Îmbuibarea pîntecelui

0
0

Cum pot scăpa de îmbuibare? Am spovedit acest păcat, dar încă nu am reuşit să mă vindec. La fumători li se spune că dacă nu leapădă se îmbolnăvesc de cancer…. Am nevoie de o sperietoare bună ca să scap în sfârşit de acest păcat. Mă tem de Domnul să nu mă pedepsească şi lupt, vede Domnul ,dar încă nu am reuşit. Această patimă a venit asupra mea după nişte evenimente grele din viaţa mea, doctorii zic că aşa deseori se întâmplă din cauza nervilor…

  • You must to post comments
0
0

Luptă în continuare, ca şi până acum! Ridică-te ori de câte ori este nevoie. Dumnezeu se bucură şi te ajută, aştepând în fiecare clipă să învingi. Nu e bine să lăsăm mâinile în jos! Iar în ceea ce priveşte mustrarea, îţi recomand să priveşti filmuleţele din prima pagină a sitului nostru despre iad! Acolo nimeresc toţi cei, care nu fac voia lui Dumnezeu, şi cad în păcate şi în patimi de moarte, de care nu se leapădă şi nu se pocăiesc! După ce le priveşti şi le asculţi, îmi spui părerea, dacă e bună sperietoarea! În cele ce urmează, totuşi vreau să accentuiez că nu de frică, dator este omul să asculte de Dumnezeu, ci din dragoste! Dumnezeu trebuie atât de mult să-L iubească pe Dumnezeu, încât să-i fie frică, ca prin toate acţiunile Sale, să nu-L întristeze pe Stăpânul Ceresc! În ceea ce priveşte nervii, liniştiţii cu rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul sau păcătoasa!” Rostiţi-o cât mai des! Preot Iulian Raţă

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.