Cum să fac

0
0

Sărut mâna, Părinte. Încă o dată apreciez răspunsurile dvs ca fiind foarte folositoare sufletului meu (4171 şi 4101), dar ce să fac dacă soţul meu nu vrea să audă despre cele sfinte şi despre mersul la biserică, iar despre spovedanie la un duhovnic nici nu poate fi vorba. Singurul lucru care pot să fac este să mă rog eu pentru el şi pentru mine. Mirosul de tămâie îl deranjează, iar mirosul de mir de pe fruntea mea este motiv de batjocură pentru el. Eu tot trag nădejde la Bunul Dumnezeu la care orice este posibil, dar de multe ori şi pe mine mă apucă deznădejdea. Vă rog, pomeniţi-ne şi pe noi doi în rugăciunile dvs! Vă mulţumesc!

  • Anonim a întrebat 13 ani ago
  • last edited o lună ago
  • You must to post comments
0
0

În Biserică, femeia devine pentru bărbat prilej de sfinţire, „căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă”. Femeile au fost în vremea Mântuitorului următoare ale Cuvântului Domnului, bine-vestitoare ale învierii Domnului precum femeile mironosiţe. După pogorârea Duhului Sfânt, ele sunt împreună lucrătoare cu Sfinţii Apostoli. Prin Maica Domnului ne-a venit mântuirea, ea devenind prototipul femeii creştine. Prin Maica Domnului, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, ea fiind darul cel mai de preţ pe care neamul omenesc l-a făcut lui Dumnezeu. Ascultarea şi smerenia ei au însemnat pogorârea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. După modelul ei, femeia creştină ajunge la cea mai înaltă treaptă de vieţuire prin smerenie şi rugăciune. Apostolul Pavel spune: „Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos”. Apostol Pavel, zice: Căci bărbatul necredincios se sfințește prin femeia, femeia necredincioasă se sfințește prin bărbatul credincios (I Cor. 7, 14). Deci dragă soră roagă-te Domnului pentru familia ta care este altarul încredințat prin crucea pe care o duceți împreună și întărește-i pe toți ai familiei prin rugăciune iar Domnul îți va răsplăti la vremea cuvenită.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.