânzei înainte de postul mare s-a supărat și până la moment tot e așa, cu toate că ne-am iertat înainte de post, dar din partea lui am simțit că nu a fost din inimă iertarea, dar așa din obicei. Cu iertare și închinăciune!
- a întrebat 11 ani ago
- last edited 4 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră, încercaţi să daţi dovadă de ierare dvs, chiar şi pentru faptul că el nu poate să vă ierte. Aşa e în firea femeii să fie mai blândă, mai iertătoare, mai iubitoare. Nu căutaţi acum să vă ierte din inimă, ci doar să fiţi cea care iartă şi iubeşte mereu. Şi de veţi fi dvs asemenea, i se va înmuia şi inima lui şi se va topi în faţa dragostei de care veţi da dovadă. Nu putem să-l schimăm pe cele de lângă noi, decât schimbându-ne înspre bine pe noi.
Nu e ușor, dar, ca și toate celelalte în viața noastră se dobândesc prin multă muncă și prin mult efort! Dumnezeu să vă ajute și să vă întărească!
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.