Până unde merge prietenia?

23.09.2010 11:09

Întrebare

Aș avea nevoie de un sfat de la dumneavoastră în legătura cu o problemă care mă frământă. În urmă cu 2 ani când ne-am mutat în zona asta, am cunoscut o familie de români, foști colegi de facultate cu soțul meu la București. Ne-am apropiat foarte repede, ne-am văzut destul de des. Soția, a început să-mi tot facă confidențe despre viața și problemele lor și eu, încercând să o ajut o tot ascultam, încercam să-i dau sfaturi și s-o sprijin uneori ore întregi. De un an și jumătate s-au despărțit și de atunci ea e cam deprimată. Nu-i merge bine nici la muncă, se tot plânge. Eu în continuare o tot căutam, o sprijineam, o ascultam. Întotdeauna am încercat s-o aduc spre credință, spre biserică. Să-i spun câtă putere găsește în rugăciune. S-o conving să vorbească cu dumneavoastră, să se spovedească. Nu am reușit. Ea e foarte deșteaptă, are doctorat și se consideră o femeie 'cerebrală', mândră de pragmatismul ei și nu crede deloc aproape (deși e nepoată de preot). Sau mai zicea că crede în ea însăși, sau că crede în ceva dar nu-i poate zice Dumnezeu. Mă rog. Citește numai filosofie și tot felul de cărți grele. Nu am mai insistat. Am încercat s-o aduc prin exemplul personal. Îi spuneam, uite acum începe postul. Sau noi mergem la biserică și e foarte frumos, dar fără s-o mai chem. Nici așa nu a funcționat. Apoi i-am tot trimis mailuri cu fragmente frumoase din Părintele Arsenie Boca, sau Sf. Ioan Maximovici... tot ce am putut s-o umple de speranță să-i dea un rost, dar fără să insist prea mult... Niciodată nu mi-a răspuns sau să-mi spună că i-a plăcut, sau că nu i-a plăcut. Nu știu. În schimb mă tot caută și eu acum simt că nu mai vreau să am de-a face cu ea, nu mai am energie și nu mai pot sa continui. Am și eu destule probleme, un copil mic și familie care-mi necesită toată energia. Părinte, e creștinesc sau nu să o îndepărtez din viața mea? După ce mă întâlnesc sau vorbesc cu ea de cele mai multe ori mă simt fără energie și deprimată și eu. Am senzația că-n loc s-o ajut mă trage ea în jos și nu mai pot. Ce să facem când avem în jurul nostru oameni care ne fac rău prin atitudinea lor prin felul cum gândesc, care se plâng incontinuu și tu le spui cum pot fi ajutați, dar ei refuză. Până când să-i suportăm. E creștinește să te îndepărtezi de ei?

Răspuns

Re: Până unde merge prietenia?

Bună ziua. Nu, nu e creștinește să te îndepărtezi. Dacă ar fi făcut Domnul, Apostolii și Sfinții tot așa, atunci nu mai eram acum atâția creștini. Se spune doar că trebuie să-ți iubești dușmanul și cel ce te prigonește să te rogi pentru el, dar dvs vreți să refuzați ajutorul aproapelui care vă caută. Întrevăd la dvs o mândrie oarecare, căci spuneți că sunteți creștină, ea nu vrea să vă asculte etc... Dar sunteți sigură ca acționați mereu ca o adevărată creștină?! Poate Domnul o va întoarce la mântuire și se va sfinți această doamnă, fie și la capătul zilei ei, dar dvs puteți cădea mâine în păcate mari și tot așa să vă prindă și moartea. Deci nu știm căile și voia lui Dumnezeu noi păcătoșii. Puteți însă face un lucru mare pentru ea, să vă rugați la Domnul s-o întoarcă pe calea dreaptă și dvs să nu mai insistați a o converti, ori impune credința. Uneori aceasta este peste putințele noastre. Dar conversațiile dvs să se reducă la ascultare și înțelegere, la un sfat bun și mângâiere. Căci de o faceți cu dragoste și smerenie, n-are cum să se epuizeze puterile dvs, dar se vede că o faceți mai mult din mândrie proprie de care nici nu vă dați seama, și ea e de la cel necurat, deaceea deveniți nervoasă, epuizată. Cum dar ați putea iubi și ruga pentru un om care vă bate, vă face rău și vă blestemă?! L-ați binecuvânta oare?! Deaceea sfinții părinți spun: în relația cu oamenii, dacă ceva nu merge, atunci mai întâi cercetează-te pe tine, corecteazăte și smereștete, nu o lua cu cel de lângă tine. Așa îți păstrezi trezvia conștiinței și așa nu greșești în ce privește atitudinea față de alții. Prietenia nu are limite de timp și distanțe: ori ești un adevărat prieten (cum se spune el la nevoie se cunoaște), ori ești un pasaj trecător. Obosiți în acest caz că nu știți s-o ascultați într-adevăr fără s-o judecați. Căci asta e problema: faceți delimitări că dvs credeți și ea nu. Dar din tezaurul credinței și cunoștințelor dvs, oare nu găsiți o vorbă bună și pentru un om care el singur nu-și știe rostul și nu e bucuros de cum este?! Asta și va fi la dvs propovăduirea Evangheliei, căci dați sfaturi și mângâieri după cele ce ne-a lăsat Domnul. Să fim fraților blânzi, buni și îngăduitori, căci și Stăpânul nostru e la fel. Cum spunea un monah de la mănăstirea Valaam: privegheați, căci deja e târziu...

Fiți milostivi, cum și Tatăl vostru milostiv este.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie

Relația dintre soți

Semnalează o problemă

Întrebarea #1002751