ÎntrebarePărinte vă rog ajutaţi-mă cu un sfat, cu o alinare, acum 7 luni am cunoscut un băiat cu 11 ani mai mare ca mine, după 3 săptămâni a plecat în străinătate la lucru şi am tot ţinut legătura, mă iubea mult când era acolo ţinea la mine, altfel nu mă suna aşa de des şi mesaje, de asta sunt sigură că ţinea la mine, mă căuta foarte des, dar după ce a venit în ţară, am simţit eu că nu a mai fost la fel, adică ziua vorbeam tot frumos, glumeam, râdeam, se purta foarte frumos cu mine, mă ţinea în braţe, iar seara stăteam mai mult în telefon şi părea supărat, el lucra şi acasă apoape toată ziua şi l-am înţeles că zicea că e şi obosit, dar totuşi simţeam că ceva nu e bine, simţeam că nu mă mai iubeşte ca atunci când era plecat, şi asta mi-a zis şi el, că nu mai simte la fel pentru mine, că acolo mă iubea mai mult, oare de ce părinte? Distanţa apropie oamenii mai mult aşa cum se zice? De ce când a venit aici nu a mai fost aşa, nu mi-a zis decât o dată 'te iubesc' de când a venit aici şi atât, pe când atunci când era plecat îmi zicea foarte des şi simţeam asta pe deplin, noi încă nu căzusem în păcat, şi vedeam că nu mai ţine la mine la fel şi într-un fel simţeam şi eu nu pot să explic exact, că nu poate fi mai mult între noi, la o săptămână după ce a venit, într-o seară am căzut în acel păcat, eu fiind virgină (s-a întâmplat doar o dată şi apoi ne-am despărţit, pentru că am vrut eu) şi după aceea chiar că nu a mai simţit pentru mine nici ce simţea înainte şi eu am simţit pe moment la fel, exact după ce am făcut-o, că nu îl pot iubi mai mult, dar cu toate astea îl iubesc şi îmi pare rău pentru ce am făcut, că l-am ispitit, i-am zis să nu ne mai vedem măcar o săptămână să vedem mai clar ce simţim unul pentru altul, şi el m-a întrebat dacă pot şi eu am zis că da, a zis că nu ştie ce e cu el, de ce a paţit aşa, că nu a vrut să păţească aşa, că îi pare rău şi că mă iubea mai mult când era acolo, şi că fix aşa a păţit cu o fată mai demult, tot aşa dintr-o dată nu a mai putut-o iubi, aşa era şi ea virgină şi s-a întâmplat tot o singură dată ca şi cu mine, el are 29 de ani, eu 18, oare să fie din cauza faptului că a avut multe femei? Nu mai poate să iubeasca curat şi sincer pe cineva din această cauză? El a avut şi o relaţie lungă de 6 ani, este un băiat credincios, e dascăl merge des la biserică dar nu pot să înţeleg ce fel de om e de ce a păţit aşa, ce ziceţi părinte? Mă doare sufletul aşa de tare pentru că mii dor de el, dar mă tot gândesc că aşa cum nu cred că mai simte el nimic pentru mine aşa încerc să nu mai simt nici eu pentru el. Îmi şi pare rău de păcatul în care am căzut amândoi şi mă simt foarte vinovată, mă doare atât de tare...mă tot rog la Dumnezeu să mă ierte şi pe mine şi pe el şi să mă ajute să uit şi să trec peste asta, dar nu ştiu dacă mă mai ascultă din cauza a ceea ce am făcut... cum să mă rog părinte ce să fac, vreau să scap de starea asta, mă doare sufletul de parcă mi s-ar rupe în mii de bucăţi. Vă mulţumesc.