Întrebări către preot

Întrebarea #1007963

26.08.2011 18:08

apropierea de Dumnezeu

Întrebare
Dacă mă întreba cineva dacă cred în existența Lui Dumnezeu spuneam: da, doar credeam că există, dar ce ni se întâmplă în fiecare zi este destinul care și-l face fiecare cu mâna lui. Acum, datorită unor probleme, nu mai gândesc așa... acum gândesc că orice mică întâmplare este de la Dumnezeu și știe El de ce așa, mă simt vinovată pentru că mă rog și vorbesc cu El doar când mă gândesc la necazuri. Simt nevoia să merg la biserică, dar nu îndrăznesc să mă apropii de icoane sau să-I vorbesc pentru că știu că mă simt vinovată. Am urât, am criticat doar ca să plătesc cu aceeași monedă și vreau să mă schimb, vreau să fiu mai bună, cu sufletul curat.... cum să fac să mă apropii de Dumnezeu și să fiu mai bună?
Răspuns

Re: apropierea de Dumnezeu

Simplu! Ca un copil, care a greșit înaintea părinților săi. Dar cu o încredere fermă, că Dumnezeu este iubire și în iubirea sa desăvârșită nu dorește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu!

Credeți-mă, Dumnezeu vă așteaptă!

Preot Iulian Rață

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.