Sărut mâna, mult stimate părinte. Eu fur întodeauna, ce să fac? Mama zice să mă despart de aşa ceva, dar nu pot, tata mi-a zis să-i cer bani când îmi trebuie. Eu când îi cer, el zice că-i prea scump. Nu mai înţeleg nimic! Clarificaţi-mă. Iertaţi-mă pentru întrebare.
- Alina a întrebat 13 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Să nu dorești mai mult, decât ai. Este nevoie, de înfrânare pentru a nu recădea în patima care te stăpânește şi care devine ca o a doua natură. Literatura duhovnicească ne pune la îndemână multe întâmplări de felul acesta. Avva Dorotei ne relatează un caz tipic.
Un tâlhar s-a călugărit. I-a părut rău de viaţa lui ticăloasă, s-a spovedit şi a intrat în obşte hotărât să nu mai fure. Ne relatează Părintele ce s-a întâmplat apoi: Într-o bună zi a venit la mine fratele şi mi-a zis: iartă-mă şi roagă-te pentru mine căci eu fur pentru a mânca. Eu i-am zis: de ce furi? Ţi-e foame? Da, mi-a zis el, mi-e foame înaintea mesei rânduite pentru fraţi, şi nu pot cere de mâncare mai devreme. Eu i-am zis: de ce nu mergi să vorbeşti cu avva? El a spus: mi-e ruşine. Eu i-am zis: vrei să mergem împreună? Mi-a răspuns: cum vrei tu părinte. Am mers deci, să-i spunem avvei şi el mi-a zis: fii bun şi ocupă-te de el. Atunci l-am luat cu mine şi în prezenţa lui i-am spus chelarului: fii bun şi de câte ori va veni acest frate la tine, nu importă la ce oră, dă-i tot ce doreşte, şi nu-i refuza nimic. Chelarul m-a ascultat, zicându-mi: dacă-mi porunceşti, eu o să fac. Fratele cu pricina a făcut acest lucru câteva zile, apoi s-a reîntors să-mi zică: iartă-mă părinte, eu am reînceput să fur. Eu i-am zis: de ce? Nu-ţi dă chelarul tot ce vrei? Ba da, dar mi-e ruşine de el. L-am întrebat atunci: dar de mine îţi este ruşine? Nu! Mi-a spus el. Eu i-am zis: ei bine, când ai nevoie de ceva vino şi ia de la mine, şi nu mai fura. Eu atunci aveam ascultarea la infirmerie. Fratele venea deci la mine şi lua tot ce dorea. Totuşi peste câteva zile a reînceput să fure şi a venit la mine foarte trist şi mi-a spus: iartă-mă că eu iarăşi fur! Eu i-am zis: de ce frate? Nu-ţi dau eu tot ce-ţi trebuie? El a răspuns: ba da. Şi eu i-am zis: atunci de ce furi? Eu mi-a zis: iartă-mă, nu ştiu de ce, aşa din senin, fără motiv. Atunci eu l-am întrebat: spune-mi sincer, ce faci cu cele furate? Le dau asinului să le mănânce. Cu bietul frate s-a întâmplat ce spusesem mai înainte: păcatul devenise ca o a doua natură.
Patima furatului devenise pentru el un mod de viaţă. Chiar după intrarea în mănăstire, în primă fază, nu s-a putut înfrâna. Totuşi, mai apoi, cu ajutorul lui Dumnezeu a biruit această neputinţă.
Este foarte important, pentru a te putea înfrâna de la păcatele spovedite, să te fereşti de ocazii. Este elementar, dacă doreşti să scapi de apucăturile rele, să eviţi locurile care ţi-au facilitat căderea şi persoanele cu care ai păcătuit. Nu va fi deloc uşor, pentru că obişnuit cu un anume mediu şi cu dulceaţa păcatelor, o să le simţi lipsa.
Un tâlhar s-a călugărit. I-a părut rău de viaţa lui ticăloasă, s-a spovedit şi a intrat în obşte hotărât să nu mai fure. Ne relatează Părintele ce s-a întâmplat apoi: Într-o bună zi a venit la mine fratele şi mi-a zis: iartă-mă şi roagă-te pentru mine căci eu fur pentru a mânca. Eu i-am zis: de ce furi? Ţi-e foame? Da, mi-a zis el, mi-e foame înaintea mesei rânduite pentru fraţi, şi nu pot cere de mâncare mai devreme. Eu i-am zis: de ce nu mergi să vorbeşti cu avva? El a spus: mi-e ruşine. Eu i-am zis: vrei să mergem împreună? Mi-a răspuns: cum vrei tu părinte. Am mers deci, să-i spunem avvei şi el mi-a zis: fii bun şi ocupă-te de el. Atunci l-am luat cu mine şi în prezenţa lui i-am spus chelarului: fii bun şi de câte ori va veni acest frate la tine, nu importă la ce oră, dă-i tot ce doreşte, şi nu-i refuza nimic. Chelarul m-a ascultat, zicându-mi: dacă-mi porunceşti, eu o să fac. Fratele cu pricina a făcut acest lucru câteva zile, apoi s-a reîntors să-mi zică: iartă-mă părinte, eu am reînceput să fur. Eu i-am zis: de ce? Nu-ţi dă chelarul tot ce vrei? Ba da, dar mi-e ruşine de el. L-am întrebat atunci: dar de mine îţi este ruşine? Nu! Mi-a spus el. Eu i-am zis: ei bine, când ai nevoie de ceva vino şi ia de la mine, şi nu mai fura. Eu atunci aveam ascultarea la infirmerie. Fratele venea deci la mine şi lua tot ce dorea. Totuşi peste câteva zile a reînceput să fure şi a venit la mine foarte trist şi mi-a spus: iartă-mă că eu iarăşi fur! Eu i-am zis: de ce frate? Nu-ţi dau eu tot ce-ţi trebuie? El a răspuns: ba da. Şi eu i-am zis: atunci de ce furi? Eu mi-a zis: iartă-mă, nu ştiu de ce, aşa din senin, fără motiv. Atunci eu l-am întrebat: spune-mi sincer, ce faci cu cele furate? Le dau asinului să le mănânce. Cu bietul frate s-a întâmplat ce spusesem mai înainte: păcatul devenise ca o a doua natură.
Patima furatului devenise pentru el un mod de viaţă. Chiar după intrarea în mănăstire, în primă fază, nu s-a putut înfrâna. Totuşi, mai apoi, cu ajutorul lui Dumnezeu a biruit această neputinţă.
Este foarte important, pentru a te putea înfrâna de la păcatele spovedite, să te fereşti de ocazii. Este elementar, dacă doreşti să scapi de apucăturile rele, să eviţi locurile care ţi-au facilitat căderea şi persoanele cu care ai păcătuit. Nu va fi deloc uşor, pentru că obişnuit cu un anume mediu şi cu dulceaţa păcatelor, o să le simţi lipsa.
Dumnezeu să te ajute frate să te eliberezi de greaua patimă!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Răspunsul tău
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
