Ecclesiastul 4,17

„Eccl. 4, 17: Ia seama la picioarele tale când te duci la Templul Domnului. Dacă te apropii, să asculţi este mai bine, decât să aduci jertfă nebunilor, căci ei nu ştiu decât să facă rău.” Putem să înţelegem că miile de prosoape şi tot felul de obiecte materiale pe care le ducem la Sf. Biserică sunt o jertfă a nebunilor şi a celor fără de carte? Înâeleg că trebuie să pomenim pe cei petrecuţi, dar de ce umblăm cu cârpele şi ne arătăm, care are cârpe mai frumoase şi mai mari? De ce se întâmplă, că, cu cât suntem mai săraci cu atât mai multe prosoape trebuie să dăm de pomenire, şi ce să faci cu ele? Care e sensul lor? Noi avem mai multe prosoape în dulap decât cărâi şi înțelepciune. Nu e o nebunie oare obiceiurile astea? Nu vă suppraţi vă rog, dar aceste obiceiuri mi se par deşertăciune. Nici nu vreau să mor în aşa hal. Vă rog de mă iertaţi…