Dragă soră, rădăcina geloziei este iubirea de sine. Altfel spus, este compusă din teama de pierdere, egoism de a avea doar tu pe acea persoană. Şi nu este bun deloc acest sentiment. Căci în primul rând nici nu e o adevărată dragoste, căci dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Cu cât gelozia e mai mare cu atât e mai mică dragostea. În iubire trebuie să faci tot posibilul ca să-i descoperi celui iubit statutul de ales. Dar în momentul în care nu ți se mai recunosc dreptul și datoria de a fi gelos, nu-ți mai rămâne decât să-l cobori pe cel iubit de pe tron. Însuși Mântuitorul, când a ajuns la această limită, de la care era clar că poporul ales nu mai poate fi impresionat cu dragostea Sa, S-a întors: “Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și cu pietre ucizi pe cei trimiși la tine; de câte ori am vrut să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu ați voit. Iată, casa voastră vi se lasă pustie” (Matei 23, 37-38). De aceea cred trebuie să căutaţi care e sentimentul adevărat la  tine față de el. Dacă dorești să întemeezi cu el o familie, atunci trebuie să înveţi dagostea faţă de el. Aceasta însemnă şi să ai încredere în el şi să te gândești şi la binele lui nu doar la al tău. Şi cu atât mai mult să te înveți să-L iubești mai presus de orice pe Hristos, Dumnezeul nostru şi să-i faci loc în relaţia voastră. Şi v-aş îndemna la cât mai multă dragoste faţă de aproapele (vorbesc acum la general) şi atunci nu veţi avea atât de mult timp pentru iubirea de sine, din care şi izvorăşte gelozia.

Dragostea toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

Prot Victor Mihalachi