Bună ziua, stimaţi părinţi. Aş vrea să cunosc părerea Dvs personală, sau ceea ce spune biserica despre plecările peste hotare. Eu am lăsat totul în urmă, şi părinţi, şi prieteni, şi servici de dragul soţului care muncea peste hotare şi de dragul copilului nostru care urma să-l aduc pe lume. Acasă oricum nu aveam nimic şi salariile nu ne mai ajungeau, şi am hotărât să ne căutăm rostul în altă ţară. Acum suntem toţi trei împreună, dar nu putem scăpa de neajunsuri. Cât eram însărcinată şi copil mic, evident nu am lucrat. Acum copilul are aproape 2 ani. Toate încercările mele de a-mi găsi ceva de lucru eşuiază. Am încercat de toate şi nimic. Sunt deseori în stare de disperare, mă rog ori de câte ori pot, dar am impresia că Dumnezeu s-a întors cu spatele, de când am lăsat Moldova. Unicul lucru frumos e copilul pe care l-am adus pe lume în ţară străină, dar în rest…Îmi pare rău că am lăsat în urmă 6 ani de facultate, de sacrificiile mamei mele, care nu a mâncat la timp ca eu să pot să învăţ, şi acum la aproape 30 ani să realizez că e în zădar. Nu avem nici casa, nici masa noastră, nici în Moldova şi nici aici unde suntem. Sunt o persoană onestă, nu am profitat niciodată de nimeni, nu am furat, am fost mereu corectă, am fost o studentă exemplară. Când am lucrat, am fost o angajată respectabilă şi responsabilă… Poate că spun povestea zecilor de persoane, că aşa e soarta moldovenilor în ultimii ani… Dar totuşi, poate nu e străinatatea soluţia.