Sărut mâna, părinte, eu de la naştere am locuit cu bunicii, după moartea lor, casa a rămas a mea (aşa au dorit ei şi mi-au făcut acte). Am primit multe blesteme şi eu şi copilul din partea rudelor, când au aflat, chiar şi mama tot m-a blestemat şi toţi îmi doresc răul, am citit atunci acatistul Sfântului Ciprian 40 de zile, am mai mers şi pe la preot, au trecut câţiva ani, dar acum am văzut că la noi la biserică se citesc vinerea moliftele Sfântului Vasile şi vreau să vă întreb dacă e bine să merg şi eu din când în când la molifte. Vă mulţumesc mult.
- a întrebat 14 ani ago
- last edited 11 luni ago
- You must login to post comments
Sunt situații diferite dragă soră, dintr-o parte e foarte complicat să le dai o apreciere! Mă refer la împărțirea făcută de bunica Dvs. Depinde, cine a îngrijit-o, cine a înmormântat-o, etc. Sunt situații diferite! Nu negăm că la mijloc poate fi și cea mai urâtă invidie și răutate de care, din păcate nu sunt lipsiți nici chiar și mulți dintre prietenii sau cunoscuții noștri! La întrebarea Dvs. – Nu vă recomand! Sunt categoric împotriva la aceea ca lumea să participe la astfel de rugăciuni, ele nefiind citite după canoanele Bisericii noastre creștin-ortodoxe, care presupune anumite reguli pentru săvârșirea corectă a rugăciunilor în cauză, reguli care din păcate nu se respectă în Biserica noastră Ortodoxă! Mai mult ca orice vă recomand deasa Împărtășanie și participarea la Sfânta Liturghie, împreunate cu Sfânta Spovedanie! Acestea, sunt mai presus de orice rugăciune!
Dumnezeu să vă aducă pace în familie!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.