Postul negru nu este o obligație pentru intrare în împărăție, ci este o condiție. Și înțelesul duhovnicesc al postului e altul decât cel pe care îl vedem noi. De aceea și ne întrebăm mereu dacă postul e obligatoriu. Cei în har nu se întreabă, ci se conduc după cele ascunse ale postului. Am auzit nu demult de la cineva înduhovnicit, așa o exrpimare: ”Fiilor, bine este a-l sătura pe cel sărac și flămând și așa să postești?!” Ce părere aveți? La fel spunea și un Ava: A întrebat avva Iosif pe avva Pimen cum trebuie a posti? I-a zis avva Pimen lui: eu voiesc ca cel ce mănâncă în fiecare zi, câte puțin să mănânce, ca să nu se sature… Dar și acest citat îmi place mult: „Acolo e adevărata sărbătoare, acolo unde e mântuirea sufletelor, unde e pace și înțelegere, unde e alungat orice gând lumesc, unde e izgonit strigătul, zgomotul, umbletele bucătarilor, tăierile de animale; unde în locul acelora sălășluiește liniștea, pacea, dragostea, bucuria, bunătatea și alte nenumarate bunătăți… Postul este hrana sufletului; și, după cum hrana trupească îngrașă trupul, tot așa și postul face mai puternic sufletul, îl face mai ușor, îi dă aripi, îl face să stea la înălțime, să se gândească la cele de sus și să se ridice mai presus de plăcerile și dulcețile acestei vieți. Deci postul nu apropie împărăția lui Dumnezeu de noi, ci ne apropie pe noi de Împărăție. Noi suntem în mișcare și împărăția lui Dumnezeu în așteptare. Postul are rădăcinile încă în rai la crearea primilor oameni. În rai postul constă în primirea cu bucurie și cu mulțumire din cele îngăduite de Dumnezeu, și avea menirea de a-l spiritualiza pe om și de a-l conduce la comuniunea deplină cu Dumnezeu, el va avea același rol și după căderea în păcat, cu o singură diferență: în urma păcatului, omul a dobândit-o și mai mare pondere materială, devenind carnal, înclinat spre plăcere, spre patimă și-n consecință, postul va avea menirea de a converti patimile în acte creatoare, spirituale. Din acest motiv, revenind la ideea inițială și la afirmațiile Sfinților Părinți, postul alimentar este doar prima etapă, după care urmează cel spiritual și deprinderea virtuțiilor. Una din cântările bisericești din Postul Mare spune: „De bucate postind, suflete al meu, și de pofte necurățându-te, în deșert te lauzi cu mâncarea; că de nu ți se va face ție pricină de îndreptare, ca un mincinos vei fi urât de Dumnezeu și demonilor cei mai răi te vei asemăna, care niciodată nu mănâncă.”
Așa ca,  putem concluziona că postul este renunțarea, de bunăvoie, a omului la plăceri și primirea cu mulțumire și cu bucurie a tot ceea ce-i dă Dumnezeu în viață, având ca motivație dragostea de Dumnezeu Care-l vrea curat și neprihănit. Postul nu e o consecință a căderii, adică postim pentru că suntem căzuți, ci postul este spre desăvârșire, căci pentru aceasta Adam a primit porunca postirii. Așa că subliniez faptul că postul nu a intervenit în viața omului după căderea în păcat, ci a fost dintre început o dimensiune ontologică a omului și, în consecință, nu trebuie raportat la căderea omului, ci la desăvârsirea lui. Ce înseamnă acestea? Că omul a fost creat de Dumnezeu trup și suflet într-o stare de desăvârșire relativă, cu posibilitatea de a ajunge la desăvârșirea absolută, după har, prin lucrare, prin efort personal. Desăvârșirea la care era chemat omul, subliniată de Scriptura prin sintagma: „după asemenarea cu Dumnezeu”  (Facerea 1, 26) viza atât trupul cât și sufletul, care erau în armonie, lucrând împreuna, neantagonist. Așadar, dacă partea spirituală a omului era prin fire înclinată spre comuniunea cu Dumnezeu, fiind rațională, partea trupească, materiala a omului colabora cu acesta prin intermediul simțurilor care prin supunere de bunăvoie față de voia dumnezeiască și prin renunțare, prin jertfa, urmau să fie eliberate și ele (simțurile) de greutatea materiei și spiritualizate, conducându-l pe om la comuniunea cu Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu putea fi deci realizată atât în plan material, cât și-n plan spiritual. Mântuitorul pune temelia postului, prin:

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie