Bună! Am şi eu o durere mare: mă simt singuratică şi nu mă înţelege nici soţul… sau poate eu cred aşa. De vreo trei luni de zile noi nu ne mai înţelegem, ne certăm, ne spunem unul altuia cuvinte urâte. Poate că şi eu sunt de vină; el spune că sunt neînţelegătoare. Să vă povestesc cauza. Am fost la o zi de naştere şi totul a fost bine, numai că venise timpul să mergem acasa deoarece a doua zi trebuia să mergem la lucru; numai că soţul meu îşi propusese ca în acea seară să meargă la pescuit. Şi-i tot atrăgeam atenţia că trebuie să plecăm, iar el s-a supărat şi m-a obijduit în faţa neamului lui, de parcă aş fi fost o viperă. M-am simţit foarte umilită şi jignită de dânsul. Mă durea sufletul şi mă gândeam la toate acele vorbe urâte spuse în 20 de ani de căsnicie. Ne-am adus aminte de aboslut tot şi mi se sucea inima de durere. Am început să plâng în hohote… După ce am ajuns acasă, cearta a continuat spunându-ne ce e mai rău unul altuia, el chiar îndrăznind să mă lovească. Şi de atunci tot aşa ne vorbim; ne spunem cuvinte grele aducându-ne aminte de trecut, până şi de cele mai mici amănunte. Nici nu ştiu cum, de ce şi pentru ce! Până acum a fost bine… am mai avut neînţelegeri, dar reuşeam să le dăm repede uitării, dar acum…foarte tare mă doar sufletul şi inima. Uite aşa poate o familie să se distrugă! Suntem păcătoşi şi numai la nevoie ne adresăm cui trebuie şi ne închinăm la icoane…
- Angela a întrebat 14 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră Angela, vezi că singură ai recunoscut că numai la nevoie vă adresați Domnului, soțul tea obijduit odată, și te-ai supărat foc dar nu țiai pus întrebarea de câte ori voi obijduiți pe Dumnezeu cu necredința voastră, îndepărtândul cit mai departe și punând pe prim olan grijile lumești personale care nu ne sunt de nici un folos. Acuma mergeți la un preot duhovnic și faceți o mărturisire generală și urmații sfatul.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.