Despre familie

0
0

Iertaţi-mă că îndrăznesc, ştiu că uneori c-am nu ştiu încotro s-o iau şi mai cer un sfat, mă rog, poate nu suficient, mai greşesc dar aş vrea să mă lămuresc cu un lucru. Acum sunt divorţată, dar am fost căsătorită timp de doi ani şi jumătate şi locuiam cu soţul, mama lui, sora lui, tatăl lui, cumnata şi nepotul într-o casă cu 3 camere, bucătărie comună, hol comun. Nu se putea părinte. Ei, adică sora şi soacra, tot timpul îmi puneau nod în papură, vorbeau într-ascuns soţului numai de rău despre mine, chiar mama lui a zis-o că va face tot posibulul să-l despartă de mine şi chiar a şi reuşit, împreună cu fiica ei şi ginerele. În momentul de faţa nu ştiu ce să fac, ar fi bine să-mi găsesc pe cineva? Eu sunt din 2007 despărţită de el, eu sunt acasă la mine, iar el cu mama lui, sora şi cine ştie poate are şi pe alta, la cum se comporta. Problema e aşa:  în aceşti 3 ani jumătate nu a venit decât de 6 ori să îşi vadă fetele şi atunci neanunţat, ba mai mult, tot cauta să o „prostească” pe cea mare, de 4 ani jumate, să meargă cu el ba la mare, ba la o pensiune, la anul când e ziua ei… Părinte, eu n-am încredere în el, acum mai urmăreşte el cu ai lui, familia din care s-a născut, să o facă pe cea mare să vorbească cu aşa zisa „mamaie” dar care nu merită acest nume, pentru că ea a dezbinat familia, cu fiica ei şi ginerele. Părinte, de sunat fetele nu le sună, pensia o trimite împins de la spate, ba de multe ori nici nu răspunde la telefon, iar fata plânge sau stă supărată. Părinte, eu sunt dură, poate uneori prea mult, căci am greşit şi eu, şi fiindcă am avut de suferit în copilăria mea, cea mică nu prea e ca cea mare pentru că nici nu la cunoscut decât abia când avea 9 luni (mi-a dat divorţ când eram însărcinată cu cea mică) aici am fost ajutată de foşti colegi, cunoştiinţe şi un preot, dar vroiam un sfat, afară de întrebarea pusă, dacă mai vine neanunţat sau anunţat, cine ştie? Să-l primesc? Căci până acum la el, gând de împăcare sau de părere de rău n-am văzut, ba în cele două ore pretinde că el ar fi învăţat fetele să crească, să facă anuimte lucruri, nu eu, mama. Ce au mai învăţat la gradiniţă bineînţeles, mă refer la ce e bun. Aş dori să ştiu cum să procedez? Eu îmi iubesc enorm de mult copii, da le cert, au mai luat şi la funduleţ, le-am mai pedepsit, dar îmi părea rău. Părinte, credeţi-mă le iubesc şi vreau să aibă ce e bun, atât trupeşte cât şi sufleteşte! Cum să procedez?

  • Georgeta a întrebat 14 ani ago
  • last edited o săptămână ago
  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută, soră dragă. Mai întâi despre educația copiilor. Să învățăm bunătatea în educația lor din bunătatea lui Hristos: Lăsați copiii să vină la mine. Încercați să îi creșteți mai mult cu modelul dumneavoastră. Însă eu sunt ferm convins că mai aveți până ai crește cu medele vii. Dar măcar să încercași, până a le putea oferi modelul propriu, să nu îi educați ca și rezultat al răsplătirii pentru neîmplinirile voastre. Căci ei nu sunt cu nimic devină. Iar în ce privește relația cu soțul(căci vă este soț până la moarte chiar și după moarte) vă spun să vă adresați la duhovnic. Vă simt foarte slabă și plină de încăpăținări. Și nu pot să vă spun prea multe aici, căci internetul este un loc foarte slab în a reda simțul și voința de a ajuta pe om. De aceea vă spun că ar fi cel mai bine să vă căutați un duhovnic și alături de el să creșteți duhovicește. Astfel încât veți ajunge și la plinirea binecuvântărilor încă din această lume. Problemă poticnirilor este în propria slăbiciune de credință.

Meditați și la cuvintele Eclesiastului: „Şi am găsit femeia mai amară decât moartea, pentru că ea este o cursă, inima ei este un laţ şi mâinile ei sunt cătuşe. Cel ce este bun înaintea lui Dumnezeu scapă, iar păcătosul este prins”.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.