0
0

Mulțumesc pentru răspunsul dat la întrebarea numărul 5856. Știu, Părinte că am și eu vina mea. Nu am spus niciodată că sunt perfectă. Nu m-am întors acasă pentru că am încercat să stau de vorbă cu soțul meu despre problemele noastre, dar el nu-mi dădea voie să vorbesc pe motiv că femeia trebuie să stea mereu cu capul plecat în față bărbatului și să meargă la doi pași în urma acestuia, adică femeia nu are drepturi ci doar obligații. Am cerut ajutorul preotului, dar nici acesta nu a reușit să-l convingă că ar fi bine să ne întâlnim toți 3 și să discutăm, înainte de a lua o decizie. Preotul nu m-a sfătuit să divorțez ci doar să postesc și să mă rog. Din acest motiv nici nu am depus eu divoțul. Am sperat că poate după ce trece puțin timp de la incident o să ne liniștim amândoi și vom rezolva toate problemele într-un mod civilizat. Problemele sunt mult mai mari în căsnicia noastră. Soțul meu petrecea foarte mult timp la calculator, făcând tot felul de prostii fără să țină cont că băiețelul nostru începuse să meargă și putea intra peste el în cameră oricând. Mai mult, încerca să pună-n aplicare toate orgiile ce le vedea acolo împreună cu alte fete. I-am spus că nu este bine ce face, dar mereu îmi spunea că el nu poate să trăiasca fără așa ceva, mai bine divorțează. De câte ori nu eram de acord cu el, mă amenința cu divorțul. O altă problemă am avut la nașterea băiețelului nostru. Deoarece am probleme de sănătate nu am putut să nasc natural ci cu cezariană. Am programat nașterea copilului chiar de ziua de naștere a soțului meu pentru a-i face un cadou. Așa credeam eu, dar soțul meu nu a vrut să vină la spital. Motivul, spune el că a vrut să mă pedepsească pentru că nu știu când am făcut ceva ce l-a supărat. La botezul copilașului familia mea nu a avut voie să vină deoarece au îndrăznit să treacă peste cuvântul lui și au venit la spital când am născut și au avut grijă de mine. Mama lui chiar a vrut s-o bată pe sora mea din această cauză. Nu au ținut cont că am avut probleme în timpul nașterii și a trebuit să fiu monitorizată mult timp. Medicul meu era foarte speriat de starea mea, iar soacra mea și cu soțul meu au pornit un război împotriva mea și a familiei mele. Și asta nu este tot. Au luat aurul soțului meu din casă pe ascuns ca mai târziu să mă acuze că l-am furat eu. Este normal așa ceva? Pe toată perioada căsniciei mă amenința că mă duce la psihiatru ca să-mi scoată certificat că sunt nebuna, pentru că nu eram tot timpul de acord cu deciziile pe care le lua el împreună cu mama lui. Soțul meu se sfătuia tot timpul cu mama lui și apoi pe mine mă punea în fața deciziilor luate împreună cu aceasta. Nu era normal să luăm deciziile împreună? Și toate aceste probleme au apărut după ce ne-am căsătorit. Mai exact după ce ne-am luat apartamentul și s-au accentuat când am rămas însărcinată. Copilașul nostru era privit de către soacra mea, dar și de soțul meu ca un pretendent la averea lor. Încă odată vă spun că nu mi-am dorit acest divorț, dar nu am putut să stau de vorbă cu soțul meu ca să lămurim problemele. Nu vreau să mă scuz pentru greșelile mele, mi le asum și încerc să le îndrept. Acum vreau să vă întreb pe dumneavoastră dacă proceda bine soțul meu când pleca săptămâni întregi la sat (cel puțin așa spunea el și ai lui), la bunicii lui și nu știam nimic de el, eu rămânând cu toate cheltuielile pe cap (rata la bancă, cheltuieli curente, copil mic), proceda corect? Putea să mearga la bunicii lui la sfârșit de săptămână sau după masă când ieșea de la lucru. Era normal să-și ia concediu fără plată și să lase toate greutățile în seama mea? El nu fugea astfel de jugul căsniciei? Nu avea și el o responsabilitate pentru această familie? Mă întrebați dumneavoastra unde era preotul în povestea mea. Eu am ținut mereu legătura cu preotul care ne-a cununat, așa mi s-a părut firesc. Soțul meu nu știu să se fi spovedit vreodată. Cel puțin cât timp am fost împreună. Nici pe copilaș nu mă lăsa să-l împărtășesc, el considerând că “vinul ăla” îl strică la stomac. O altă întrebare pe care vreau să vi-o pun se referă la ce spuneați dumneavoastră “Să mă ierte Duhovnicul, dar unde se spune că se poate de despărțit în caz că e și pericol de moarte? Ce să înțeleg că Dumnezeu este de acord cu acest pericol de moarte? Adică este de acord ca soțul meu să-mi pună viața în pericol (pentru că eu încă îl consider soțul meu chiar dacă suntem divorțați)? Din cauza problemelor pe care le am la un șoc puternic pot să intru în comă. Ce se va întâmpla dacă eu mor, cu copilașul meu? Va deveni un depravat ca și tatăl lui, ca și bunicul lui și va iubi aurul și averile mai presus de orice așa cum face familia soțului meu? Va fi un om agresiv așa cum este familia soțului meu? Citeam cândva că nu e bine să te însoțești cu astfel de oameni. Cum să-l feresc eu pe copilul meu de așa ceva? Părinții sunt cel mai bun exemplu pentru copiii lor. După incident copilul a fost traumatizat și încă mai este. Și acum are coșmaruri noaptea din cauza lucrurilor pe care le-a văzut. Îl duc aproape în fiecare Duminică la Sf. Liturghie și-l și împărtășesc, dar se pare că depășește foarte greu acele momente deși e destul de mic. Aștept cu interes sfaturile dumneavoastră. Doamne ajută!

