0
0

Vă mulţumesc mult pentru încurajare, niciodată nu mi-am pierdut nădejdea că se vor ivi oameni care o să mă ajute să mă ridic şi nu vor trece pe alături. Ştiu că nimeni nu-mi va şterge suferinţa pe deplin, deaceea sunt conştientă că am nevoie mare de Dumnezeu şi mereu am avut-o! Depun efort în toate ce fac, ştiu că oamenii buni ca dvs, mă pot ajuta. Niciodată nu m-aş fi hotărât să vă scriu, dar atunci când ajungi la culmea disperării, cauţi ieşire chiar şi prin foc! Sunt o fire foarte închisă, timidă şi retrasă… cu toate că simt uneori nevoia să vorbesc, eu nu pot, mă tem, mă simt încătuşată! Cu părere de rău, duhovnicul meu e prea departe, şi nu-mi pot găsi pe cineva mai aproape, de fapt nici nu ştiu cum s-o fac ca să nu greşesc! Simt nevoia de Dumnezeu, dar când încerc să-i vorbesc nu am ce-i spune, nu-i pot spune, cu toate c-aş vrea să plâng în faţa lui să-i spun cât de tare mă doare…. plâng, dar tac! Sunt conştientă de faptul că aceasta nu e o stare normală, cu atât mai mult duhovnicească, dar nu ştiu ce şi cum să fac. Merg pe stradă, stau în biserică, sau la lecţii, iar eu mă simt parcă condamnată, pierdută! Unde să mă duc, ce să fac? Unde sunt? Mă lupt cu această stare ca să nu cad cu totul şi totuşi mă simt prea sleită, am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, dar cum să-l cer? Cum să-l primesc? Ce să fac cu mine?..

  • You must to post comments
0
0

Fiţi pe pace, scris este: „Tatăl ceresc ştie ce-i vei cere, chiar înainte de a o face tu!”. Aşa că, de nu o puteţi face prin cuvinte, cădeţi la icoană şi plângeţi, încetul cu încetul va veni şi descătuşarea inimii şi astfel veţi putea înălţa gândurile spre cer şi veţi sta în sfat cu El! Cât despre duhovnic, v-am putea sugera cum să alegeţi altul pe mai aproape, deoarece aveţi nevoie. Duhovnicul este medicul sufletului. El trebuie să fie înzestrat cu credinţă, iubire, răbdare. Însă oricui în parte, trebuie să-i dea tratamentul cuvenit. Căci, în numeroase ocazii, patima fiind gravă, cu toată reticenţa ucenicului, duhovnicul trebuie să prescrie un tratament puternic. Este un rău doctor cel care tratează cu blândeţe un abces tumefiat, care poate duce la gangrenă. Rana trebuie deschisă şi curăţită, iar apoi tratată şi pansată. De bună seamă că este nevoie şi de deschiderea şi colaborarea pacientului. Acesta trebuie să fie încredinţat că părintele său sufletesc, pe care şi-l alege cu grijă, se luptă cu toată seriozitatea pentru a-l tămădui. Sfântul Ioan Gură de Aur, este foarte aspru la adresa celor ce după aflarea unui duhovnic bun şi competent, aleargă la alţii, care-i lasă mai uşor, însă cu riscul de a nu se mai tămădui. Deci, să vă alegeţi unul, care pătrunzându-vă în adâncurile sufleteşti, să poată depista originea căderii dvs, ca astfel din răsputeri să încerce să-l elimine. Veţi putea-o afla, numai mergând şi vorbind, cercetând puţin, chiar poate şi confesându-vă. Doamne ajută, şi să sperăm la mila cea dumnezeiască! Cu râvnă întru Domnul,Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.