Doamne ajută. Vreau şi eu să intervin cu o mică frământare. Am venit la credinţa noastră, când deja eram un om format. Şi am înţeles că fără ea sunt un nimeni şi nimic. Dar deşi au trecut vreo 2 ani de atunci, nu prea m-am schimbat deloc spre bine. Sunt aceeaşi persoană iubitoare de sine, încăpăţinată  şi …cu aproape nimic bun. Mă mustră mereu conştiinţa că nu fac ceea că ştiu că este bine şi ceea ce vrea Dumnezeu, dar oricum merg mai mereu pe calea pierzării. Ajung la stări de deznădejde şi nu mai vreau să fac absolut nimic că mii silă de mine însumi, dar nu mai ştiu cum să mă lupt cu răutatea mea. Mă gândeam că poate ar trebui să caut alt duhuvnic, căci părintele meu duhovnic e prea bun cu mine, dar totuşi cred că nu aceasta e soluţia căci dragostea sa faţă de oameni e un exemplu de urmat. Mă iertaţi că de fapt nu e chiar o întrebare şi vă răpesc timpul. Dar cu adevărat nu înţeleg de ce nu pot deveni şi eu o bună creştină. Doamne ajută şi Domnul să vă aibă în pază.