Întrebări către preot

Întrebarea #10023323

01.09.2014 04:09

neliniste

Întrebare
Sărut mâna, Părinte! Din păcate, lumea din ziua de azi e plină de necazuri şi neajunsuri, şi aceasta datorită păcatelor şi greşelilor noastre. Sunt o tânăra de 24 de ani care suferă din cauza alegerilor făcute. În urmă cu 5 ani am avut o relaţie cu un băiat (nefiind căsătoriţi la momentul respectiv), din care a rezultat un copil. Mai apoi ne-am căsătorit, dar această căsătorie a durat foarte puţin, deoarece soţul meu făcea multe chestii ilegale şi a găsit o altă femeie, cu care avea o relaţie extraconjugală. Toate lucrurile pe care le-a făcut m-au îndepărtat de el şi i-am cerut să ne despărţim, copilul rămânând la mine. Deşi fostul meu soţ nu mai are loc în sufletul meu şi pot să zic că am o viaţă destul de normală, nu pot să îmi găsesc liniştea sufletească, de care am nevoie, şi nu pot întemeia o relaţie care să mă facă fericită. Copilul meu este tot ce am mai de preţ, dar uneori mă simt atât de singură şi nu îmi găsesc liniştea. Mă rog lui Dumnezeu din tot sufletul, dar totuşi nu îmi găsesc liniştea. Ce ar trebui să fac? Vă mulţumesc anticipat pentru ajutor (răspuns). Doamne ajută!
Răspuns

Re: neliniste

Dragă soră, iată acest; o relaţie care să mă facă fericită. Dar uneori mă simt atât de singură şi nu îmi găsesc liniştea.Este un motiv neîntemeiat, zici că te rogi lui Dumnezeu, dar eu o să spun că degeaba practic te rogi, nu dorești să îl ai de prieten, dacă lai avea pe Hristos de prieten demult era și viața ta aranjată.

Prot.Victor Mihalachi

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.