mă simt atât de greu

Bună seara, Părinte şi sărut mâna. Mă adresez la Dumnevoastră ca la un tată, cu care nu am putut niciodată să vorbesc depsre ceea ce mă doare într-un fel sau altul, aş vrea un sfat de la Dumnevoastră. În luna mai un băiat s-a dat la mine, eu prieteneam cu iubita lui şi fiind sinceră i-am spus adevărul ei, după care ei s-au certat. Au trecut 2 zile, ea ma chemat la ea şi şi-a bătut joc de mine fizic, mi-e ruşine să menţionez ce mi-a făcut – fiind geloasă pe mine că iubitul ei s-a dat la mine, toţi mă urau atunci, mă numeau în diferite feluri, puţini oameni care ţineau cu mine. Cu toate că nu eu mă dădusem la el, nu eu greşisem. El m-a pus într-o lumină proastă pe mine. Dar uitaţi-vă că a ajuns în Germania şi băiatul care s-a dat la mine e tot aici cu prietena sa, acum îmi sună şi-mi propune să ne vedem, că vrea să se împace, că îi pare rău pentru ce s-a întâmplat, mi-e frică să nu îmi facă iar vreo farsa cu toate că pare sincer, dar menţonez că mă sună fără ca să ştie iubita lui. Mâine mă duc în oraşul în care stă el. El spune să-l sun să ne vedem să vorbim, dacă are alte intenţii? Nu neg faptul că vreau să vorbesc cu el că mi-i un om drag, mi-i apropiat sufleteşte… cum să procedez? Să-l sun să ne vedem? Sau nu face? Mă rog de mă iertaţi.