Păcatul malahiei

0
0

Bună seara, părinte. Am o întrebare la dvs., care mă frământă vreo doi ani de zile la rând şi nu știu ce să fac, și cum să procedez mai departe, deoarece viața mea s-a transformat într-un haos și eu nu mai știu unde mă aflu cu faţa și ce doresc mai departe de la viață. Sunt student, am 20 de ani, și săvârșesc păcatul malahiei, și asta uneori se întâmplă des, vă rog frumos din tot sufletul dacă puteți să mă ajutați, părinte, pentru a scapa de acest păcat, vreau într-adevăr să nu practic așa ceva, vreau să duc o viața de creștin, așa cum scriu cărțile sfinte…? Vă mulțumesc anticipat, părinte. Succes și Doamne Ajută!

  • Alexandr a întrebat 14 ani ago
  • last edited 9 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă Alexandru, avem o întreagă rubrică pentru cei tineri, care are numeroase referiri şi la acest subiect. Deci intraţi la categoria Frământările sufletești ale tinerilor şi o să găsiţi foarte multe materiale şi despre acest păcat şi lupta cu el. Poate pentru început aş zice să începeţi cu Despre patima masturbării şi să citiţi şi comentariul pe care l-a lasat un cititor şi care s-a luptat şi el cu această patimă. Şi e foarte bine ca în această luptă să aveţi alături un duhovnic  la care să vă mărturisiţi şi să primiţi şi tratamentul pentru vindecare şi continuarea luptei. 

Doamne ajută şi iertare de păcate.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.