Întrebări către preot
Întrebarea #1003141
03.11.2010 01:11
Doamne ajută!
Re: Doamne ajută!
Despre spovedanie: înainte de a veni să revizuiți toate despre câte doriți să mărturisiți și să rugați pe Domnul să vă ajute să nu uitați nimic. Iar de veți uita, la următoarea numaidecât să le mărturisiți. Cât despre mâncat înaintea slujbei, chiar ieri citeam ce scria Sfântul Ambrozie de la Optina despre acest lucru. El scria unui bolnav în neputințele lui, că de vine la Liturghie devreme și nu poate fără acel ceai, căci avea slăbiciuni, să-l bea, dar să aducă după aceasta numaidecât pocăință. Iar de poate răbda, e mai bine să rabde, căci mintea sănătoasă care râvnește către cele sfinte, mai bine lucrează rugăciunea pe nemâncate. Sunteți dvs oare bolnavă, aveți neputințe trupești?! Faptul că adormiți la slujbă e coada necuratului, ispita și lenea dvs. Când veți avea așa moliciuni să chemați numele Domnului și să țineți mintea în rugăciunile auzite și veți vedea cum vă veți trezi. Ori să spuneți: Doamne, scoală sufletul meu la rugăciune. Deci să știți că e păcat mâncatul înainte de Liturghie și să vă smeriți și rugați mai mult, ca să înfruntați ispita somnului în timpul ei, nu să vă afundați în mâncare.
Doamne ajută.
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie


