Doamne ajută! Am 18 ani și sunt prima într-o familie numeroasă, suntem 9 (părinții și 7 copii). Trăind în aceste vremuri, pentru ceilalți oameni este ciudat acest lucru, chiar neobișnuit și aș vrea să spun că eu plecând să fac liceul în alt oraș, am început să mă pun pe mine pe primul loc, deoarece am considerat că sunt cea mai mare și că tocmai termin liceul etc., și astfel să devin egoistă și să cârtesc în suflet gânduri precum (dintre care unele le-am spus părinților, mâhnindu-i). Și am gândit așa: eu sunt mare și am alte necesități, merit mai multă atenție și mai mulți bani, apoi, dacă știau că nu sunt milionari, de ce au făcut atâția copii că astfel să sufăr eu, ce vină am eu că suntem atâția? Mai bine făceau 2 sau mă făceau numai pe mine, atunci toți banii erau pentru mine și eram ca ceilalți colegi și prieteni ai mei. Însă, acum, realizez că am greșit gândind așa, deoarece am gândit materialist, fără să mă gândesc că Dumnezeu a rânduit așa și nu am dreptul să cârtesc. Îmi pare rău și mai ales îmi pare rău pentru că, acum, am ajuns mai săraci ca oricând, părinții au datorii etc., și mă doare să-i văd cât muncesc și cât se consumă. Mă mustră conștiința când le mai cer bani, pentru lucruri pentru mine, cum au celelalte fete, fiindcă stiu că cei mici au mai multă nevoie. În plus, în ceea ce mă privește, de 3 ani eu am o relație cu un băiat, singur la părinți dar mai sărac decât mine. Inițial fiind foarte îndrăgostită, nu m-a deranjat asta. Dar pe măsură ce relația a avansat și am realizat că vrem să avem o familie în viitor, mi-am dat seama că nu avem bani. Și despre el am cârtit, socotindu-l visător și nerealist. Apoi, mama mi-a spus ca să nu pun accent pe partea materiala că nu asta ține o familie, ci dragostea dintre cei doi, însă nu știu ce să zic, oare îmi voi putea asuma acest statut pentru el (fără să am vre-o garanție că vom fi fericiți) sau să îmi calc pe inimă și să aștept unul cu bani, care să mă iubească la fel sau mai mult…, iertați-mă dacă aceste frământări vi se par prostești dar asta simt. Mulțumesc.
- Maria a întrebat 14 ani ago
- last edited 9 luni ago
- You must login to post comments
Hristos s-a înălțat. Mă bucur că ați ajuns la recunoașterea unor realități. Dar încă nu sunteți deplinul trăitor al ei, al întregii realități, a adevărului. Din păcate trebuie să recunoaștem că majoritatea tinerilor văd împlinirea doar numai în materie, cum sunteți și dumneavoastră: „sausă îmi calc pe inimă și să aștept unul cu bani”. Cred că pe această linie nu poate să existe nici o împlinire și toate familiile care sunt formate sprijinindu-se pe acest criteriu dau faliment spiritual. Iar pe dumneavoastră vă îndemn la mai multă cercetare și luminare în ceea ce privește împlinirea în această viață, pe oricare direcție nu ar fi ea. Și poate că veți reuși să ajungeți la înțelegerea adevărlui din cuvântul: „Toate sunt deșertăciune în viața această, umbră și vis”. Și să știți: numai adevărata voință de a dori descoperirea aceasta vă poate aduce la adevăr.
Bateți și vi se v-a deschide, cereți și vi se v-a da…..
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
