Întrebări către preot
Întrebarea #10019956
20.12.2013 19:12
PARINTE, AZI SUNT FOARTE TRISTA!
Re: PARINTE, AZI SUNT FOARTE TRISTA!
Dragă soră, dacă până acuma nu ai înțeles încă că nu ești singură apoi nu știu ce faci mai departe. Cel mai apropiat îți este Iisus Domnul care bate mereu la ușa inimii tale, deschidei ușa și primeștel în cămara sufletului tău, și neapărat vei simți cea mai mare bucurie din lume când îl vei avea ca oaspete. Nu te gândi și nu stărui pentru cele lumești că sunt trecătoare. Dar la Dumnezeu contează sufletul nu cele lumești.
Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa.
Prot.Victor Mihalachi


