Întrebări către preot

Întrebarea #1003343

29.11.2010 05:11

Păcat

Întrebare
Sărut mâna, părinte. Am o întrebare: ar fi bine să mă căsătoresc după ce am căzut în păcat cu fostul meu prieten, îmi pare atât de rău de aceasta şi vreau să mă îndrept, dar mi-e frică că din cauza păcatelor mele să nu sufere copiii mei, şi mă gândesc să merg la mănăstire sau să merg pe calea familiei. Vă mulţumesc din suflet. Domnul să ne aibă în pază!
Răspuns

Re: Păcat

Bună seara. Trebuie cert să vă apreciați ce doriți: mănăstire ori căsătorie, căci ambele căi îs grele și anevoioase. Însă oricum ar fi, mai întâi mergeți la duhovnicul dvs făcând o spovedanie generală și căiți-vă de cele făcute, cu promisiunea față de Domnul că vă veți lepăda de păcat. Apoi cu binecuvântarea duhovnicului luați calea prin care credeți că veți reuși să râvniți mântuirea. Doar Domnul nu dorește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu, să nu deznădăjduiască și să se smerească, pururea chemând numele Domnului. Principalul e să vă căiți din suflet și să credeți că Dumnezeu v-a iertat, și așa va fi.

Măicuță curată, Născătoare de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii Fiului Tău și Domnului nostru, să ne miluiască și mântuiască cu a Sa iubire de oameni.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.