0
0

Bună ziua, Părinte. Povestea mea ca fiinţă păcătoasă e astfel – am 21 ani, sunt studentă, în ultimul an, am o relaţie deja de 7 ani cu prietenul meu, am trăit cea mai frumoasă poveste de iubire alături de el, dar cu ruşine spun că am ajuns şi să săvârşim păcatul greu al curviei. Anul trecut am hotărât să stăm împreună la o gazdă, căci suntem de la sat. De aici au început toate – mă umileşte zilnic, mă simt un nimeni în faţa lui, cu toate că vine de la lucru şi găseşte totul perfect în casă. Nu sunt fiinţă în preajma lui, ci un gunoi, de asta părinte stau şi mă gândesc – cum să mă cunun cu un om, care are mai multe feţe şi mă înjoseşte? Mă rog de mă iertaţi, părinte, dar sfătuiţi-mă cum să fac? Nu mai pot trăi cu el, dar mi-e şi teamă să mă despart, căci nu mai sunt virgină. Mi-e foarte ruşine de tot ce m-am grăbit să fac, dar dacă nu stăteam cu el, nu ştiam cine este de fapt. Vă mulţumesc, părinte.

  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută. Mă întreb de ce grăuntele fricii e în a te cununa cu el și nu a fost atunci când trebuia să te culci cu el? De undeva a pornit acest început de înjosire. Trebuie căutat acel început și vindecat. Și eu cred că acestea toate pot fi făcute numai și numai cu ajutorul duhovnicului. Așa că până a vă gândi la cununie trebuie să vă gândiți la îndreptarea a ceea ce ați stricat. Fugulița la el, ambii, și faceți să fiți purtători ai luminii.

Hristos s-a înălțat.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.