Bine v-am regăsit. Întrebrea mea este legată de ținerea postului de către cei căsătoriți. Dacă unul dintre soți dorește să țină toate posturile rânduite de peste an, precum și zilele din săptămână când se postește iar celălalt soț nu dorește să postească și nu se înfrâneaza nici de la mâncare nici de la cele trupești, ce poate celălalt soț să facă? Daca soțul ce nu ține post dorește împreunarea cu celălalt într-o zi de miercuri sau vineri, sau mai grav, într-o zi de sărbătoare și nu poate fi convins să renunțe, mai este primit postul celuilalt soț dacă acesta continuă să-l țină așa cum trebuie în ziua respectivă sau în postul respectiv(mai puțin trupește)? Ce se mai poate face în afară de rugăciuni pentru aducerea pe calea cea bună a celui rătăcit, dacă acesta refuză cu tărie apropierea de biserică și de cele sfinte, persistând în ideea greșită că are credința sa și nu trebuie să meargă la biserică pentru a se ruga? Că degeaba purtăm la gât cruciulița ca pe o podoaba dacă nici măcar nu ne închinăm, sau ne închinăm când ne aducem aminte (mai bine spus, când dăm de greu), și nu dorim să ne apropiem mai mult de Dumnezeu.
- Cristina a întrebat 14 ani ago
- last edited 6 luni ago
- You must login to post comments
Doamne ajută. Dureros să auzim așa ceva. Și nu mă refer la isistența acelui soț care cu tăărie refuză Biserica. Și de faptul că vi se spune așa ceva despre cele ale credinței pe care le trăiți. Înseamnă că are motiv soțul. Nu aveți chiar credința cea care să fie ca și model. Cu replică nu veți aduce pe celălalt pe calea cea dreaptă. Cu dragoste să o faceți și cu nădejde întru Domnul. Trebuie să vă arătați ca cel mai mic pentru a sfârâma împietrirea inimii celui de lângă dumneavoastră. Încercați să-l ajutați prin iubire pe cel cu care împreună viețuiți și nu vă arătați mare sfânt în fața lui. Nu veți reuși altfel să îl aduceți pe calea adevărului. Smeriți-vă pentru al putea pregăti pentru mântuire. Iar în ce privește postul și rânduiala lui în viața de familie citiți ce spune Sf. Ioan Gură de Aur: „Abținerea în viața de familie”.
Dragostea este virtutea care îmblânzește și șerpii.
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.