  • Brebu Flori a întrebat 13 ani ago
  • last edited o lună ago
  • You must to post comments
0
0

Da dragă soră. De ce oare nu văd eu de la dumneata numai cuvinte de genul: „Sunt de vină părinte”, „Numai eu port vina”, „Cel care nu cunoaște nu are de unde să știe și eu care cunosc îl învinuiesc”. Acum să vă dau din nou mustrare. A avut dreptate soțul. Nu știu ce faptă îl așteaptă pe el dincolo, dar faptul că o femeie trebuie să demonstreze mai multă ascultare și smerenie decât bărbatul sunt ferm convins. Asta și înseamnă a sta cu doi pași în urma bărbatului, a fi cu capul smerit. Și încă ceva scumpa mea soră. După ce se face gafa nu se mai poate de discutat despre mergerea cu preotul. Eu cred că cel mai bine este să puneți la punct singuri situația și împreună să mergeți la preot. Dar numai după ce ați pus la punct totul. Mai plecați dumneavoastră capul și arătați că doriți să aveți familie, desigur dacă se mai merită ceva de făcut. Apoi, cu soțul împreună să mergeți la părintele. Nu dumneavoastră reprezentând pe eroul care vine cu sabia în mână încearcă să îi arate soțului că a venit cu preotul. Nu îl veți ajuta cu nimic pe soț, mai ales că fapta (părăsirea familiei) dumneavoastră vorbește și de credibilitatea credinței dumneavoastră. Așa că precum singură ați decis să îl părăsiți, căci așa ați spus („Preotul nu m-a sfătuit să divorțez ci…”), la fel acum singură trebuie să puneți la punct. Deci nu cu preotul împreună să îl convertiți forțat. Și după cum am mai răspuns într-un răspuns mai sus: Încercați mai întâi să fiți voi drepți și se vor mântui și cei de primprejur. Nu cu pumnul în masă să arătați că luptați pentru dreptul de femeie ci cu gând smerit. Sfinții au reușit să își facă prieteni animale (Sf. Serafim de Sarov). Nu cred că soțul e asemenea animalului. Așa că încercați să căutați pastila care să vindece boala. Și faptul că nu dumneavoastră ați depus divorțul nu vă scutește de la purtarea vinei. Ați produs motivul pentru divorț. Și motivul e asemenea faptei, nu credeți. Așa că nu mai încercați să dați tot răul la umbra soțului. Cred că ar trebui să încercați să terminați de a mai scrie și să meditați mai mult. Faptul că vă spun aceste lucruri dovedește ceea că se simte că îl defăimați cel mai mult pe cel care vă este soț pe vecie în fața lui Dumnezeu. Iar despre restul faptelor pe care le face soțul, mai ales cele în trup vă spun prin următorul citat: „bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia” 1 Cor. 7, 4. Deci nu e vorba numai despre stăpânirea sexuală a bărbatului ci se răsfrânge la toate faptele soțului. Așa că pentru faptul că soțul călca prin străchini, cine oare este de vină? Vecinul? Nu cred. Și metoda pe care o aplicați în educația, încreștinarea, mântuirea soțului nu este bună. Asemenea metode nu se folosește nici când e vorba de educația copilului. Niciodată nu vei învăța prin cuvintele: „Nu este bine ce faci”, ci cu capul smerit și cu dragoste încerci să îl ajuți să șteargă totul. Despre faptele de la nașterea copilului este greu de comentat. Căci iar ar trebui să vă mustru, dar mă opresc, căci e deja în trecut. Dacă era să fiți o femeie cu duhul smerit și cu inima înfrântă nu avea să vi se întâmple nici dumneavoastră nici celor dragi cele ce sunt. Iar diavolul știe unde să lucreze. La dumneavoastră ridică colesterolul în fire, iar pe soț îl lipsește de minte. Părerea mea este că ar trebui să munciți la ameliorarea comportamentului dumneavoastră coleric. Și nu așteptați îndreptarea soțului. El se va corecta prin ameliorarea dumneavoastră. Când veți reuși să vă stăpâniți în fire și cu duh smerit atunci sunt ferm convins că nu va trebui să munciți la îndreptarea soțului. Eu cred că cheia succesului e la dumneavoastră. Despre faptele soțului nu judec nimic, pentru că acum vorbesc despre dumneavoastră, așa că nu mă mai întrebați dacă a făcut bine sau nu, că iar văd că încercați să puneți floare de a atrage ochiul mai mult asupra faptei soțului. Dvs doriți să vă odihnesc gândul prin faptul de a cădea deacord în purtările urâte ale soțului și de o voi face, vă voi îndemna și mai mult spre furie și nemulțumire, ură față de el, înțelegeți? Deci tot dezbinare sufletească v-aș crea, așa că n-o voi face! Puteți nota cele de aici pe o hârtie și pe drum spre duhovnic să le mai citiți odată. Și poate duhovnicul va fi luminat în a vă împinge spre mântuire.

Doamne luminează mintea robilor Tăi, căci stăpânită de patimile nevăzute este.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.