Sărut mâna, părinte, sunt elev în ultimul an de seminar, dar tot mă gândesc că sunt blestemat şi nu mă ajută Dumnezeu, cei drept e că sunt mare păcătos, dar sunt înconjurat de prieteni falşi şi nu am decât un singur prieten adevărat care e coleg de clasă, mai aveam un prieten bun, dar acum nu mai îmi este prieten că de fiecare dată când vorbeam cu el despre unele lucruri şi nu era deacord cu mine, îmi zicea că sunt tâmpit, idiot sau când am stat la el într-o seară, m-am contrazis cu el în legătură cu ceva şi a început să mă jignească, eu mă simţeam prost dar am tăcut să văd ce zice şi ce face, m-am supărat pentru moment, dar mi-a trecut şi la culcare şi-a cerut iertare, dar oricum când are de gand să mă cheme la el să mai stau nu mă mai duc nici dacă mă plăteşte că nu vreau să se mai întâmple asta, toţi colegii mei de clasă îşi bat joc de mine înafară de unul care îmi este bun prieten şi mă ajută când am nevoie de el şi încă unul din clasa 12 B (clasa de patrimoniu) cu care mă înţeleg bine, în rest toţi se bucură când păţesc ceva rău şi râd de mine, dar macar ştiu că am un prieten, mult timp până să ajung să învăţ la seminar nu aveam prieteni decât pe messenger şi pe alte reţele de socializare cum era înainte hi5, acuma e facebookul, în clasa 10 m-am gândit să mă călugăresc, să urmez calea mănăstirii după seminar sau facultate şi am renunţat la gândul asta spre sfârşitul clasei a 10-a şi pentru asta simt că sunt iar blestemat pentru că până să vin la seminar am cunoscut o fată cu care m-am împrietenit şi îmi plăcea de ea şi am fost cu ea împreună vreo 3 săptămâni dar după am renunţat amândoi, dar m-am ferit de păcatele trupeşti, îmi era scârbă de ele şi nu voiam să practic masturbarea sau altceva grav. Eu de felul meu mă îndrăgostesc repede şi culmea că de când sunt la seminar nimănui nu-i place de mine, asta am gândit-o, poate nu e vremea să am o prietenă, poate nu a rânduit Dumnezeu încă şi câteodată mă gândesc oare Dumnezeu vrea ca eu să nu mă pot căsători niciodată. Eu când merg la facultatea de teologie vreau să mă însor în timpul facultăţii şi să pot fi hirotonit după terminarea ei ca să nu mai trebuiască după să mă însor sau cine ştie ce. Eu mai ales la faza cu colegii de clasă eu mă gândesc că sunt blestemat că şi în clasele 1-8 îşi băteau joc colegii de mine, mai ales în clasele 1-4 când din clasa 1 eram aşa mai domol, nu eram ca alţii care săreau la bătaie când cineva îi jigneşte sau ceva eram aşa mai moale şi puţin mai sufletist şi colegii dar şi învăţătoarea îşi bătea joc de mine, acuma când o văd pe stradă nu am nici un fel de respect faţă de ea şi nu o respect deloc că nu merită, dirigintele din clasele 5-8 mă înţelegea şi era înţelegător atunci nu tot timpul îşi băteau joc de mine colegii. La liceu dirigintele îşi bate joc, zice că sunt nebun şi lui îi plac elevii care sunt linguşitori şi care îi convine lui să fie favoriţii lui, mă mai ceartă de ce nu vreau să vin la el la biserică şi nu-i spun decât când termin seminarul de ce nu vreau, pentru că aud de la el că sunt eretic. „Te uiţi la el şi vezi un eretic.” sau îmi zice că am nu ştiu ce boală cu capul, ceva cu HD şi cum mă simt eu atunci când dirigintele îmi zice aşa? Mă simt batjocorit şi nu sunt singurul. Vă rog daţi-mi un sfat ce să fac că nu mai ştiu cum să reacţionez în cazul acesta, restul preoţilor din seminar nu au nimic cu mine, cu directorul mă înţeleg bine de tot şi cu părintele profesor de spiritualitate.
- Ionut a întrebat 12 ani ago
- last edited 11 luni ago
- You must login to post comments
Dragă frate, cel mai apropiat și mai bun prieten al tău trebue să fie Iisus, el nu te va jigni nici odată, și dragostea ta față de El să crească pe zi ce trece, nu te nădăjdui spre boieri spre fii oamenilor că întru dânșii nu este mântuire. Dedăte rugăciunii și gonește de la tine deșărtăciunile acestei lumi false care te înconjoară astăzi. Iată când vei face așa vei deveni cu adevărat fericit.
Prot.Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.