Întrebări către preot

Întrebarea #1007624

08.08.2011 20:08

Întrebare
Mulţumesc părinte Victor. Am găsit şi eu în noul Testament - Evanghelia lui Ioan 8 de la punctul 12 - Iisus,  Lumina Lumii - şi a spus "Eu sunt Lumina Lumii. Cine mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii."  Ioan 9,10 - Păstorul cel bun. De fapt, părinte, eu am văzut pe Iisus Hristos - Păstorul oilor, cu bastonul - dintr-un izvor. Ajungând acasă eu eram cam neîncrezătoare în ceea ce am văzut. Luasem şi apă din izvor. Şi, cum v-am spus, icoana mea din casă cu Iisus Hristos cu Evanghelia deschisă - cu versetul Lumina Lumii, Domnul Iisus Hristos cu ochii îmi arată spre sticla cu apă. Sincer, m-am periat, îmi era cam frică şi uitându-mă la sticlă cu apa, sticla aceea aşa cum era ea avea capacul desfăcut. Să mă iertaţi părinte! Şi de atunci mă rog neîncetat, că eu păcătoasa nu am crezut de ceea ce am văzut. Acum m-am mai obişnuit şi mă rog neîncetat. Uneori suntem orbi şi nu vedem prezenţa lui Dumnezeu, şi nu credem, dar el este mereu prezent şi ne ocroteşte. Mărit să fie Domnul! Doamne ajută-ne pe noi păcătoşii.
Răspuns

Re:

Acum și pururea și în vecii vecilor Amin.

Administrația

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.