Întrebări către preot

Întrebarea #1001054

14.05.2010 00:05

Despre sfârşitul lumii

Întrebare
De ce spune Domnul să ne rugăm ca fuga noastră să nu fie iarna şi nici sâmbăta, iarna înţeleg, dar de ce anume a accentuat sâmbăta, ce legătură are această zi cu sfârşitul omenirii? Mulţumesc!
Răspuns

Re: Despre sfârşitul lumii

Este vorba despre o adresare alegorică folosită de Sfântul Apostol Matei! Prin cuvântul "sâmbătă" sfântul apostol a subânţeles zilele de sărbătoare, adică "sabatul"! Doar este destul de bine cunoscut, cu câtă rigurozitate evreii ţineau zilele de sărbătoare! Pericol mare va fi, dacă ceasul sfârşitului ne va afla trândăvind! Deci, aceste cuvinte putem spune că au fost adresate în special Ucenicilor Mântuitorului ieşiţi din rândul poporului evreu! S-a avut în vedere că în zilele din urmă vor trebui uitate anumite prescripţii religioase, doar pentru a păstra sufletul! Dacă ar fi să parafrazăm cuvintele, am putea cu uşurinţă folosi astăzi în locul cuvântului "sâmbătă"  - "duminică"!

Doamne ajută şi mântuire!

Preot Iulian Raţă

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.